Anul adevărului

Copilăria

Viața mea este o suferință continua. De la vârsta fragedă de 6 ani, mă chinui intr-un oraș mic din sud estul României acela fiind Brăila,din pricina problemelor familiale.
Părinții mei s-au despărțit... Din aceea zi eu am murit în interiorul meu,si m-am inchis in mine.
Toată lumea ma crede nebună,pentru durerea si spaima care ma cuprind pe zi ce trece.
Timpul trece,anii se duc,iar eu incep sa imi pierd mintile,interesul,chiar si sentimentele fata de cei din jurul meu.
Fiecare copil are nevoie de mângâierea părintească și de prezenta ambilor părinții in viata lui.
Însă,cu durere in suflet spun ca eu nu am avut parte de ceea ce se numeste o familie adevarata😅. Mama este familia mea...
Mama mea a plecat în străinătate pentru a-mi asigura traiul,si o iubesc enorm de mult,si o respect pentru curajul ei,de a pleca de una singură intre străini departe de familie si copilul ei.
Derulam...
Era dimineata. Ma trezesc plângând(aveam 6 ani) si incep sa tip:
Eu: MAMA !!! MAMA
Observ ca nu raspunde mama... Si nici altcineva,frica de a rămâne singură o simt prin porii mei.
Deodată aud un strigăt din holul de jos al casei.
E sora mamei mele,mai mici.
Matusa mea : Lari,te-ai trezit? Ce s-a întâmplat ? De ce plângi?
Eu: Tusi,unde e mama?
Matusa mea : Lari,Simo a plecat ...
Eu : Unde a plecat?? imi curgeau siroaie de lacrimi,respiratie deja mi se îngreunase...
Matusa mea : În Spania,sa muncească pentru viitorul tau.
Eu : Si de ce nu și-a luat rămas bun de la mine?
Matusa mea : Pentru ca nu suporta sa te vada sa plângi.. Si stia ca nu vei fii de acord,dar daca sta in tara, langa tine,nu va puteti întreține...
Nu ma puteam oprii din plâns...
Absenta mamei m-a distrus. Simteam cum totul arde in mine,ca nimic nu are sens fara mama.. Cu timpul am inteles motivul plecării ei,dar cel mai mult ma bucur ca am revazut-o curând. Nu cum fac alte mame pleaca 3 4 ani din tara si uita de copii.
Durerea sa nu Iti poti vedea mama este cel mai cumplit sentiment..
Cat despre tatăl meu... Nu prea am cuvinte de laudă legate de el.
Cu 8-9 ani in urma ....
Veneam de la concursul de înot,la care am luat locul 1 din 7 fete.
Vad fetele cu tatii lor de mana,ieșind din clădirea bazinului.
Eram cu mama,deodată îi spun mamei:
Eu : Mama dar tatăl meu?
Mama : Noi 2 suntem despărțiți de cand te-ai nascut Tu,el trăiește în Iasi,are o nouă familie,si altii copii..
Nu simteam pe atunci ce inseamna absența tatălui in viata mea. Dar cu timpul am inceput sa inteleg ceea ce trebuia. Tatăl in viata mea nu a contribuit cu nimic,îi mulțumesc ca m-au conceput. Dar nu ma afecteaza lipsa lui,în momentul de față. Cand eram mica da. Eu merg pe principiul :
" DACA NU AI FOST ALATURI DE MINE CAND AVEAM NEVOIE,NU AI DREPTUL SA FII LANGA MINE CAND SUNT BINE". Si cu asta cred ca am spus tot.
Mama mea este eroul meu. Si am decis să scriu despre ea,pentru ca astazi este ziua ei si împlinește 40 de ani. Mama ma care este cea mai frumoasă ființa pentru mine.