Simt cum, încet, încet, suflul meu dispare,
lăsându-mă să cad într-un adânc, veşnic somn.
Un somn al eternelor umbre ale cruzii ierni
care nu dorea să înceteze lupta cu un bătrân copac .
Ultimele-mi frunze se chinuiau să rămână strâns legate de mine,
tinandu-se de crengile-mi umede şi secate de putere.
Dar zăpada, oh cristalinul omăt care nu mai înceta să cadă,
le fura până şi ultima frântură din scurta lor viaţă.
Vremea tot insista, iar ele, zâmbitoare că întodeauna, n-au mai rezistat,
s-au desprins, regretând că nu au putut învinge asprimea gerului.
Lăsându-se purtate de viscol, au ajuns pe îngheţatul pământ care era acoperit,
acoperit de o pură platoşă a acestui nemilos anotimp.
Când le-am zărit fără însufleţire, un puternic freamăt m-a cutreierat,
iar atunci am ştiut că acela a fost un semn, semnul că timpul meu sosise.
Nu voi mai apuca să văd mult adorata primăvară,
aveam să trăiesc ultima mea zi ca un vechi războinic.
Aveam să mă înfrunt încă odată cu cel mai neîngăduitor duşman al naturii,
care de data asta, se pare că va câştiga bătălia,
bătălia care s-a ţinut în fiecare an,
dar care de fiecare dată a fost câştigată de un bătrân copac
şi nu de ea, nu de temuta iarnă.
CITEȘTI
Sentimente
PoetryMi-am propus să încerc ceva cu totul și cu totul nou pentru mine. Sper că o să vă placă.
