Despre culorile vietii

Ignorand Realitatea

Imi place linistea din biblioteca, face ordine printe gandurile mele care au urlat toata ziua. Mereu devin agitata din cauza lucrurilor care imi trec prin cap si e unul din putinele lucruri care ma agita. Pot sa plec oriunde in momentul asta, dar prefer sa raman singura in bibiloteca ascunsa de lume. Am gasit-o intamplator, cand ma plimbam pe strazile din apropierea casei iubitului meu. Linistea pe care mi-o aduc plimbarile a fost inlocuita cu linistea pe care o am in aceasta biblioteca si am creat un obicei sa vin aici in fiecare vineri seara. Cafeaua din fata mea este varsata accidental de Thomas care a venit in spatele meu pe neasteptate si mi-a inconjurat gatul cu bratele. Asa cum s-a aplecat sa ma imbratiseze acum se apleaca sa stearga toata cafeaua intinsa pe masa. Oare mereu dupa un lucru bun trebuie sa urmeze unul rau? Incerc din rasputeri sa nu-mi mai pun intrebarea asta, dar mereu apare undeva im gandurile mele, suspendata, privindu-mi de sus restul ideilor.
-Stiu ca nu ai vrut sa faci asta, e in regula, ii spun fiind amuzata de miscarile lui repezi si stinghere.
-Heh...
-Vrei sa mai stam putin aici? Ploaia pare sa nu se opreasca...
-Aici nu pot sa vorbesc cu tine asa cum mi-as dori. Draga mea, realitatea nu e chiar asa linistita precum o crezi. Stiu ca locul asta te aduce in visare mereu si este minunat pentru tine,  dar...
Nici nu il las sa termine ideea asta mai mult sau mai putin aberanta asupra persoanei mele. Ma ridic, imi iau geanta si ma indrept spre iesire.
-Bine, putem sa mergem. O plimbare prin ploaie ar fii chiar romantica.
Ma intoc spre el si il iau de mana. Privirea lui zburdalnica se fixeaza asupra mea si imi incalzeste sufletul. Mereu reuseste sa faca asta cand zambeste cu cele mai mici gesturi ale fetei.
-Si eu voiam sa vorbesc ceva cu tine, Tom.
-Curios... Isi ridica sprancenele si rade.
Holurile bibliotecii sunt inguste si destul de intunecate. Sala in care stateam eu este destul de departe de intrandul principal si pasii nostri isi lasau ecoul sa rasune in spate. In mintea mea sunetele facute de mersul nostru este foarte poetic. Minte imi zboare din nou in alta parte.
Geamurile mari de la intrare ne introduc in furtuna de afara. Pare sa bata vantul, asta e ingrozitor, desigur ca bate vantul, nu lipseste niciodata din peisaj. Cand iesim Tom isi deschide umbrela si face tot posibilul sa ma apere de ploaie. Luminile de pe marginea aleii palpaiau si picaturile de ploaie creeau o imagine frumoasa in lumina. Mereu am ascociat ploaia cu lucruri triste, chiar daca unii oameni spun ca le place ploaia. Eu nu vad cum ai putea fii fericit pe o astfel de vreme, insa sunt ganduri mult prea stupide ca sa le mai bag in seama. Cred ca noi doi mergand prin ploaie cream o pictura sau o fotografie exceptionala, insa nu e nimeni care sa creeze arta in mijlocul serii frutunoase.
-Ce voiam sa iti spun este ca domnul A   a venit iar la mine acasa sa ma sacaie cu prostiile lui.
-Nu ma asteptam, oftez.
-Mi-a spus din nou de proprietarii secreti ai casei si de faptul ca trebuie sa ma mut pentru binele meu. Chiar crezi ca e ceva ciudat legat de casa?
-Ti-am mai spus ca toata povestea asta ma intriga. Nu stiu ce sa zic, daca domnul A nu ne da detalii despre asta e cam nepotrivit sa ne dam noi cu parerea legat de ce ar putea fi. Se poate sa ne creeam povesti neadevarate pe care sa le credem apoi.
Tom rade, ca de fiecare data cand vorbim despre acest subiect.
-Sunt si oameni care nu stiu sa faca diferenta dintre realitate si imaginatie si le amesteca. Ma bucur ca tu te descurci la asta.
-Haos, asta s-ar intampla daca nu as reusi eu sa diferentiez lumile.
Rasul lui Tom pare foarte zgomotos la ora asta pe strazi adormite si tacute.
-Celine, tu ce voiai sa imi spui?
-Nu ceva la fel de important ca discutia ta cu domnul A.
Fac pe amuzanta si stiu ca nu-mi iese.
-Mai tii minte cand am spus ca vreau sa merg in excursia din Carpati? Te rog sa vii cu mine! Va fii foarte interesant, sunt informatii despre energiile pamantului si natura. Stiu ca vrei macar putin sa aflii si tu chestiile astea. M-as bucura foarte mult daca ai veni si tu!
-Daca ramai la mine in seara asta ma mai gandesc.
-Oof, asta nici macar nu e santaj, esti stupid...
-Hai, nu te supara! Nu sunt stupid, o sa retragi cuvintele astea imediat. Stiu ca nu acum, dar in curand. In fine, vreau sa vin cu tine si ma bucur ca ai ales ca eu sa te insotesc in excursia asta.
-Vrei... Sigur. Atunci de ce nu mi-ai dat niciodata un raspus clar legat de asta?
-Tocmai ti-am dat.
-Ai dreptate. Oricum, ma bucur mult ca merem impreuna.
Tom se opreste din mers, ma ia de mana si ma intoarce cu fata spre el. Nu a fost un sarut scurt, ci unul cu intrerupt de lungi priviri care m-au strapuns si m-au facut sa imi amintesc tot ce ma face sa fiu innebunita dupa el. Pauzele astea pot parea ca un scurt moment de odihnire a buzelor, dar de fapt sunt exact clipele in care sufletele noastre se privesc unul pe celalat.
Am facut dreapta pe langa casele cu acoperisuri rosii caramizii si am intrat pe o straduta ingusta. Copacii fosnsesc usor si alunga tacerea dintre noi. Faptul ca nu vorbim nu ma face sa ma simt prost, sunt foarte fericita ca avem momente de linsite impreuna. E ca si cum comunicam doar prin prezenta noastra si prin strangerea de mana.
- E o seara minunata ii spun.
Ii vad zambetul pe fata chiar daca nu ma uit la el. Tom isi cauta cheile in ambele buzunare ale gecii, apoi isi aminteste de buzunarul hanoracului pe care il avea pe dedesupt. Descuie usa si arunca umbrela intr-un colt.
-Abia astept sa stau sub patura si sa dorm. Am inghetat afara.
-Asta se rezolva imediat, Tommy.
Imi arunc repede blugii uzi de pe mine si iau tricoul larg si uzat al lui Tom. Este practic pijamaua mea cand raman la el acasa. Ma asez confortabil si imi misc picioarele pe asternutul rece.
-Vrei un ceai inainte de somn? Ceai si povesti?
-In cinci minute ma intorc. Imi raspunde facandu-mi cu ochiul.
Tom revine in camera cu doua cani fierbinti cu ceai. Ii multumesc si ii mangai fata. Am stat inca o ora si am ras in camera usor luminata. Am adormit foarte repede in acea noapte.