Cei patru frați

Trecut

"London Bridge is falling down

Falling down, falling down

London Bridge is falling down

My fair lady"

Cântă Giovanni când era doar un băiețel angelic,jucându-se c-un cal de jucărie,stând în șezut pe dușumea.

Mama lor iubea din toată inima glasul cristalin,dar nu doar atât.
Ea gusta din tot ce-i pregătea Frederich,fie dacă era comestibil sau nu.Îl felicita pe Nicolas pentru încercările lui de a o desena sau când Demyan îi dădea sfaturi la cum să decoreze camerele,cu cât mai mult stil.
Tatăl lor nu frecventa casa,era un bărbat zvelt cu păr cărunt,mustață ingrijită,și care adesea era violent cu ea si cu baietii...
Cu toate astea Frederich îl admira.

Într-o seară,el venise băut,având un topor în mână și-o striga pe mama băieților.
Ea fugise la băieți,foarte speriată și-i ascunse într-un dulap spunându-le plangând :-Să nu...ieșiti! Orice auziti rămâneti aici!"
Îi sărută pe toti patru pe frunte pentru ultima dată și îi lasase...
Aceștia se țineau strâns în brațe și le curgeau lacrimile,nu înțelegeau ce se petrece,dar erau foarte ascultători față de mama lor,așa că au rămas în dulap.
Tatăl lor...sau ce-l considerase înainte o desfigurase complet.O lovise cu toporul de peste zece ori,o violase și-i tăiase capul.
Dulapul avea mici zăvrele și fiecare văzuse totul în tăcere.
La un moment dat fiecare a fost răvășit de un val de dispreț,căpătând fiecare curaj și ceva...ceva ce n-ar putea avea un copil de nici zece ani.

(ura probabil)

Toți patru ieșise pe furiș din dulap,merse la bucatarie și apucase câte un cuțit,se intoarse la tatal lor prin spatele lui.Iar fiecare îl înjunghiase în spate.

Din nou,din nou și din nou,nu se oprea nimeni din maltratarea cărnii lui,o făceau fără să clipească măcar.Incep sa râdă.

Trece o săptămână de când cadavrele părinților zac pe podea,putrezind.
Ei par ca nu le observă deloc.
Una dintre rudele sale le făcuse o vizită,băieții se comportau perfect normal,pana cand aceasta le vazuse parintii plini de muște,duhnind in ultimul hal.
Frederich statea vesel langa ea :"Tati a omorât-o pe mami...asa ca si noi l-am omorât pe el!" spuse vesel alaturi de el fiind ceilalti trei.

După acest incident,conacul a fost vândut,iar cei mici trimiși la un orfelinat.Dar ei erau foarte sălbatici cu copiii.Îi mușcau de față,băteau...și tot așa până când intr-o seara ucise o femeie de servici cu pretextul :"Nu ne place cum face curat"

Au fost plasați mai departe la un azil,deoarece orfelinatul era mult depășit pentru ei.

"Dacă tratezi pe cineva ca pe un montru,e normal ca acesta să-ți răspundă ca unul"

Acolo au fost tunși,și ținuți mereu supravegheați,și acolo fusese numeroase incidente,dar sperau că îi pot ține în frâu.
Trecuse mulți ani de când stăteau acolo.
Nicolas își rupea unghiile din carne și cu sângele său trasa mici linii pe pereți pe care le unea și făcea trandafiri.
Frederich era complet dezgustat de mâncarea primită la tava aruncată pe sub gratii și tânjea după mâncarea făcută cu mâinile lui.
Giovanni nu scoase nici măcar un cuvânt,în schimb cânta.
Fie erau cântece de leagăn,creații proprii,ori cuvinte care rimau.
Iar Demyan...ei bine,el râdea până și la mucegai.

Acel azil primise niște ingrijitori noi,foarte neserioși,care batjocoreau internații si care il eliberase pe Frederich doar ca sa-l vada mai bine si ca sa rada de el.
Din fericire ei sfârșise cu dinții lui Frederich la gâtul lor si cu cheile camerelor la el in buzunar.

Cei patru iesise din camerele lor,se distrase puțin cu doctorii,asistentele si chiar si restul pacienților pe care-i urau din toată inima.
Le administrase arsenic,le dase foc la unii mai norocosi,ori scoase ochii.

Dorul lor de casa era enorm,dar casa lor în tot acești ani a fost ocupată.
Tot atunci, avuse prima cină în famile după mult timp,și prima dată când au sezizat cât de asemănătoare sunt carnea de om cu cea de porc.

Sorry că acest capitol a fost mai scurt.