Eram prinsa între cele doua fete care ma țineau strâns și râdeau. Acum știu cum se simt băieții când ies pe strada.
Am mimat un "ajutor!" dar ei doar râdeau de poziția ciudata în care stăteam, iar părinții fetelor nu păreau sa dea prea multa atenție străinilor pe care tocmai i au luat din mijlocul pustietatii.
Am ajuns în sfârșit în oraș și am reușit în sfârșit sa scap din strânsoarea mortala în care ma aflam acum câteva minute.
E un oraș cu multe căsuțe una lângă alta. Am văzut un telefon public la câțiva pași distanta și cum eu am rămas fără baterie pe parcursul drumului, acest obiect era o binecuvântare. A, da. Și telefoanele băieților au rămas în autocar. Cine ar fi atât de idiot sa facă asta?!
Am vorbit cu Simon și acum tot ce ne rămâne de făcut e sa așteptam... Într-un oraș în care nu cunoaștem pe nimeni... Chiar am făcut ceva atât de rău încât sa merit asta?
_____________
Îmi pare rău că nu am mai postat de mult... Vin alte simulări + evaluarea +admiterea la liceu.....
