Charlie și brunetul

Capitolul 1: Ești așa o scârbă dimineața

Capitolul 1: Ești așa o scârbă dimineața

— Trezește-te, pentru numele lui Dumnezeu!

Mama mă zgâlțâia cât de tare putea, înjurând clipa în care am moștenit lenea tatei.

— Oh, Charlotte! Nu mai ești în liceu! Scoală-te!

Am oftat și m-am ridicat ușor din pat. Privirea mamei fu destul pentru mine. Arăta mult mai bătrâna decât era, ridurile ieșind la iveală odată cu moartea tatei.

Tata. Trecuse doar o lună de la moartea lui și eu nu mă puteam aduna nici cât să mă întorc la familia mea. Fetița mea, Amy, și soțul meu, Jeff, probabil erau deja pe pereți de nervi. Amy nu era obișnuită să fie departe de mine mai mult de 5 minute iar Jeff ura să stea foarte mult cu fiica noastră.

Dar statul în fostul meu pat, în fosta mea cameră, în fosta mea casă și în fosta mea viață parcă mă făcea să fiu mai aproape de esența tatei. Aici m-a prins pentru prima dată când m-am sărutat cu un băiat, când am venit de la prima întâlnire...

— Tatăl tău era mândru de tine, zise mama dintr-o dată.

Cuvântul ,,era" mă lovise din plin, lăsându-mi la alegere doar liniștea sau lacrimile.

— Oare? Îl ura pe Jeff, iar Amy nici nu știe cum arată, zic și oftez.

Mama mea își dădu ochii peste cap și oftă. Nici ea nu-l suporta pe Jeff, soțul meu. Spunea că e un arogant infect care nu merită nici măcar să fie hrănit.

Apoi mama spuse fraza pe care o așteptam.

— Nimeni nu-l place pe Jeff, iubito.

Era adevărat, nu puteam să neg. Și oricât aș fi vrut să pornesc o ceartă, nu ar fi cazul.

Am zâmbit ușor amintindu-mi clipele frumoase din trecut.

— Mai știi când am venit de la prima mea întâlnire? o întreb eu pe mama.

— Oh, cum să uit, zise și ea și râse. Tatăl tău l-a bătut pe Nate cu acei crini! O lună nu a mai vrut flori în casă.

Amintirea apăru, un Nate de 14 ani fiind fugărit prin cartier de un om de vârstă mijlocie, arma letală din mâna bărbatului fiind un buchet de crini.

Oh, Nate. Nate, Nate, Nate. Șarmantul și arogantul de Nate.

Încă de mic copil fusese ,,diavolul cu aripi albe", cum fusese numit de toți. Îi placea să se creadă tipicul bad boy, cu geacă de piele și tupeu care sare de limite.

Dar Nate nu era așa. Toate astea erau doar de fațadă. Avea grijă de sora lui și apoi se ocupa de casă. Spăla, călca, făcea mâncare...

Avea doar 13 ani când mama lui s-a îmbolnăvit iar tatăl lui a început să muncească mult mai mult. Când tatăl lui era la muncă — adică mai mereu — Nate avea grijă de sora lui și de casă.

Aș putea zice că eu și Nate ne-am plăcut din prima, însă primele cuvinte pe care i le-am spus au fost ,,esti un imbecil" , ,,du-te dracu" și ,,cretinule".

Totuși, după 3 ani de la prima noastră conversație, am ajuns un cuplu, și încă unul puternic. Relația noastră a durat 5 ani.

Cum de nu mai sunt și acum cu el? Facultatea. Am plecat la facultate în Franța, iar el a jurat că mă va uita. Și, într-un fel, a făcut-o. Fără mesaje, telefoane sau scrisori.

Eu și Nate am pierdut demult totul, însă mama și tata mereu au crezut că el este alesul meu.

— Chiar îmi e dor să vă văd împreună, oftă mama.

— Mamă, sunt măritată. Am un copil!

Mama își flutură mâna.

— Jeff nu te merită, e un dobitoc, iar Nate ar fi un tată mult mai bun pentru Amy.

Cuvintele sale mă șocaseră. Cum am ajuns să vorbim despre asta?

— Mamă, oricun nu contează. Probabil că nu o să îl mai văd niciodată pe Nate, zic și ridic din umeri.

Pe mama o pufni râsul și ieși imediat din cameră, lăsându-mă confuză.

***

Am coborât scările și m-am îndreptat spre bucătărie, fiind gata să îmi fac un sandwitch.

O umbră însă se afla pe canapea, cu o carte în mână.

Păr brunet.
Ochi negrii.
O geacă de piele, neagră.
Zâmbet larg.
Nate.

Am scăpat farfuria pe care o țineam în mână, țipând.

— Drace!

Nate se întoarse, ochii lui mărindu-se cât cepele.

— Dumnezeule!

Liniște.

Încerc să alung liniștea ciudată, făcând ce știu eu mai bine. Distrug totul.

— Parcă erai ateu, zic eu.

Nate, care între timp revenise pe Pământ și scăpă de uimire, îmi zâmbi relaxat.

— Char-Char. Hei, blondo.

Nu, nu eram blondă. În clasa a VI-a însă mi-am  decolorat o șuviță și am vopsit-o turcoaz, însă acea nuantă se dusese, iar eu am rămas cu șuvița blondă.

Nate, neștiind pe atunci cum să se bage în seamă cu mine, mă numise blondă.

— Nate, dobitocule, sunt șatenă.

Și de data asta chiar eram. De-a lungul timpului m-am tot vopsit cu un fel de portocaliu, dar acum revenisem la șatenul meu natural.

El râse și jur că voiam să-l pocnesc. Doar că am început să plâng. Fără motiv.

Observându-mi lacrimile, Nate dădu să se apropie, dar m-am dat în spate, ferindu-mă de atingerea lui.

— Charlotte!

Însă nu voiam să-l ascult, pentru că stiu ce va face. Va căuta scuze, îmi va spune ,,condoleanțe" și cam atăt.

Mi-am șters lacrimile și i-am zâmbit strâmb.

— Cum mai e viața ta?

El își mușcă buza și oftă. Știa că nu aveam să îi spun prea multe.

— Păi, după ce ai plecat în Franța, eu am plecat în Irlanda. Am urmat facultatea de arte și acum sunt fotograf, zise acesta uitându-se în podea.

Irlanda. Irlanda a fost mereu locul meu preferat, locul în care voiam să mă mut.

— Irlanda...huh.

Nate îmi zâmbi strâmb, nestiind ce să spună.

— M-am măritat, spun eu ca pe un advertisment. Și am un copil. O cheamă Amy și are 1 an.

Își ridică ambele sprâncene, mirat, și pufăi.

— Ți-ai refăcut viața, nu glumă.

Auch.

— Te-am așteptat, spun eu apăsat. Mi-ai jurat că...că...

Las propoziția neterminată și lacrimile vor să mi se prelingă pe față, însă îmi trag nasul și clatin din cap.

— Nu, spun eu clar. Nu voi purta această discuție cu tine. Refuz total. Nu...nu acum.

Nate dă din cap, aprobându-mă, iar mama intră in bucătărie.

Observă lacrimile din ochii mei și își dădu ochii peste cap, întorcându-se spre Nate.

— Nate, uitasem că ești așa o scârbă dimineața!