Sex 595 || Harry Styles F.F

Prologul

POV Zayn

Stateam comozi pe canapea în fața televizorului împreună cu Ivy, mâncând popcorn și uitându-ne la o comedie, era frumos să îmi petrec puțin timp cu surioara mea mai mică. Atomosfera placută a fost întreruptă când telefonul lui Ivy începe să vibreze.

Se uită ciudat la numărul necunoscut care o apelează și îşi ridică umerii în semn că nu are nici cea mai vagă idee cine ar putea fi, dar imediat se ridică şi iese din cameră.

POV Ivy

"Alo?" întreb când ies din cameră.

"Bună seara scuzați de deranj, dar dumneavoastră sunteți Ivy Malik?" mă întreabă persoana care m-a apelat.

"Da" răspund simplu, panica cuprinzându-mă.

"Îmi pare rău să vă spun asta prin telefon, dar...parinți dumnevoastră au decedat într-un accident rutier..." spune acel domn, iar eu îmi simt ochii plini de lacrimi.

"Nu e posibil așa ceva ! Nu mie !" țip, iar Zayn intră îngrijorat în camera în care ma aflu. Acesta mi-a luat imediat telefonul din mână, răspunzând la el.

POV Zayn

"Alo? Cine e?" întreb cu puțină nervozitate.

"Bună seara eu sunt doctorul Smith...am sunat să vă spun că...părinți dumneavoastră au decedat într-un accident de mașină" spune oftând.

Simt cum toată lumea îmi cade în cap...o îmbrațișez strâns pe Ivy în brațe, câteva lacrimi scurgându-mi-se pe față.

"Puteți veni la morgă să îndentificați cadavrele?" continuă doctorul.

"S-sigur !" spun slab și închid telefonul.

Durerea pe care o simt acum este infernală, iar faptul ca Ivy plânge se simte și mai rău. Nu e posibil așa ceva! Trebuie să fie o glumă ! Trebuie!

"Nu e adevărat ! Nu ni se poate întâmpla asta...nu nouă!" țipă din nou Ivy.

Nu pot să plâng trebuie să fiu puternic, pentru sora mea ! O îmbrățișez din nou mai strâns stând așa câteva minute până cand Ivy se mai calmează puțin. Aș vrea și eu să mă descarc, să sparg lucruri, dar nu pot...trebuie să am grijă de Ivy.

"Vrei să vii cu mine la morgă?" o întreb încet.

Aceasta nu îmi raspunde, doar dă din cap afirmativ.

Drumul a fost scurt, noi intrand imediat în clădire în care nu credeam că o să intru atât de curând. Am fost conduși de catre Dr. Smith la camera unde se afla cadavrele.

"Imi pare rău..." spune doctorul încet și dă patura care le ascundea chipurile părinților noștri și a altor doi oameni pe care nu îi cunoșteam.

"Nu ! Nu !" țipă Ivy și își pune mâna la gură, lacrimile căzând pe fața ei.

Mi-am dus pâna pe față, oprind lacrimile care erau gata să iasă din ochii mei...părinții noștri chiar se aflau pe doua dintre cele patru paturi care se aflau în acea încapere.

Doctorul a venit spre mine și m-a îmbrățișat, bătându-mă ușor pe spate.

"Trebuie să fiți puternici !" spune încet, îndrepându-ne pe amândoi afară din încăpere.

______________

Îmi pare rău pentru acest prolog trist...poate prea trist, dar sper să vă placă continuarea acestei cărți.

~X.O.X.O~