El sta pe banca.
Exista momente cand ne pierdem speranta , cand pur si simplu impietrim pentru o clipa privind spre orizont uitandu-ne iar si iar ca si cum am astepta sa se intample ceva. Dar nu vine nicodata. Stam acolo , privim si asteptam , dezamagiti. Unii dintre noi asteptam toata viata fara a primi vreodata ceea ce ne dorim , altii stand acolo si privind renuntam. Cateodata , in ciuda vocilor care ne spun sa renuntam , in ciuda logicii si in ciuda experientei proprii , speram. Asemenea copiilor niciodata nu ne pierdem speranta.
Ea se aseaza pe o banca alaturata.
El: "Ce frumoasa e!
Sa-i vorbesc ?! Ce-as putea sa-i spun?
Stiu , Buna! .... buna si ... mai ce?
Bunaa si ... atat. E prea putin.
De fapt , pentru inceput ... e bine.
Nu , e prea putin .
Ce bine ca nu-mi poate citi gandurile.
Spune si tu ceva .. dar ce?"
El scapa revista .
El: "Firar
Super ! Acum rade de mine. "
Ea isi strange lucrurile.
El: "O sa plece , si eu nici macar nu i-am spus un amarat de buna."
Ea trece prin fata lui si se aseaza langa el. Se uita la el si-i spune:
Ea: BUNA!
