Arta Cuvintelor

Capitolul 1

Îl văsusem pe monstrul ăla uitându-se la mine, experimentam groaza în fiecare moment și încercam să fug dar picioarele nu mi se mișcau.
Se uita cu privirea specifică lui, glaciară, la mine și cu o ură de nedescris. Eram prinsă în proprile mele coșmaruri, vream să mă trezesc, să cred că e doar un vis urât dar..

Trecutul revine și te pătrunde în toți porii, te bântuie și nu te lasă oricât de mult speri să nu se fi întâmplat.

Mă trezesc din visul meu urât care îmi bate la ușă în fiecare seară după ce adorm..care, reprezintă în totalitate trecutul meu hidos, care, pe atunci era ceva minunat, adrenalina și pericolul simțindu-se în fiecare zi din viața mea. Acum, în schimb, îl urăsc. Daca știam ce se va întampla acum câteva săptămâni în urmă nu mai acceptam misiunea.

Dar...am clacat. Am pășit strâmb și asta a adus moartea colegilor mei, a prietenilor mei.

Acum am o viață monotonă, una pe care am urât-o mai demult dar cu care m-am obijnuit acum. Dar și asta se va schimba curând..

Sunt genul de fată care ar vrea să rămână o enigmă pentru alții, o necunoscută, misterioasă iar încrederea mea fiind ceva greu de obținut. Înainte de a deveni majoră, de a mă pune pe picioarele mele și fiind obligată sa trec prin viață singura, înainte cand aveam tot ce îmi puteam permite într-o mare masură dar tot ce vream să am și nu puteam, e libertatea.

Libertatea pe care trebuia o am azi doar din cauza unei persoane, a acelei persoane ce și-a dat viața pentru libertatea mea și a altora și care a fost fără de folos pentru că libertatea e un vis neîndeplinit pentru cei din armată.

Uite-mă acum în prezent, după un moment de pace, după un război imens dintre Anglia și Franța cu Germania și Rusia. Un război cu nenumărate victime, cu multă tristețe acumulată, cu mult stres, a apărut în sfârșit un moment de pauză în care ambele tabere au ajuns la o pauză de a se pune pe picioare până reîncepe a doua parte a războiului.

Povestea e una simplă pentru mine.

Kisandra Karenina, arma războiului, fata care nu știe nici vorbi nici a simte vreun fel de sentimente, speranță Angliei așteaptă să îl vadă pe noul ei maior căruia trebuie să îi asculte ordinele lui cu sfințenie. Spera să nu fie unul arogant, înfumurat care să nu își vadă lungul nasului. Dar mai avea de așteptat încă o ora pentru al putea întâlni.

O poveste din viitor și din trecut~

(P.s .Descrierea e bazata si pe viitor si pe trecut)