*~*.Eu si profu.*~*

Capitolul I:Tu cine eşti?

            Era o zi toridă de vară în care soarele părea o minge de foc aruncată într-un ocean albastru.

            M-am îndepărtat de geam şi am privit fata din oglindă.Părea atât de plictisită ochii verzi, care în mod normal trebuiau să strălucească şi să fie plini de viaţă erau plini de tristeţe şi plictiseală.Mi-am strâns părul lipsit şi el de viaţă, într-un coc micuţ după care m-am îndreptat uşor de spate.

            Am început să mă plimb isteric prin încăperea în care se afla doar un pian prăfuit şi o chiuvetă cu oglindă.Parchetul scârţia sub greutatea paşilor mei, zgomotul umplând liniştea enervantă ce se afla în cameră.

            Am oftat prelung.

            Oare am ajuns prea repede?M-am uitat pe ceasul de pe mână: 16:50. Nu, nici o şansă mama era prea perfectă iar eu trebuia să fac întocmai ca şi ea.Mă enerva faptul că eram atât de cuminte, de ascultătoare, până şi părul din cap îmi stătea perfect.Uneori mă gândeam: nu sunt cumva o păpuşă Barbie?

            Viaţa mea perfectă nu avea niciun rost fără puţină magie, dar eu nu o să am parte de aceea magie niciodată pentru că  viaţa mea era plănuită până la bătrâneţe.Uram asta!De ce nu puteam fi şi eu o fată normală, care să facă greşeli, care să aibă prieteni, care să înveţe la o şcoală normală nu la una privată şi plină de copii enervanţi care se dau mari şi tari că au un ceas în plus la colecţie.

            M-am lăsat să cad pe singurul scaun care se afla în cameră.Deşi dacă era altcineva în locul meu nu avea această poziţie dreaptă, defapt nici nu era aici, acum ci pe afară cu prietenii.

            -Îmi urăsc viaţa!Vocea mea se izbise de pereţi, formându-se ecou.

            Când uşa se deschise am tresărit speriată, crezând că poate sunt părinţii mei care mă verifică, însă nu, era doar un băiat.Un băiat care mă cerceta cu privirea iar expresia de pe faţa lui mă făcuse să chicotesc.

            -Aida Milton?Întrebă el în timp ce închise uşa cu piciorul.

            -Da...am răspuns şovăind.De unde ştia cum mă cheamă?Şi mai precis: cine era şi ce căuta aici?Inima începuse să îmi bată nebuneşte, iar mintea începuse să îşi imagineze tot felul de posibilităţi înspăimântătoare: poate o fi vreun pshiopat care m-a urmărit şi vrea să mă fure, sau să mă vândă la nişte mafioţi sau poate doar vrea să mă ia pentru el şi să mă facă menajera lui.Mi-am îndepărtat gândurile realizând că mă holb la el.

            -...deci?Făcuse el amuzat.

            -P-poftim?

            -Am spus că eu Taylor Milles, mentorul tău.

            -POFITM?Asta era chiar scandalos profesorul meu era un puşti?Un puşti, mai mare ca mine dar tot un puşti.

            -Ok fi atentă am câteva reguli pe care ţi le impun, şi oricum ştiu că ai să le asculţi....

            -De unde şti tu atâtea, abia ce ai intrat pe uşa aia şi oricum nu te cred mentorul meu este mai învârstă şi mai, mai...

            -Mai ce?

            -Las!Nu am ce să îţi explic ţie!Îi spun aranjându-mi rochiţa cu imprimeuri florale.

            -Eşti patetică!

            -Poftim?

            -Eşti doar o fată de bani gata care nu vede pe nimeni din jurul său din cauza nasului prea mare.Vouă nu vă pasă numai de cum arătaţi şi să aveţi câţi mai mulţi bani în portofel căci în rest nu aveţi nimic.Voi nu ştiţi ce înseamnă viaţa!

            -Nasul mare?Am întrebat atingându-l uşor.Nu îmi părea că am nasul mare şi...

            -Vezi întocmai ce ziceam!Doar asta aveţi în cap, altceva nu!M-am uitat urât la el.

            -Nu-i adevărat!

            -A nu?Atunci cum se face că din tot ce ţi-am spus doar faza cu nasul ai reţinut-o?Acesta mă privi serios.

            -Păi...

            -Vezi, exact la asta mă gândeam şi eu!

            -Nici...Fusesem întreruptă din nou.

            -Acum taci şi ascultă: nu o să fiu punctual doar pentru că tu eşti punctuală, nu o să îmi pierd mai mult de 30 de minute cu tine pentru că oricum nu o să reţi nimic, nu am de gând să vorbesc mai mult decât trebe cu tine nu mă înţelege greşit dar nu vreau să mă infectez cu aerele de om bogat, iar în ultimul rând anunţă-ţi părinţii plini de bani că mentorul care trebuia să îţi fie a fugit cu toţi bani şi eu trebuie să fiu plătit cumva fiindcă l-am înlocuit.

            Mă uitam la el şi nu îmi venea să cred cu ce fel de fiinţă m-am pricopsit. Doar gândindu-mă că eram obligată să îmi petrec fiecare weekend cu el mă făcea să o iau razna.

            -Ai întrebări?

            -În mod normal trebuie să stau 2 ore aici, părinţii mei îmi ştiu programul dacă merg mai repede acasă au să intre la bănuieli...

            Acesta pufnise, era evident că nu-i păsa, dar oare de ce mă mai chinuiam să mă deschid în faţa unuia ca el?

            -Putem începe....spun făcându-i loc alături de mine.

            -Nu, azi nu am chef.Spuse el trecându-şi mâna prin părul negru.

            -P-poftim?

            -Vrei te rog să nu te mai bâlbâi?Oricum, azi nu am chef să stau aici şi să îţi predau ţie.

            -Ok.Spun aşteptând să plece ca să pot să plâng în voie.Îl aud îndreptându-se spre uşă apoi aud uşa închizându-se, iar eu rămânând în singurătatea mea veşnică.

*~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~* *~*  Deci aceasta este povestea care imi doresc sa o împărtăşesc cu voi.Este doar un scurt prolog şi este prima mea poveste, de aceea mă aştept să nu fie chiar aşa strălucită, însă pentru a îmi da seama dacă are rost să o continui am nevoie de părerile voastre.Vreau să ştiu dacă v-a plăcut începutul şi dacă are rost să continu, nu pentru a avea voturi şi comentari!!Mulţumesc anticipat, pentru înţelegere!