Mudo (Mut)

1

  Harry Styles se întinde în scaunul său verde, la colțul cel mai îndepărtat de ușă. 

  El a decis că acesta este locul perfect pentru a o observa.  

 Pentru că din locul acela, el o vede intrand și ochii lor se vor ciocni în mod inevitabil. Și pentru o fracțiune de secundă, el ar fi implicat în lumea sa. De asemenea, pentru că din acel loc el avea o vedere perfectă la masa la care ea stătea întotdeauna.  

 Trei zile pe săptămână, asa venea ea la cafenea. Aproape întotdeauna în zilele de luni, miercuri și vineri, aproape de ora șase după-amiaza.  

  Și Harry nu a ratat nici o vizită.  

Pentru ca avea o voce melodică, care întotdeauna se auzea în cafeneaua niciodată prea aglomerată. Și părul ei negru era întotdeauna desprins, dezordonat, agitat și fără intenția de a domina. În plus, purta întotdeauna acel pulover imens de culoare albastră, cu inscripția "corpul meu arta mea", iar Harry iubea asta. 

  Încercarea de a ghici tatuajele pe care le avea pe corpul ei devine pasiune lui preferată.

  Era pur și simplu deschisa, prietenoasa și naturala. Și de aceea Harry nu se poate apropia.  

Uneori venea cu prietenii. Moment în care Harry nu rata ocazia de a-i spiona discuțiile, o asculta vorbind despre muzică, filme și ce fel de arome ar avea următorul milkshake.

 Era interesanta, dulce. Ar putea vorbi despre creșterea gazonului și el ar petrece ore să o asculte. 

Dar se bucura si cand o vedea singură. Acestea erau momentele când seamănă cel mai mult cu el. Pentru că amandoi erau tacuti. Chiar dacă ea pentru ca nu avea cu cine vorbi, iar el, ei bine, pentru ca nu putea. Dar cel puțin erau pe aceeași linie.

Cand era singura, el ii studia fiecare mișcare. Cum isi pune picioarele întotdeauna sub masă sau cum lasa doar vârful degetelor să atingă cafeaua. Îi plăcea modul în care ochii ei urmareau fiecare picătură care lovea fereastra și mania aceea de a-și pune părul în spatele urechilor, chiar daca peste câteva secunde ii cade înapoi în fața. 

 În felul acesta, în fiecare zi, Harry o cunostea mai mult. Și asta era de ajuns. Pentru că Harry știe că nu va obține mai mult decât atât. Nu dacă cuvintele sunt singura cale spre ea.

  Harry Styles se simte blocat în dizabilitatea sa. 

 În acea vineri ploua. Ploua pentru prima dată in aceasta toamnă.

  Ea a intrat in cafenea udă, iar părul ei era mai încurcat decât de obicei.  

 Era singura. Isi scoate un caiet și cere o cafea medie. Harry urmărește fiecare mișcare. Ea o întâmpină pe fata care se ocupă de ea cu simpatie, chiar o numește după nume și o întreabă cum merg studiile înainte ca fata să dispară pentru a-i face comanda. Prin felul în care piciorul ei bate cu nerăbdare in podea in timp ce așteaptă comanda și felul cum buzele ei se unesc când se uită afara, Harry poate să ghicească că nu-i place ploaia sau că nu a avut o zi bună. Sau ambele.

Apoi se întoarce la cafeaua ei, care atârnă de la vârful degetelor ei ca și cum ar fi pe cale să cadă și il priveste.

  Da, se uită la el.  

 Harry trebuie să se întoarcă să verifice că nu se uită la nimeni altcineva. Există o singură doamnă mai în vârstă cu doi copii la o masă complet opusă lui, astfel că nu există altcineva decât el.

  Apoi ea se apropie.  

  Și Harry înghite in sec.  

  Și mâinile lui se simt lipicioase când se oprește în fața lui.  

  Da, în fața lui. 

- Numele este Sammy și întrebarea este: De ce mă privești atât de mult?

  Nu suna nervoasa. În caz contrar, vocea ei este o rugăminte moale, cu o atingere de confuzie. Să nu mai vorbim de zâmbetul care îi împodobește acum fața și picăturile care cad din păr atunci când își întoarce capul în lateral să se uite la el mai îndeaproape.  

  Și apoi Harry își amintește că nu are cuvinte pentru ea. De aceea, incruntat, nervos si speriat, se ridica si pleaca cat de repede poate.