Magie de doi bani-Rescrisă

Prolog

Todd îşi ajustă poziţia scaunului acţionat electric, tapiţat cu piele şi zâmbi.Ei, asta numea el viaţă plăcută : să conducă automobilul de-a lungul coastei californiene, intinzându-se, goală, in faţa lui, cu viteza de croziera fixată la optzeci de kilometri pe oră, aerul condiţionat la douazeci de grade şi cafeaua braziliană păstrată la cald in suportul termic.Unii ar fi spus că era mai bine să se afle in pielea tipului tolănit pe bancheta din spate, in loc să îi fie şofer, însă lui Todd îi plăcea aşa cum era. Mai bine să fi bodyguard decât tipul care are nevoie de aşa ceva.

Predecesorul lui, Russ, fusese mai ambiţios de fel, ceea ce poate că-i explică dispariţia de acum două luni. Pariurile incheiate in jurul dozatorului de apă din birou erau împărţite jumătate -jumătate intre cei care presupuneau că domnul Kristof Nast se săturase, in sfârşit, de nesupunerea bodyguardului său, şi cei care se gândeau că Russ căzuse victima ambiţiilor personale ale lui Todd. Tâmpenii, desigud. Nu că Todd n-ar fi in stare să ucidă ca să obtină slujba aceasta, însă Russ era un ferratus . Todd n-ar fi ştiut nici măcar cum să-l ucidă.

Todd dedusese că familia Nast s-ar afla în spatele dispariţiei subite a lui Russ, însă asta nu-l deranja. Când te angajezi în serviciul unei Cabale, trebuie să ştii la ce să te aştepţi. Oferă-le respectul şi loialitatea ta, şi ai parte de cea mai tihnită slujbă din lumea supranaturală. Încearcă să-i înşeli, şi-şi vor revărsa răzbunarea asupra ta până in Viaţa de Apoi. Bine măcar că familia Nast nu era chiar atât de rea ca St. Cloud . Daca erau adevărate zvonurile, cu privire la ce-i făcuse familia St. Cloud şamanului ăla? Todd se cutremură. Frate, dar cât de bucuros...

Văzu fulgerul unor faruri în oglinda laterală. Îşi întoarse privirea spre ea şi zări o maşina de patrulare a poliţiei statale în spatele lui. Dumnezeule, de unde mai apăruse şi asta ? Îşi verifică vitezometrul. Fix optzeci. Făcea drumul acesta de două ori pe lună, şi ştia că limita de viteză nu se schimba de-a lungul portiunii respective.

Încetini, aşteptăndu-se ca maşina poliţiei să treacă vâjâind pe lângă el. Numai că ea îi rămăsese in urmă. Clătină din cap. Câte autoturisme îl depăşiseră de o oră încoace, mergând cu o sută zece sau chiar mai mult? A, dar nu fuseseră limuzine Mercedes, proiectate la comandă. E preferabil să tragi pe dreapta pe cineva care ar fi dispus să îţi strecoare câţiva poli, doar ca să evite sâcâiala cu procesul-verbal. Dacă era aşa, îşi alesese pe cine nu trebuia. Kristof Nast nu se obosea să mituiască simpli poliţişti de circulaţie .

În timp ce semnaliza şi trăgea pe dreapta, Todd coborî paravanul care-l despărţea de pasagerul său. Nast vorbea la telefonul mobil. Îl auzi spunând ceva, apoi îl văzu îndepărtându-si aparatul de ureche.

- Am fost traşi pe dreapta, domnule. Aveam viteza de croazieră fixată la limita legală.

Nast clătină aprobator di cap.

- Se mai întâmplă. Avem timp berechet. Ia procesul-verbal şi atât.

Todd ridică la loc paravanul şi coborî geamul din dreapta lui.

Privi în oglinda laterală cum se apropie politiatul. Ba nu, poliţista.

Şi încă una drăguţă. Suplă, cam pe la treizeci de ani, cu părul roşu pănă la umeri şi un bronz californian. Totuşi, uniforma ar fi putut să-i vină mai bine. Părea să fie vreo două numere prea mare, probabil căpătată de la un coleg bărbat.

- Bună dimineaţa, agent,o salută, scoţându-şi ochelari de soare.

- Permisul şi talonul.

I le întinse, însoţindu-le cu un zâmbet. Chipul piţistei rămânând impasibil,ochii şi expresia lor ascunzându-se în spatele lentilelor fumurii.