Stăteam in umbra lui fără ca măcar sa observe ceva. Ii priveam fiecare gest, fiecare mișcare pe care o făcea . Eram absorbită de el, de un străin care nu avea sa știe niciodată de mine. Un străin care încă din prima zi mi a dat acele găze in stomac, cum spun unii fluturi. Sunt doar niște vietăți care te mănâncă încetul cu încetul făcându-te o persoana slaba, vulnerabila, incapabila sa mi aleg propriile decizii.....sa mai judec corect.
Vorbea mereu cu cineva, o persoana importantă pentru el..poate,
ba la telefon, ba prin mesaje, o persoana care îmi displacea. Si chiar nu inteleg de ce aceasta atracție pentru un strain..una din mica mea placere a vieții mele...sa ma îndrăgostesc ,sa fiu atrasa de cineva care nici măcar nu v-a face parte vreodată din viata mea.
Am vrut sa încerc sa vorbesc cu el, măcar sa ii aud glasul sa spuna ceva. Dar nu am găsit momentul..momentul expirase si era prea tarziu pentru a mai face ceva
Trebuia sa trec peste ca de fiecare data.
Ma simteam ca Hanna din 13 reasons why, singura, fără nimeni lângă mine, cineva care sa ma înțeleagă , sa nu judece fiecare decizie sau placere ce pe mine ma făceau fericita ,aveam nevoie de asta.. Trăind cu o mama ce vede totul doar din perspectiva ei, calculând si susținând ca fiecare greseala in lumea asta te va costa, creându mi viata,viitorul, așa cum ea l ar fii vrut pe al ei. Dar asta era imposibil. Unde ar fi dus? La viitorul meu, distrus chiar de mine? Pentru ca îmi pun ambiții din lucruri prostesti? Sau la viitorul creat de ea cu "n" zile triste si certuri cu o licărire de speranța ca poate va fii bine in final? Sau cu un final fericit, realizând ca tot răul a fost spre bine si viata ta e așa cum ți ai dorit o?
Nu putem vedea viitorul dacă noi nu privim in prezent, sa trăim clipa cât încă e, nu putem face asta dar il putem aranja după bunul plac, sa l croim după noi, după tine însuși.
