Consecințele

Prolog

Ultimul pahar de alcool mi-a luat mințile. Încăperea se învârtea cu mine iar pleoapele îmi cădeau constant. Nu eram bine, eram beată în adevăratul sens al cuvântului. Devenisem o femeie slabă. Eram conștientă de asta și nu puteam face nimic să mă schimb. M-am ridicat vrând să merg în cameră. Privirile tuturor erau ațintite spre mersul meu stângaci. Nu-i puteam judeca. Nu mă puteam ține pe propriile picioare iar asta era doar din vina lui. M-am așezat în fund pe pragul rece al scărilor. Totul era în ceață. Și eu, și inima mea și vederea mea.
Lacrimile mele au început deja să cadă și nu știam exact motivul, că am băut până am uitat de mine și nu de el sau că am ajuns așa din vina lui dar și din vina mea.

— Ești bine? aud o voce cunoscută. Mi-am șters lacrimile chinuindu-mă să îmi dau seama cine se îngrijora pentru mine.

— Da, sunt bine. Știi a cui e vina, nu?

— Cu toate că Christian e prietenul meu cel mai bun, știu că e vina lui. Dar te-a avertizat, Arlissa.

— E vina mea nu a lui. Eu m-am îndrăgostit. Nu am gândit deloc și l-am pus mereu pe primul loc. Eu chiar speram ca într-o zi să mă iubească și el măcar jumătate din cât îl iubesc eu..

Mi-am închis ochii simțind că nu mai vreau să aud niciun cuvânt despre bărbatul care s-a decis să îmi distrugă viața fără niciun resentiment. Asemenea unui tipic om sub influența alcoolului, îmi repetam mie că îl urăsc cu toată iubirea pe care i-o port. Mi-a călcat orgoliul în picioare și cu toate că știam că povestea asta nu va avea un sfârșit fericit, și-a refăcut viața ca să fie sigur că nu o să mă mai întorc la el.

— Pune-te pe picioare și revino-ți, ce mama naibii, Arlissa? De ce ai băut? Pentru un bărbat afurisit? aud vocea prietenei mele cele mai bune și dintr-odată îmi deschid ochii.

Alice m-a îmbrățișat puternic urmând să mă ajute să mă ridic. Am urcat în cameră și m-am trântit în pat, fără să mă mai chinui să mă dezbrac. Ea s-a așezat lângă mine, privindu-mă cu milă. Chiar și în starea pe care o aveam, uram asta. Urăsc când oamenii îmi poartă milă.
Mi-am luat telefonul și l-am căutat în lista de contacte. L-am apelat fără să stau pe gânduri și fără să mă gândesc la ce urma să fac.

— Da? îi aud vocea groasă și impunătoare, simțind cum mă trec fiorii. Trecuse ceva timp de când nu îl mai auzisem.

— Vreau să vii în Seattle, vreau să te văd, nemernicule!

— Muncesc. Cu cine vorbesc?

Iar asta pot spune că a fost întrebarea care mi-a răsucit cuțitul în inimă. Nu îmi mai recunoștea vocea sau cel puțin asta voia să îmi lase ca impresie.

— Arlissa, îi răspund sec fără vreo emoție în glas.

— Nu pot veni.

I-am închis telefonul în nas, simțind că deja adăugasem încă o greșeală pe listă în seara asta. Mi-am deschis whatssappul și l-am căutat printre mesaje.

" Te urăsc din tot sufletul meu pentru tot ce mi-ai făcut, jur. Nu o să pot să te înțeleg nicidoată. Ai fost un bărbat imatur și cu toate astea, cu tot ce mi-ai făcut, am ales să rămân lângă tine și să te iubesc mai presus de toate, blestematule. Sper să ajungi și tu în stadiul ăsta. Să suferi, să te îneci în alcool până nu o să mai poți nici să plângi. Te iubesc. "

I-am trimis mesajul care urma să mă facă intr-un final să îmi revin. Alice mi-a luat telefonul din mână, văzând că nu mă simțeam bine deloc. M-am ridicat cât de repede am putut și am fugit spre baie sprijinindu-mă de pereți. Alice era pe urmele mele. Am căzut în genunchi și am dat afară fiecare gram de alcool încasat. Mi-am simțit părul ridicat și într-un fel, mândră că mi-am ales bine prietena. Mereu e lângă mine indiferent câte prostii aș face iar asta nu mă poate face mai mult decât fericită. Mi-am închis ochii simțind din nou cum lacrimile mă înțeapă. Mă simțeam distrusă psihic, schimbată și neîncântată de nimic și nimeni.

— Ai de gând să te ridici de acolo?

Aș fi putut recunoaște vocea asta dintr-o mie. Fiorii m-au traversat imediat iar eu mi-am ridicat privirea fiind parcă hipnotizată de el.

— Ai venit să îmi mai dai un ultim glonț în inimă, nu-i așa, iubitule?

— Da și voi veni mereu să îl răsucesc acolo. Să fiu sigur că nu mă uiți și voi rămâne bărbatul vieții tale.

Mă simțeam jalnic. Asta până m-am ridicat de jos și m-am spălat pe față ca să îmi revin. Nu îl puteam privi acum. I-am satisfăcut destul orgoliul de player. Acum ar fi trebuit să-i râd în față și să îl ignor, nu să mă comport ca și cea mai josnică femeie. Dar asta e iubirea. Te ridică și te trântește de atâtea ori încât viața ta devine un clișeu. Iar tu nu ai decât să-ți plângi de milă sau să dai cu iubirea de pământ.