Consecințele

Capitolul unu

Buzele lui moi cădeau peste pielea gâtului meu. Îmi simțea respirația alertă iar asta nu făcea decât să îl excite și mai tare și să mă chinuie în continuare. Îl uram când făcea asta, când îi plăcea să mă facă să i-o cer. Citeam în ochii lui dorința, știu că de mult mă voia aici, în patul lui și doare fiindcă doar atât va mai rămâne. Noi doi goi, nimic mai mult, însă prefer să îl am chiar și așa. Am gemut involuntar când limba lui mi-a atins clitorisul, începând să își facă de cap. Mâna mea s-a oprit în părul său, împingându-l parcă mai tare cu limba în mine. Mi-am mușcat buzele de spaimă, de plăcere și de mânie că totul avea să se termine. Bazinul meu s-a ridicat involuntar odată cu gura lui încă acolo jos. Gemetele mele erau deja incontrolabile, când m-am lăsat de tot pradă buzelor lui. I-am simțit zâmbetul când și-a dat seama că sunt pe cale să îmi dau drumul, accentuându-și mișcările limbii. Mi-am lăsat bazinul jos, simțindu-mă copleșită de el, când și-a lins buzele, urcând spre gura mea, lăsând în urma lui săruturi mici pe abdomenul meu. Când blestematele lui buze au ajuns peste ale mele, deabea atunci am înțeles că sunt o femeie fericită. Poate nu îmi e iubit și nici nu îmi va fii vreodată, dar îl am, oricum ar sta treaba între noi. Nu îmi va spune "te iubesc", nici nu aș avea pretenția să mi-o spună dacă nu o simte. Nu l-aș putea condamna la o eternitate de nefericire. Prefer să se simtă el bine, iar eu să fiu acolo să-l fac să simtă. Să fiu eu cea care-l face să râdă, cea care îl face mai puternic și nu îl lasă să cadă la pământ. Iar el.. el să mă ridice până la cer. Nu m-ar interesa dacă după mi-ar da drumul pe covor. Știu că s-ar întoarce să mă adune de pe jos. Nu o să îl condamn că m-a rănit vreodată. Nu m-ar răni intenționat, poate doar ca să fie el fericit. Iar dacă el e fericit, doamne, nu mai vreau altceva în viața asta.

Toate gândurile mi-au tresărit când l-am simțit în mine pentru prima oară de când ne cunoaștem. După doi ani, în sfârșit pot spune că sunt a lui. Primul bărbat din viața mea. Primul pe care îl iubesc și a reușit să mi se strecoare pe sub piele și pe sub haine. Mi-am băgat unghiile în spatele lui, simțindu-mă completă. Acum eram un întreg. Eram puternică fiindcă el era aici, cu mine. Gura mea s-a deschis, gemând. Și-a lipit buzele de ale mele într-un sărut haotic, unindu-se până și gemetele noastre.

******

Mi-am deschis ochii, simțind cum curgea apa pe mine. Privirea mi s-a întors spre locul gol din dreapta mea când am dat să mă descopăr. Știam că o să se întâmple asta, eram conștientă că va pleca imediat după ce voi fi a lui. Ceea ce nu știam, era cum să reacționez? Să mă consolez cu faptul că mă așteptam la asta sau să fiu al naibii de supărată că el chiar a făcut asta și nu m-a făcut măcar o singură dată să mă înșel în privința lui? Eram atât de sătulă de toată situația asta, atât de scârbită de comportamentul lui. Dar eu mi l-am ales iar acum nu prea am niciun drept să mă plâng. M-am ridicat din pat și am pornit spre baie. Am deschis ușa țipând, fiind speriată.

— Nu știi să bați? mă întreabă pe un ton batjocoritor și se apropie de mine cu pași lenți. Prosopul din jurul taliei lui stătea să pice, la fel ca mine dacă mă mai privea mult așa.

— Credeam că ai plecat..

Mi-am lăsat privirea în pământ, fiind dezamăgită de gândurile mele. A rămas, el chiar a rămas.

— Sunt om, Arlissa. Nu puteam pleca pur și simplu.

Buzele lui s-au împreunat cu ale mele. Eram atât de fericită că nu aveam să sufăr iar. Cel puțin așa sper, deși, vorbim de Christian. Nu ar trebui să îmi fac speranțe prea mari. Îmi va da cu piciorul când îmi va fi lumea mai dragă, iar eu nu știu dacă l-aș putea ierta la infinit. Nu știu cât aș mai putea plânge de dorul lui.

— La ce te gândești? mă întreabă și înghit în sec.
Ce aveam să-i răspund? Să-i spun adevărul și să îl supăr sau să nu stric momentul?

— La ce se va întâmpla după.

— De ce nu trăiești clipa? Nu te mai gândi la viitor. Hai să lăsăm timpul să decidă ce se va întâmpla cu noi, Arlissa.

— Nu cred că timpul ar putea decide ca tu să pleci și să îți bați joc de inima mea.

I-am scuipat practic în față tot ce gândeam. M-am săturat de jocurile lui patetice. E un bărbat în toată firea, chiar atât de greu îi e să mă îndepărteze pentru totdeauna dacă nu mă iubește? Câteodată chiar nu îl înțeleg. Am ajuns până și la concluzia că poate e bipolar, din moment ce o săptămână e bine și două mă ignoră. Sau poate așa e el, mă ia când are chef, mă aruncă pe jos, mă ridică iar și tot așa. Dar nu mi se pare normal ca un bărbat să se comporte atât de imatur.

— De ce bărbații din ziua de azi nu mai vor relații? De ce le plac doar aventurile? De ce nu iubesc? Sau de ce nu vor să se atașeze? Da, doare, dar nu doare mai tare singurătatea? Nu doare când te culci seară de seară cu femei diferite iar dimineața te trezești singur? Când nimeni nu îți pregătește cafeaua? Când pur și simplu simți nevoia de puțină afecțiune și nimeni nu e acolo să ți-o ofere? Răspunde-mi, Christian! strigam în timp ce m-am așezat pe fotoliu, aprinzându-mi o țigară.