Totul a inceput la scoala. Eram in ultimul an de generala si pauzele mi le petreceam adesea cu prietenii in spatele scolii. Asa se intampla si de aceasta data. Ma indreptam alaturi de cateva fete spre scoala cand a aparut el. Parca totul intrase intr-un con de umbra. Ii vedeam doar chipul luminat de razele soarelui si zambetul asezat cu grija pe fata. Pasea usor, cautand parca pe cineva cu privirea. A trecut la doar cativa centimetri de mine, m-a privit o clipa si apoi...nimic. Apoi si-a vazut in continuare de drum.
Ce avea sa insemne acea privire? Ce eram eu in ochii lui? Si mai ales, cine era EL? Mii si mii de intrebari se jucau prin mintea mea. As fi vrut sa ma duc la el si sa ii spun ceva, sa vorbim, dar era evident ca un baiat ca el nu s-ar fi uitat niciodata la o copila ca mine (cel putin asa gandeam atunci).
Aveam de gand sa il urmaresc si sa descopar persoana pe care o cauta, dar am fost nevoita sa intru la ora, iar apoi el deja disparuse. Eram detasata total de ceea ce se intampla in jurul meu. Ceilalti vorbeau cu mine ca si cu un bibelou, foarte rar primind cate un raspuns vag.
A fost prima zi in care il vazusem si credeam ca va fi si ultima. Dar asa cum se intampla deobicei, unele lucruri apar exact cand te astepti mai putin.
Au trecut 3-4 zile fara sa ne mai intalnim. Incepeam sa cred ca este din afara orasului. Devenisem putin melancolica, iar gandul imi zbura numai spre el. Intr-o seara, in jur de ora 23 primesc un mesaj de la un numar necunoscut:
"Buna Rebeca! Nu stiu daca iti vei da seama cine sunt, dar ne-am vazut de vreo 2 ori la scoala, nu stiu daca m-ai remarcat. Nu am putut sa nu remarc inocenta din privirea ta."
Nu puteam sa imi stapanesc bucuria. Incepusem sa topai si sa tip ca un copil de 3 ani cand primeste o jucarie noua. Dupa ce mi-am stapanit putin emotiile am luat telefonul in mana si i-am raspuns. Nu am putut dormi toata noaptea. Vorbeam cu el si nu imi venea sa cred. Traiam pur si simplu un vis ce continua sa domine realitatatea.
Discutiile noastre durau ore in sir si deja vorbeam ca cei mai buni prieteni, insa era evident ca pe noi nu prietenia ne lega. Era ceva mult mai puternic, ceva aparte ce nu intalnesti prea des in viata.
O buna perioada am pastrat o oarecare distanta. Vorbeam doar la telefon si nu ne mai vazusem. Pana cand a preluat el initiativa si cand am iesit de la scoala l-am vazut. Era la poarta scolii unde invatam cu un trandafir de un rosu orbitor in mana. Ma astepta.. In 5 minute fata mea se asorta perfect cu floarea din mainile lui. Eram atat de emotionata si entuziasmata incat chipul mi se inrosise pe loc.
Mi-a daruit trandafirul si m-a privit adanc in ochi, apoi m-a luat usor de mana si am plecat spre cel mai apropiat local.
Va intrebati daca suntem impreuna? Nici eu nu stiam. Pur si simplu ma lasam ghidata de el si de inima mea.
Am mers intr-o cafenea mai retrasa unde nu mai fusesem niciodata pana atunci. Era un loc dragut, plin de intimitate si desi nu prea il cunosteam pe Luca (asa il cheama) ceva din interiorul meu ma impingea sa am incredere in el. Am ramas cu el vreo 4-5 ore, nici nu am realizat cand a zburat timpul pe langa noi.
M-a dus pana in fata blocului unde locuiam, iar cand am vrut sa plec m-a tras spre el si m-a sarutat. Era primul meu sarut, primul sarut din dragoste, pentru ca eram indragostita nebuneste de el.
Ii simteam limba intrand in gura mea si incercand un mic joc, eram putin confuza, nu prea stiam ce sa fac, dar intr-un final m-am lasat ghidata de sentimente. Buzele lui moi ma sarutau lent si lung, iar bratele sale imi mangaiau usor chipul. Muscaturile lui fine ma faceau sa simt ca plutim impreuna si ca nimeni si nimic nu mai exista in jurul nostru.
