Valea Sangriento //România X Polonia//

Capitolul 3 - Vladimir P.O.V

    — Nu toți vrăjitorii sunt răi, nu? Eu știu că tu ești bun, frate mai mare! Deci, înseamnă că ești un vrăjitor bun!

~○~

    Se uită la trupul din patul lui, așteptând. Tenul băiatului era unul extrem de palid, învăluit de un mic strat de transpirație, în timp ce restul corpului îi era învăluit de o pătură din blană de urs prelucrată manual. Îi acoperise fruntea cu o bucată de material îmbibată în apă rece, sperând astfel că febra avea să-i mai scadă.

    Părea ca o statuie în acea clipă. Să fie sincer, Vladimir chiar nu înțelegea cum de băiatul încă mai trăia la ce stadiu medical avea în acel moment. Băiatul nu mai dădu niciun semn de viață de vreo trei zile deja, iar dacă nu fu de la pulsul mic și respirațiile regulate, l-ar fi crezut mort. Abia de mai respira în timp ce trupul îi ardea, iar Vladimir nu putea face absolut nimic să schimbe acest lucru până nu se trezește. Nefiind expert în magia de vindecare, se simțea neputincios la vederea trupului aproape lipsit de viață, un sentiment mic de nostalgie acaparându-i sufletul. Ca să uite de amintirea rece a trecutului ce-l bântuia în acea clipă, Vladimir își îndepărtă atenția de la trupul băiatului, ochii-i roșiatici privind cu atenție cărțile răvășite de pe masă. În tot acest timp acesta se documentase, încercând să găsească o vrajă să-l vindece pe băiat, dar orice găsea îi era mult prea frică să încerce, conștient că încă nu-și putea controla cum trebuie magia. De-asemenea găsi și câteva poțiuni și informații despre diferite plante ce i-ar putea fi folositoare, dar nu era ca și cum putea să pregătească ceva pentru băiat dacă acesta nu era treaz.

    — Vlad? Vladimir, dragă, ești aici? auzi glasul mult prea cunoscut al prietenului său ca apoi ușa încăperii să se facă auzită, în pragul ei apărând însuși el.

    Arthur Kirkland, specializat în magie neagră, dar și de vindecare. Acesta nu se schimbase mai deloc de-a lungul timpului, rămânând la aceeași înălțime de 1,75 metrii, cu aceeași robă de culoare verde închis, decorată cu un model pe care Vladimir nu-l înțelegea, model cusut cu fir de aur. Roba îi era acoperită de o pelerină lungă, de culoare neagră, pe care Vladimir știa că Arthur obișnuia să o poarte mereu când mergea în călătorii. Părul îi era exact în aceeași tunsoare, răvășit în toate direcțiile, de culoare blond închis, culoare ce mereu îi dădea lui Vladimir senzația că părul îi era murdar. Nu părea să fi îmbătrânit, acesta părând exact la fel ca acum un an, până și sprâncenele lui ramând groase și mari.

    Arthur îi afișă un zâmbet blând ca apoi să se aproprie de el și să-și așeze o mână pe umărul lui, un fel de consolare fizică pentru care Vladimir era profund recunoscător. Acesta avea în cealaltă mână un sac din pânză, probabil cu plantele de care avea nevoie pentru blondul bolnav din pat.

    — Cum mai ești? N-am mai avut ocazia să vorbim de mult timp.

    — Un an și trei luni, mai exact. Mereu ești ocupat, Artie! E greu să dai de tine, știi?

    — Ce-i drept, este adevărat. Toată lumea îl caută pe marele vrăjitor Kirkland, este obositor… murmură Arthur ca apoi să ofteze exasperat, gest ce-l făcu pe Vladimir să chicotească.

    După ce oftă, Arthur își îndepărtă mâna de pe umărul lui Vladimir și așeză sacul de pânză pe masă, peste foile împrăștiate aleatoriu. Vladimir nu se abținu, astfel ajungând să se uite prin sacul de pânză și să examineze toate plantele aduse de Arthur, plante ce nu se puteau găsii în zona în care locuia el acum.

    — Nu știu cum să te răsplătesc, Arthur. Dacă nu erai tu, nu știam ce fac, murmură Vladimir ca apoi să-i afișeze un zâmbet larg, recunoscător.