Dulce Otrava

1

Mă abțineam cu greu sa nu pling in hohote . Mama şi surorile mele ma priveau triste cu obrajii plin de lacrimi,dar nu trebuie să cedez,fac asta pentru noi ,surioarele mele merita un altfel de viitor,unul mai luminos.
În timp ce ne luăm rămas bun printre scincete urc in autocar și încerc cu ultimele puteri   să pășesc pe ultimile trepte.
Îmi găsesc scaunul pe care avea să îmi fie loc de călătorie pentru mai bine de 28 de ore.
Îmi așez cele cîteva lucrușoare  în compartimentul de deasupra  și privesc pe geam .Mama și surioarele mele încă sunt acolo. Elena ,cea mai mică,încă ma cauta cu ochișorii ei mici ,pare debusolată ,iar cînd începe să mă si strige cad pe scaun și imi ascund chipul și asa palid de la atîta plîns.
Pentru mine ele sunt unicele raze de soare ,iar acum sunt nevoită să mă dezic pentru cîteva luni si de putina lumina ce o aveam .
Sunt sfîșiată de durere atunci cînd aud glasul ei .
Motorul autocarului pornește zgomotos si pentru o secundă pare ca Elena a încetat să mă mai strige ,dar ascultînd mai atent încă o mai aud ,glasul ei firav încă  răzbate pînă la urechile mele .Mă ascund după draperia de la geam și scincesc ca un cățel rănit .
Oamenii intră rînd pe rînd în autocar și fiecare în liniște își ocupă locul. Un bărbat cu un copil in brate,urmat de o femeie plînsă intră și lasă o geanta pe un scaun undeva înaintea mea . Femeia ia copilul si se așează, aud cum ii vorbeste ceva puiului de om si bărbatul scapa o lacrimi ,o sărută pe femeie apoi ia copilul si ies din autocar .
Privesc pe geam si o vad pe mama si pe cele doua surioare tinindo  de mina cum se îndepărtează.
Ingit în sec si ma resemnez cu faptul că chiar acum plec si aceasta este ruptura cea mai dureroasă.
Nici macar cînd a murit tata nu am simțit atîta durere,pe atunci eram un copil ,aveam doar 5 ani, nu prea înțelegeam prea multe ,poate din acces cauza nu am suferit atît de mult .
Autocarul se urnește din loc ,inspir adînc și privesc cum ne îndepărtăm de parcare . 
Satele se pierd rînd pe rînd și în cîteva ore ajungem la vama . Înaintea noastră mai sunt cîteva autocare . Așteptarea e lungă și anevoioasă, cu toți răsuflam ușurați cînd ajunge rîndul nostru .
Suntem nevoiți să coborîm și sa mergem in sala de așteptare pentru controlul pașapoartelor si a bagajele de mina .
Timpul trece greu ,dar într-un sfîrșit începe controlul si oamenii rînd pe rînd își așează bagajele pe banda rulantă.  Unii se minunează te toata aceasta actiune altii par resemnați . Dar nimeni nu comentează nimic .
Intr-o ora suntem la vama românilor, aici din nou aceeași schemă.
După o alta oră anevoioasă autocarul iar pornește din loc suntem deja in Romania .
Privesc pe geam în încercarea de a vedea ceva dar din cauza ca este noapte tot ce se poate de admirat sunt luminile care se vad pe unde mai dese , pe unde mai rare . Inspira adînc și mai iau o îmbucatură din mărul ce îl țin în mîna de cîteva minute.
Simt o atingere ușoară pe braț,ma întorc si vad o doamnă trecuta de 40 de ani ,are chipul brazdat de riduri dar  totusi e încă o femeie foarte  frumoasă.
- Ține . Îmi întinde o ciocolată si ma priveste zîmbind.
Ma uit sfioasă si nu stiu ce sa fac,dar femeia imi ia mina si așează ciocolată. 
-Te urmăresc de cînd am urcat in autocar ,nu discuți cu nimeni ,durerea ta mi sa întipărit pe suflet ,imi aduci aminte de mine acum  20 de ani .
O privesc uimită iar femeia ia loc lîngă mine.
-Se vede clar ca pleci pentru prima dată, pentru toți cei din acest autocar a fost cîndva sau poate este acum ,prima dată ,toți am avut aceasta privire pierdută.
Am discutat cîteva ore ,doamnă se numea Elena asemenea surioarei  mele,mia povestit cum a ajuns acum 20 de ani in Italia ,cum a lăsat acasa doi copii ,si cum din cauza străinătății nu a putut să ajungă la înmormîntarea tatălui său .
-Stii străinătatea ucide ceva în noi .Spune doamnă Elena  la un moment dat . Apoi tace pentru cîteva clipe si dupa își întoarce chipul spre mine si ma priveste zîmbind.
-O sa-ti ofer numărul meu de telefon daca în caz că ai nevoie de ceva ,sună-mă.  O sa te ajut cu mare placere.
Am scris in carnetul meu mic numarul doamnei Elena apoi femeia sa dus la scaunul ei .
************************************
Călătoria a fost lungă .Cu greu am rezistat fără să nu vomit și puțină mîncare ce se afla in stomacul meu. Cînd am ajuns la Padova era dis de dimineata ,am coborît sfioasă din autocar și imediat m-am zgribulit, frigul dimineții mia intrat imediat în oase .Mi-am strîn brațele pe lîngă corp și m-am îndreptat spre bagajul meu care era afara lîngă autocar. Din cite am inteles aceasta era ultima oprire ,eram puțini oameni care am coborît, restul se coborîra la alte opriri.
Mi-am luat geanta și m-am ferit din calea oamenilor ce se grăbeau  si ei să-și iei bagajele si plecau care si încotro. Doar eu am rămas pe loc si priveam înspăimîntată cînd intr-o parte cînd în alta .
Eram  ingrijorata si fel de fel de gînduri imi treceau prin minte dar sau risipit atunci cînd mi-am auzit numele .