1697 de bucăți

2 0 0
                                    

Sala aproape se golise. Unul câte unul ieșeau, în liniște, înmărmuriți. Chiar nu mai ai ce să zici după un astfel de final. Doar taci. Cine ar fi crezut că el era? Nimeni. 1697 de bucăți. Și le crezuseră pe toate. Chiar dacă nu le-a avut pe toate la el.

Henry glumea de fiecare dată după spectacol. "Nici eu nu știam. Nu aflu decât atunci când se termină. Apoi uit." Așa le răspundea, făcând gestul lui de reverență cu mâna.

Dar de data asta a spus adevărul. Chiar nu mai știuse. Uitase gustul, simțea altfel, iar mirosul semăna cu mirosul de scândură udă și puțin putredă.

...

Nici nu și-a mai strâns lucrurile. Le-a lăsat pe scenă. Doar bandana a luat-o cu el și a legat-o la cealaltă mână. A strâns-o mai tare de data asta. Voia doar să mai simtă o dată.

A ieșit să facă o plimbare. Mergea în locul lui doar atunci când reveneau episoadele. Acolo își cusa el sufletul. După ce-l sfârtecase și-l împărțise, în mod egal, tuturor celor din sală. De fiecare dată pierdea o bucățică. Avea 1697 de bucăți, din care lipseau 147. Era din ce în ce mai greu să le pună înapoi, pentru că le pierdea diferit. Doar că acum o pierduse pe prima.

De unde să înceapă? Nu avea de unde. Nu putea rămâne doar cu bucățile împăturite în bandană.

S-a întors în sală să o caute. Era beznă, deși asta nu-l mai deranja de multă vreme. Se obișnuise să țină ochii închiși chiar și pe stradă. În felul ăsta putea să nu mai observe trupurile, ci doar sufletele.

Era curios că fiecare aveau câte 1679 de bucăți. Din care lipseau cel puțin 53. O singură dată simțise un suflet întreg și un suflet gol. Erau în același corp. Doar că atunci când a deschis ochii nu a văzut pe nimeni în jurul lui. L-a strigat în gând.

...

S-a uitat în cabină, pe rândul 27, în culise, sub scenă. Poate și de data asta era bine s-o caute cu ochii închiși. A mai găsit câteva bucăți făcând așa, însă, de cele mai multe ori, se lipeau de tălpile invitaților. Și nu le mai găsea.

...

Nu se poate. E aici. Plin și gol. Vede doar o siluetă în spatele sălii. Închide iar ochii. Numără 1679 de bucăți.

....

Și dispare.

Va urma!

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Apr 06, 2018 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

1679 de bucățiWhere stories live. Discover now