________________________________________
ALEXANDRE DUMAS
________________________________________
Capitolul I Taina cea mare
Paris, în 1638.
Palatul regelui Ludovic al XIII-lea era în mare fierbere. Slugile alergau de colo pâna colo, iar curtenii se strânsesera în sala cea mare a tronului, comentând evenimentul urmarit de întreaga Franta: Regele astepta primul mostenitor.
În mijlocul ministrilor si curtenilor, care discutau pe soptite, îsi facu intrarea Cardinalul Mazarin, întovarasit de nelipsitul sau aprod, vicleanul Fouquet. Noii intrati îsi croira drum printre cei prezenti, care se aplecara adânc în fata marelui Cardinal, în mâinile caruia erau destinele tuturor. Ludovic al XIII-lea fiind prea slab sa i se împotriveasca, Mazarin îl facea sa actioneze cu planurile si interesele lui.
Când ajunsera la locul rezervat Cardinalului, Fouquet se scotoci cu febrilitate prin buzunare si scoase o cutie mica de pastile, bomboanele favorite ale Cardinalului, pe care o întinse stapânului sau.
- Pastilele, Eminenta, zise el.
- Îti multumesc, Fouquet. Esti foarte atent. Cardinalul se servi si apoi readuse discutia asupra subiectului curent.
- E o zi mare pentru Franta. Fouquet se înclina lingusitor si replica:
- Daca Majestatea sa va avea un fiu... fiul va avea nevoie de un preceptor...
Restul nu fu necesar sa mai spuna, caci Mazarin se uita la el cu un surâs cu multe întelesuri si-i spuse:
- Esti ambitios, Fouquet.
- Singura mea ambitie este sa servesc Franta, replica aprodul, înclinându-se adânc.
Discutia lor fu întrerupta de aparitia sambelanului, care anunta în mijlocul forfotei ce se produsese:
- Majestatea Sa Regele!
Ludovic al XIII-lea îsi facu, grabit, intrarea si se îndrepta spre Cardinal, în vreme ce grupul curtenilor se strânse în jurul sau, Colbert si D'Artagnan fiind cei din imediata lui apropiere.
- Mai trebuie sa asteptam mult?, întreba el pe Cardinal, nerabdator.
Mazarin îl privi zâmbind si-i raspunse calm:
- Acest lucru cere rabdare... chiar si de la un rege.
- Astfel ma încurajezi? replica regele amuzat. Suveranul se întoarse apoi spre D'Artagnan, capitanul muschetarilor sai si zise:
- D'Artagnan, îti amintesti batalia cu austriecii?
- Da, Sire. Foarte bine.
- Am fost mai curajos, atunci.
Usa din fundul salii se deschise. Printre curteni, îsi facu drum moasa, cu obrajii îmbujorati si se îndrepta spre rege.
- Majestate... e baiat... O frumusete de baiat! spuse ea cu graba.
