Number Two ( Harry Styles Fan Fiction)

Capitolul 2

 Harry's POV 

  

 Sticla de vodcă îmi face mersul să se incrusiseze pe străzile din orașul ăsta imens.Știam că problemele mele cu astmul sunt destul de mari dar la naiba, nu credeam că o să mai am doar câteva săptămâni căcate să trăiesc. 

  

 Telefonul îmi sună în buzunarul pantaloniilor negri și murdari.Nici nu știu cum naiba a ajuns cărămida aia la mine în buzunar.De fapt, nu știu de ce am un telefon.Oricum nimeni nu mă sună, nimeni nu vrea să vorbească cu "omul fantomă" cum mă numesc tâmpiții aia de vecini ai mei. 

  

 Beat fiind, răspund fără să mă mai uit la cine sună.Nu contează cine sună, cineva chiar știe că am un telefon.Gândul asta mă încălzește pe o parte dar mă înfioară pe altă parte.Nu am nevoie de o voce căcata să îmi spună lucruri. 

  

 -Cine naiba ești? 

  

 Cuvintele îmi ies rapide și pe un ton mult mai dur și răgușit decât am plănuit eu.Un sunet de înec sună în urechea mea.Pentru e secundă, prostia din capul meu mai are puțin și îl întreabă dacă nu cumva are și el astm sau vreo boală criminală. 

  

 -Styles, Dumnezeule, te-ai îmbătat ? 

  

 -Cui îi păsa?O să mor oricum. 

  

 O voce de bărbat îmi bate urechea lipită de difuzor.Îmi ia câteva secunde să o recunosc.Chiar dacă sunt beat, nu sunt atât de prost încât să nu recunosc vocea de pițipoancă a doctorului ăla cretin. 

  

 -Ce vrei ? 

  

 Spun eu luând încă o gură din băutura care se simte ca o gură de rai curată.Păcat că nu mă și videcă, pentru că ar fi cel mai frumos fel de a te vindeca. 

  

 -Nu ai mai stat.Vroiam să îți mai spun că există o șansă la viață pentru tine.Există o operație care poate să te ajute să respiri printr-un tub.Este însă una destul de riscantă, stadiul tău fiind destul de avansat.Sunt și șanse ca operația să fie reușită. 

  

 -Ce dracu vrei să zici cu asta? O să mor oricum.De ce să mor pe masa voastră, tăiat tot și cu un tub în piept, când pot să mor singur și liniștit, înfundat în băutură ? 

  

 -Nu a spus nimeni că mori!Ai o șansă să trăiești! 

  

 Fără să îi mai spun nimic, îi închid telefonul în față, ca porcul care sunt și mă îmbârlig mai departe, în șansa că ajung azi acasă.De fapt, de ce mama naibii îmi fac griji dacă ajung acasă.Nu mă așteaptă nimeni.Am doar o bucată de lemn pe care să stau,un pat. 

  

 Telefonul îmi cântă în buzunar,enervându-mă minute în șir până când nervii și răbdarea mea sunt întinse la maxim. 

  

 -Nu știu de unde dracu ai numărul meu dar poți să îl uiți.Nu te las să mă tăi. 

  

 Nu mă deranjez să îl las să vorbească, închizând apoi imediat.Nu am nevoiesau chef de consolarea lui.Sunt bolnav și asta e singurul lucru cu care trebuie să mă obișnuiesc. 

 Strada principală a orașului e plină cu cupluri care își sug fețele reciproc, făcându-mi o greață infernală.E în jur de ora șase iar acoolul din mine pare că nu e suficient de puternic pentru a mă ameții. 

  

 Magazine;e au teme vesele, simbolizând tot felul de anotimpuri și stări rahatice.Cine naiba ar cumpăra așa ceva? 

  

 O vitrină îmi stârnește atenția.Lucruri tâmpite de genul ceasurilor și a lămpilor apar peste tot.Ce îmi face creierul să își facă planuri nu prea ortodoxe. 

  

 Un calendar negru, simplu, fără vreo imagine din nu știu eu ce loc.E simplu și tot ce îmi trebuie pentru ideea mea.Fără să mă mai gândesc vreo secundă, întru în magazin,întorcând priviri în jurul meu. 

  

 -Nu ați mai văzut un om beat? 

  

 Tip eu, ridicându-mi mâinile în sus și reușind în acest fel să vărs o parte din puiul meu pe podeaua magazinului.O parte din rai risipită. 

  

 Văd un raft plin cu exemplare identice de calendare și iau unul.Mă asigur că nimeni nu se mai holbează la mine și rup repede o pagină, ieșind la fel de repede din magazin. 

  

 După vreo oră și ceva de clătinat pe străzi, am ajuns acasă.Primul lucru care vreau să îl fac e să nu cumva să uit planul meu.Cine știe ce naiba se poate întâmplă cu capul meu în orice secundă. 

  

 Orele trec și mână mea obosește de la atâta scris.Pagina mototolită de calendar e acum plină și așteaptă să mă ajute. 

  

 40 de zile,40 de oameni. 

  

 Dacă eu mor, de ce ceilalți trebuie să trăiască?Dacă nu am avut ocazia să le fac rău celor care mi-au făcut mie rău în trecut, o să o fac acum.Am nevoie doar de oamenii potriviți și știu că în căcatul asta de metropolă, trebuie să existe oameni care să semene cu morții aceia care mi-au făcut viața un calvar. 

  

 Măcar s-au dus înainte mea. 

  

 ---------------------- 

  

 Scuze că nu am mai scris dar mă gândeam că o să scriu cartea asta doar după ce mai termin din celelalte.Nu m-am putut abține și am scris :)) 

  

 Probabil sunteți derutați dar nu va faceți griji, o să înțelegeți în capitolele următoare.El a făcut un calendar pe 40 de zile iar în fiecare zi plănuiește să omoare pe cineva pentru că să nu fie singurul care moare.