Not Wonderland

O viata normala,asta este un lucru ce spune multe despre povestea mea .O mama si un tata care inca se iubesc dupa cei aproape 30 de ani de la casatorie( lucru care este din ce in ce mai rar),un frate mai mare care este un adolescent mai mult sau mai putin normal, dar apoi apar eu si sa zicem ca stric armonia din casa. Presupun ca v-am starnit destul de putin curiozitatea,dar nu e mare lucru de spus: Natasha,17 ani, bruneta, ochii caprui spre verde, tocilara. Pana acum mai nimic important. Sunt considerata oaia neagra a familiei din numeroase motive,dar le voi impartasi doar pe cele cu adevarat importante: nu ma pot desparti de cartile fantasy, lucru care ii enerveaza groaznic pe parintii mei, iar pe locul doi cred ca ar fi totala mea indiferenta fata de orice. Prin randul de mai sus nu ma refer la tipica indiferenta adolescentina,sunt mult prea matura pentru prostiile de genul ala . Lucrul la care ma refer este o diferenta dintre mine si restul rudelor mele. Eu nu sunt nici altruista , nici iubitoare , nu am lipici la persoane si total antisociala,mai pe scurt sunt un soarece de biblioteca .

        Bine,sa spunem ca nu sunt chiar normala pentru ca am o problema.Nu din genul celor adolescentine,cu iubiri si alte aberatii,ci una de sanatate. Acum 2 ani parintii mei au avut o cearta groaznica,aceasta facandu-i sa fie mereu irascibili. Din cauza asta eu am suferit de depresie,iar parintii mei au decis sa nu divorteze pentru a nu imi provoca mai mult rau.Intre timp relatia dintre ei s-a refacut si acum sunt ca doi adolescenti indragostiti.Problema este ca eu inca mai merg la psiholog si luna trecuta am aflat ca am o boala psihica.Nu va ganditi ca sunt vreo dezaxata,sau alte lucruri ce va pot trece prin cap,ci am o problema in a diferentia vocile oamenilor cu cea a constiinetei mele.Am invatat intre timp cum sa o fac discret si asa nimeni din liceu nu stie ca printre ei se plimba o ciudata asa ca mine.

            Nu sunt prea populara,dar atunci cand cineva ma enerveaza nu ma feresc sa il fac de ras chiar daca este cel mai popular din scoala. Prietene nu prea am,dar cele 6 fete din grupulet sunt cele mai bune prietene pe care le-as putea avea:Alice,Kate,Jane,Cassie,si Rose.Toate nebune si absolut pe dinafara in ceea ce priveste problemele mele.La inceput luam cate un pumn de pastile chiar in fata lor,dar le spuneam mereu ca sunt vitamine.Acum a devenit o obisnuinta si nu mai pun intrebari.

                E ciudat,dar boala pe care o am nu mi se pare deloc o pedeapsa pentru ca a incetat sa ma deranjeze.La inceput era ciudat sa ma cert cu mine insumi*hai sa mori tu*,adica ceva de genul,acum m-am obisnuit.*sper ca stii ca te urasc.* Hai potoleste-te ca faci impresie proasta.*ti se pare ca-mi pasa de parerea saracutei dezaxate?Breaking News:daca n.am fi una si aceeasi persoana te.as arunca de pe un pod* Am mai avut discutia asta desteapto,nu ma deranjezi,nu te deranjez.

              Cam asa decurge fiecare moment din viata mea *ma faci de ras.Vreau sa ma sinucid* Da,bine,si eu te iubesc Alice(dap,mi-am numit constiinta Alice,exact pentru ca ea este partea din mine care viseaza la Tara Minunilor)

Well...cam asta e primul capitol.Stiu ca n-am mai postat de oe vremea in care inca era la moda Flappy Bird-ul,dar canicula a uscat pana si ultima picatura de inspiratie din mine.Vreau sa va cer parerea in legatura cu acest prototip de carte,pentru ca as vrea sa o continui.In caz ca vreti sa postez si la fan fiction-ul meu,doar lasati un comm.Ok,cu dragoste de la autoarea voastra preferata(pe cine incerc eu sa pacalesc?)lectura placuta.P.S.:in caz ca nu v-ati dat seama,replicile ingrosate sunt ale scorpiei de Alice,care este defapt..uumm...eu.