O visătoare matură

Capitolul 1

                      

                                                   Prolog

,,Viața nu înseamnă a avea şi a obține, ci a trăi şi a deveni".

Viața. Ce este ea cu adevărat? Pentru unii un joc de loterie, pentru alții o șansă la a arăta de ce sunt în stare. Cum privesc eu viața? Un mister, care deși aduce multe ziduri și obstacole cu el, aduce și lacrimi de bucurie deopotrivă e ceva ce trebuie trăită din plin pentru că e singura pe care o primim o singură dată. Viața trebuie privită ca ceea ce facem noi cu mâna noastră. Cum din bebeluși, devenim copii, adolescenți apoi adulți și ultima dată bunici. Fiecare își are viața lui, există asemănări, cum și atunci când privim un tablou, percepem pesajul în moduri diferite și unice.

-Ki! Privesc cu coada ochiului rochia de vară a Eniei. E de un verde smarald, dintr-un material fin și plăcut de privit.

-Da..., îngâim eu.

-Ce te macină? Ai spus că dacă venim aici, îmi vei spune, se tânguie prietena mea.

-Nu e mare lucru. Adică știi tu, începe liceul și nu știu cum să gestionez situația. Nu am nici o idee ce voi face sau măcar cum va fi.

-Off Kira. Pentru atâta? Nu te îngrijora, pun pariu că și aici vei fi prima. Anii de liceu sunt cei mai frumoși.

Aș vrea să te cred.

-Presupun că va fi în regulă.

-Trăiește clipa, ce ai acum, nu se va mai întoarce niciodată, spune aceasta ținându-mă de umăr și zâmbind cald.

Luna începea să își facă apariția pe cerul înstelat. Soarele a apus demult. Îmi privesc astrul ca și cum mi-ar putea spune ceva. Adevărul e că luna îmi știe toate secretele, iar faptele mi le vede numai soarele. Mâ razem în coate și zâmbesc, ceva necunoscut mă așteaptă și am presimțirea că va fi ceva mare, ceva ce mă va da peste cap cu totul, iar asta va începe odată cu venirea mea în liceu ca boboacă.

Arunc o privire prietenei mele apoi îmi continui meditarea la stele și univers.

Stelele ne aud? Dacă luna mă știe poate și suratele ei știu câte ceva.

Cred că aberez deja... ar trebui să merg acasă.

Mă ridic în capul picioarelor și îmi întind spatele, de câteva ore stau în aceeași poziție, nu e de mirare că mi-a amorțit fiecare bucată din corp.

-Vi?

-Da replică aceasta ajungând la nivelul meu.

~~~

Dimineața își face apariția prin draperiile roșii, mă întorc pe cealaltă parte știind că în câteva momente va venii mama. 3,2,1...

-Kira, haide. E prima zi de liceu, se spune că nu e bine să întârzii, se vaită mama cu mâna în șold.

Mă prefac că dorm pentru încă câteva minute de liniște.

-Kira Jane Hunter, ridică-te urgent din pat, altfel îl duc pe Noah la bunici, mă amenință aceasta cu tigaia.

-Oprește-te femeie, poate spargi ceva cu tigaia aia, spun ridicându-mi claia de sub pernă. Noah râmâne cu mine, replic eu făcând referire la motanul tigrat și gras.