Veacul pierdut
Limba soarelui se-ntinde desirata peste munte, Inghitind amurgul negru ce umbreste zarile mute.
Izvoarele tac, plansul li s a stins, fierbinteala curge, Potecile tac, cerul s a aprins, ploua cu sânge.
Limba soarelui s-aprinde, biciuind pădurea moartă, Ce se frange și trosneste sub taisu-i ca de brada.
Undeva, în departare, fumul negru se ridica, Peste a campului suflare, înecată in urzica.
În vale s-aprind felinare, copacii-s altare ce ard fara mila Pădurea se mistuie sub biciul aspru de lumina
Pământul e mort, tot orizontul e-n jale Și întreg universul se sparge n cristale.
DELIR
E goala odaia, goi sunt peretii, albiti de o teama nebuna.
E gol cerul, goale sunt strazile, innegrite de-un fum albicios.
E goala marea, goale-s campiile, pustiite de-o aspra furtuna.
E gol sufletu-n mine, gol e intreg universul, cuprins de un somn veninos.
Aud repetate batai in geamul camarii,
Dar gandu-mi este purtat in vazduh,
Cum sunt izbite de stanci valurile marii,
Sau cum ploaia e cernuta pe acoperisul de stuf.
Revin pentru-o clipa si ma trezesc pe podeaua soioasa,
Deschid geamul, inspir, apoi ma arunc pe ferestra.
Ma ridic in vazduh, deasupra luminii,
Privesc catre mine si urlu la soare,
Imi rasuna prin ganduri cantul pieirii
Iar trupu-mi mort se scufunda in mare.
Rugina si vis
Poteca ruginita pe care ne plimbam,
Calcand pe trupul toamnei, in jocul nostru bland
