O altă poveste cu vârcolaci

Prolog

-Şşş....linişte! Am auzit ceva. Rămâi în spatele meu. Nu,nu,nu...nu scânci, zice Eric, fratele meu. Deşi are optsperezece ani, era foarte matur pentru vârsta lui şi acum, mai mult ca oricând era preocupat să salveze două vieţi, pe a mea şi pe-a lui însuşi.

-Bine, şoptesc eu neliniştită. Colţii de vârcolac mi-au ieşit instantaneu, din cauza nervozităţii şi imediat cel din faţa mea mi-a urmat exemplul. Aveam urechile ciulite şi orice zgomot, oricât de mic, precum adierea unei frunze, mă făcea să tresar imperceptibil.

Eram în parcarea singurului mall din orăşelul în care trăiam. Deşi spaţiul pentru maşini era imens, nu erau decât vreo câteva autovehicule rătăcite pe ici, pe colo. Nu era nicio prezenţă omenească aici. În timp ce stăteam în spatele unui microbuz, mă gândeam la probabilităţile ca eu şi Eric să scăpăm cu bine din această încurcătură. Mda, slabe şanse. Nu era vina noastră că noi, doi vârcolaci adolescenţi trebuia să fugim de entitate malefică, ce are forma unui vârcolac.

-Salutare, copii! V-a fost dor de mine? întreabă o voce groasă din spatele nostru. 

Ne-am întors îngroziţi. Cel de care ne ascunsesem timp de două săptămâni, din cauză că era pe urmele noastre ne zâmbi cu nişte ochi argintii, specifici speciei noastre. Din câte se pare, ne-a luat complet prin surprindere.

-Ia uitaţi-vă ce fețe aveți! continuă straniul bărbat din din fața noastră, care în secunda următoare era așa de aproape de mine, încât îi simțeam răsuflarea aproape de ceafă. Și tu, Anna, se pare că ai crescut față de ultima dată de când ne-am văzut. Bărbatul își dezveli colții săi ascuțiți și albi ca varul. Și Eric, nu trebui să fii tocmai acum așa de protector cu sora ta. Ea ei bine, poate avea singură grijă de ea însăși.

-Ce vrei tată? m-am auzit eu zicând. M-a surprins cât de clară și sigură părea vocea mea. Însă în realitate muream de frică în interior.