Profesorii și viitorul

39 8 14
                                    

Profesorul mediocru, vorbeşte. Profesorul bun, explică. Profesorul foarte bun, demonstrează. Profesorul eminent, inspiră. Am ales să încep mai soft, dar vă zic de pe acum că nu o să termin capitolul așa, calm și înțelept, chiar nu se mai poate, serios! Pentru mai bine din numărul total de profesori nu se potrivește citatul ăsta, la noi e o varză totală. Frate, sunt unii care vin la clasă, fac prezența zece minute, e greu să descifreze unele nume, nu de alta, le spun copiilor să copieze de la x până la y și asta e tot. Gif, cum poți să fii atât de slab? Bine, nu e cazul meu în totalitate, dar mă regăsesc și eu pe acolo, mate-info, zic.
Nu mai postasem de nu știu când, nu prea aveam chef nici azi, dar a reușit ea să mă aprindă. O zi infectă de luni, nimeni fără chef de viața, primele două ore teză. Nici nu am deschis caietul, știam că la cât de slabă e nu are cum să mă surprindă. Cred că m-am înșelat, acum o consider mai proastă decât înainte. Primul subiect a constat în cinci exerciții pe baza unui fragment și un eseu de minim 400 de cuvinte în care să spunem dacă factorul ereditar poate să influențeze destinul unui om. Al doilea subiect a fost cu poezia lui Macedonski, Rondelul lunei, idei, sentimente, figuri, să o comentăm mai pe scurt, dar și un exercițiu penal. Aveam un eseu despre Dacia literară, dar ea a spus că în două ore nu avem cum să facem tot, deja mă udasem tot, mă simțeam prost că o înjurasem tot anul și promisesem să nu mă mai iau de ea niciodată, pentru că era bună cu noi și ne-a tăiat exercițiul ăla. Să nu vă speriați, nu a durat mult sentimentul ăla. O apucă nebuneala, cu toate că tind să cred că e ereditară treaba asta, și ne spune așa: - Menționează două studii critice aparțind lui Titu Maiorescu și un citat/ idee prezentată de acesta.
Cum poți să dai pe așa ceva trei puncte. Prietene, 3 puncte. Adică serios? Mă chinui să fac nenorocitul ăla de eseul, eseu pe care nu orice prost poate să îl facă, unii nici nu știu ce înseamnă factor ereditar în primul rând, iar tu punctezi la fel de mult doua titluri si un citat. Scopul meu ăsta e, să memorez citate, că doar asta o să pun pe masă să mănânc. Pot să zic că a fost Hood la faza asta, numai el oferea la săraci.
Nu zic că nu e important și necesar să știi anumite cunoștiințe, dar cred că e mai valoros să știi să legi două cuvinte, să știi să vorbești corect gramatical și mai ales să știi a scrie, în română, normal. Nu de alta, dar pe asta o să te bazezi când vrei să te duci la facultate sau să te angajezi direct, de ce nu, chiar sunt foarte multe exemple de genul ăsta în țară. Faza cu facultatea e valabilă doar pentru unii, nu, da' să nu se simtă alții ofensați.
Profesorii nu sunt slabi, copiii sunt de vină. Tu vorbești serios? Uite cum stă treaba: tu mergi la școală că să înveți, să acumulezi informații patru ani, opt ani, zece ani, câți ani vrei tu. De ce faci asta? Pentru că nu vrei să te țină mă-ta sub papuc tot restul vieții și să spargi semințe la colțul străzii pe banii ei, mai bine pe banii tăi și măcar știi o treabă. Acum intervine problema, zic și eu. Ce învățăm și cine ne învață? Profesorul trebuie să fie lumânarea care se consumă pentru aprinderea unei alte lumânări, el trebuie să aibă un rol crucial în viața elevilor. Fără profesori, școală și educație, s-ar duce de "râpă" societatea. Bine, nu la noi, noi suntem un caz fericit, am scăpat de grija asta de mult. : )) Din câte știu eu, rata de analfabetism funcțional era de 42%. Sunt convins că s-a mai modificat de când mi-am dat eu upgrade la informatie.. : ))
Credeți că numărul ăsta uriaș este doar din cauza sărăciei, doar în zona rurală sau doar la cei de etnie romă? Vă asigur că nu, dar indiferent care sunt cauzele, sistemul de învățământ este KO. Dăcă cele trei enumerate mai sus sunt motivele principale, de ce nu schimbă "deștepții" ăia de la Educaței ceva? Să îi ajute pe cei aflați în necaz, pentru că nu toată lumea își permite ghiozdan nou în fiecare an, rechizitele necesare, vestimentație mai ales. Nu toți părinții au resursele necesare să își trimită copiii la școala aflată la kilometrii de casă, (aici vorbesc de cei aflați în mediul rural), nu toată lumea are un copil sau doi maxim, exemplu pe care-l remarcăm la oraș, iar părinții preferă să mănânce o pâine, nu să îl trimită pe copil la școală, lucru care este foarte normal și foarte des întâlnit. De ce nu se construiesc mai multe fabrici, să fie mai multe locuri disponibile de muncă, iar astfel oamenii ar avea bani mai mulți și posibilități mai elocvente, să le ofere șansa copiilor pentru o educație mai bună. Astfel, se schimbă radical, iar când vine rândul lor să fie părinți, au șansă să ofere și ei o educație corectă, schimbând astfel o generație.
Dacă toate exemplele concludente enunțate mai sus nu sunt problematice, atunci unde e gaura? Inevitabil ne întoarcem tot în minunatul nostru sistem și lovim în el. Programul încărcat, materiile multe și informații forțate să intre în capul tău reprezintă cealaltă "bubă" de care nimeni nu vrea să scape. Desigur, se adaugă și profesorii care fac diferențe între elevi, profesorii slabi pregătiți, profesorii dezinteresați din punct de vedere profesional, interesați doar din punctul financiar de vedere, iar lista poate continua până dimineață.
Minunații oameni care guvernează țara nu vor să miște niciun deget, deoarece toată lumea este după bani, favoruri si beneficii. Un popor prost este un popor mult mai ușor de manipulat și de condus, foarte simplă treaba. Și uite așa, lumea alege să părăsească hotarele țării, românii se împuținează de la zi la zi, de la an la an, așa se conturează sfârșitul unui popor, neam pentru care au luptat cu fală și cu mândrie milioane de eroi români, de la mic la mare, de sute de ani, însă, sfârșitul se apropie din păcate în galop, se pare către soarta noastră, și nu cred că va fii milos când va veni momentul.

Școala și modurile prin care te distrugeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum