In pielea unui romantic

Inainte de regrete

          A fost nevoie de o singura noapte ca tot ce credeam ca stiu despre mine sa dispara.O noapte care m-a lasat sa ratacesc in trecut fara a avea curajul sa trec peste. A fost atat de neasteptat, caci o parte din mine inca era cu gandul la Alex. Stiu ca si cand am ajuns in satul de la capatul lumii in care timpul parca avea o alta curgere eram atenta doar la Alex si nici nu i-am bagat pe ceilalti cu adevarat in seama. Desigur, stiam ca sentimentele mele pentru el erau cauzate de o lipsa nemasurabila de incredere in sine si ca nu era o iubire adevarata, eu inca eram blocata si refuzam sa ma uit in jur la realitatea ce pe atunci mi se parea nerealista. Am incercat sa ma gandesc la mine pe tot parcursul zilei, la mine si toate probleme mele ce nu aveau legatura cu baieti. Desi suna copilaresc, poate chiar imi permit sa spun oftand – supid, pentru mine dragostea reprezenta un ultim scop al existentei, o creatie anonima ce nu ma lasa sa adorm linistita sau sa gandesc limpede. Unii ar numi acest fenomen ceata iubirii si prin unii oameni fac referinta la mine. Sa revenim la istorisirea precedenta. S-a lasat seara si deasupra noastra, doar stele. Stateam intr-un cerc, razand, lasandu-ne ametiti de lichidul galbui din sticla ce calatorea din mana in mana si de senzatia ca noi, un grup de oameni, de copii chiar, eram in viata. Corzile chitarii abandonate de multi ani si gasita recent intr-una din camerele cu tavan scund al casei din apropiere rasunau in armonie cu susurul apei ce ne tinea companie. Radeam toti si desi pe timp de zi ne comportam doar ca si niste cunoscuti, acum eram cei mai buni prieteni. Comentarile lui Alex legate de orice fata il privea in ochi incetasera sa ma mai deranjeze si ca prin magie, ochii mei urmareau atent o alta silueta a noptii. Vlad. Fusesem indragostita de el cu cateva luni inainte, nimic special avand in vedere ca reusisem sa trec aproape instant peste din momentul in care si-a gasit iubita. Dar acum parca toate acele sentimente ma atacau si eu nu le puteam face fata.

La ora 00 00 m-am grabit in cort, trecand peste apa ce parca se metamorfozase in ceva mai inspaimantator in intervalul de cateva ore. M-am asezat pe salteaua ce acoperea intreaga suprafata a cortului, protejata de o cochilie de paturi si haine care nici macar nu imi aortineau. La 00 05 m-am dechis sa ies din cort. Nu puteam ignora faptul ca eram vie si ca inima batea din ce in ce mai tare. Toti prietenii mei sarbatoreau o alta noapte excelenta, o alte nopate in care totul parea infinit, iar eu urma sa fac parte din haosul tipic adolescentei.