Mă numesc Dee Hyun și am 17 ani. De la începutul vieții mele, nu am avut o copilărie pe care am dorit-o și pe care o au majoritatea copiilor.
Totul a început deja de la nașterea mea, ne fiind un copil dorit de părinți. Eu îi iubeam nespus de mult, neprivind de atitudinea lor catre mine. Părinții mei erau cu adevărat niste diavoli. Niciodata nu ma sustineau si se băteau joc de mine, iar când aveam o durere pe suflet niciodata nu mă jeleau, nu le pasă. Cu adevărat ma distram la grădiniță, doar acolo erau cu adevărat oamenii dragi mie, cărora le eram și eu o persoană importanta. Doar acolo ma simteam confortabil. Eram mereu tristă când veneam acasă, ma simteam neimportanta si jignită. Părinții mei adesea consumau alcool si se certau din cauza problemelor financiare, tatal lucrînd taximetrist iar mama stând acasă. Mă bateau în fiecare zi, iar chiar dacă uneori nu foloseau violența, ma duceau la lacrimi zilnic.
Am ajuns deja la vârsta de 8 ani, iar într-o zi, a venit mătușa mea din partea tatei în vizită, ea neștiind ce se intâmpla la noi zilnic. A vazut toata mizeria din casa, cum traim.. iar cel mai important-a vazut-o pe mama beata, cu o varga în mână cu care ma batea. Vazând acestea, fără niciun cuvânt m-a luat la ea acasă. Era o femeie cum se cade, adecvată, cu un lucru bun si bine platit. Trăia intr-un apartament luat in chirie, dar cu 4 camere și foarte ingrijit, cu euro-reparatie. M-a hrănit și am plecat la culcare. Am adormit cu lacrimi în ochi.
A doua zi, m-a trezit dis de dimineață și am plecat la casa părintească. Inainte de a intra, mătușa a chemat politia. Nu intelegeam ce se intilmpla, eram speriata dar tineam totul in mine. Am intrat în casa, am văzut-o pe mama, tata încă dormea, nici macar nu am vorbit. Apoi poliția și mătușa s-au apropiat de mama. Au vorbit mult timp, dar nu am auzit aproape nimic, deoarece am stat in cealalta camera pe canapeaua pe care dormeam de obicei.
Dupa aproximativ 2 ore am intrat in camera unde erau toti si am aflat ca mama si tata au fost lasati fara drepturi de parinti. Eram foarte trista, dar in acelasi timp fericita. Dar tristețea mi-a acoperit micul strop de bucurie si am izbucnit in lacrimi, nu ma putea opri nimeni. Am plecat iarăși la mătușa acasa, toata ziua aceasta am stat in camera, in pat.
A trecut ceva timp, iar eu deja m-am obișnuit cu situatia. Trăiam la mătușa, ea mai avea 2 fete, Hara și Leeled, Ne intelegeam bine, dar nu prea vorbeam. Soțul său era decedat.
Timp de 2 săptămîni eram foarte tăcută si trista. Un cunoscut de-al mătușii mi-a propus sa merg la el, fiind psiholog. Am acceptat. Mi-a pus diferite intrebari, a facut diferite teste si s-a descoperit ca am o boală psihică: depresie. Mătușa mea incepuse a plinge, iar eu eram cam indiferenta de boala, insa imi era mila de mătușă. A mai trecut ceva timp și ea și-a pierdut lucrul. Am aflat asta de la fiicele sale. A doua zi, s-a apropiat trista de mine si mi-a zis toata situatia. Cel mai teribil lucru era ca acum nu va mai avea bani pentru a ma intretine si voi pleca la casa de copii.
Nu am dormit cîteva zile, apoi mi-am facut bagajele si m-am pornit, luându-mi rămas bun de la Matușă, Hara și Leeled.
CITEȘTI
Așa a fost să fie
SpirituellesAceasta este o mică povestire despre o fată pe nume Dee Hyun si un baiat - Park Ji Min. Nu criticați mult, sunt abia la început. Sper că vă va placea! 💗