Fericit, increzator, porneste la drum, cu gandul ca totul va fi bine in final dar pe Iusef il asteptau multe primejdii, iar muntele care urma sa il traverseze era plin cu animale care de care mai fioroase.
Mergand in fata sa zareste ceva stralucind pe jos.. °ce sa fie acolo oare?° ..era o capcana pentru lupii flamanzi care se perindau prin padurile din imperjurimi. Mandru eroul nostru zambete si ocoleste..°nu ma sperie pe mine nici cea mai mare haita de lupi, am ajuns pana aici, nu ma intorc°
Noaptea isi facea usor aparitia. Din paduri se auzeau tot felul de zgomote, pasari cantand, vantul isi facea simtita prezenta prin sunetul crengilor care trosneau la fiecare adiere, iar luna ascunsa intre nori facea ca totul sa fie invelit in intuneric, asa ca Iusef se hotaraste sa se odihneasca dupa o zi de mers si de fluierat. Isi da traista de pe umeri jos, si se intinde pe iarba verde si pufoasa.
Dupa ceva vreme de somn din padure incep sa se auda sunetul lupilor si urletul lor plin de durere, toata padurea amutea la aceste zgomote, semn ca aici nu era loc de odihna. Iusef tresari dar stia ce are de facut, linistit isi aduna cateva crengute care de care mai uscate si aprinde focul. Se stie ca lupii se sperie la aparitia flacarilor, deci acum ar fi in siguranta si s-ar odihni linistit in contiunuare. Se intinde inapoi iar caldura care il acoperea acum il ajuta sa atipeasca imediat.
-Eu zic sa il atacam acum!
-Nu inca nu, il lasam sa doarma inca putin sa fim siguri ca nu vom da gres.
-Dar imi este foame, am asteptat destul, il pandim de cand a intrat in padure.
-Esti lup ca si mine dar nu putem risca sa pierdem prada.
-Eu plec, mai bine prind niste iepuri si adorm in vizuina decat sa ma ia somnul aici nemancat...
-Acum ca am ramas singur cred ca ar fi momentul sa trec la treaba.
Dar nici bine nu face o miscare si deodata..°trosc°, crengile se rup sub labele sale.
Iusef speriat se ridica
-Cine e acolo?
Liniste..
-Vino mai aproape daca ai curaj!
Lupul zambea dar in acelasi timp stia ca gresise, era prea tarziu sa dea inapoi, asa ca incet incet cu coltii scosi si cu ochii plini de ura isi facu simtita prezenta in fata lui.
-Tu erai lupule? Mai bine ai pleca, nu vreau sa te ranesc, ma asteapta un drum lung maine si nu am chef de lupta acum
-Daca vrei sa iesi din padurea asta teafar si nevatamat, spune-mi repede ce cauti aici.
-Nu caut decat odihna, nimic mai mult.
-Imi pare rau dar trebuie sa mergi cu mine la vizuina, acolo se va decide unde si pe cine cauti.
-Bine dar stai cateva clipe sa imi strang lucrurile.
-Nu e nevoie, nu cred ca vei mai pleca de aici. Haide sa mergem, ceilalti ma asteapta.
Lucrurile mergeau rau pentru drumetul nostru, ii era frica, tremura si primele lacrimi alunecau pe obrajii sai. Lupul mergea atent in spatele sau si maraia la fiecare miscare a sa. Trebuia sa faca ceva, dar ce? Era in mijlocul padurii, fara hrana, fara arginti, nu avea unde sa fuga, si chiar de ar fi incercat, lupii l-ar fi prins din urma. Dupa o scurta bucata de mers ajunge in fata vizuinei.
-Va rog lasati-ma sa plec, nu faceam nici un rau, promit ca la rasaritul soarelui voi fi plecat din padurea voastra
-Ramai aici, cineva va veni sa vorbeasca cu tine, iar lupul sari in tufisuri si se facu nevazut.
Trecu un ceas, trecura doua, Iusef astepta, dar nimeni nu venise, asa ca isi lua inima in dinti si intra in adapostul lupilor. Era o pestera rece, intunecata, iar pe pereti erau tot felul de desene, dar cine le facuse? Lupii in nici un caz. In spatele sau o lupoaica batrana intra in vizuina.
-Buna! Numele meu e Ela, eu sunt stapana acestei paduri iar lupii care te-au adus aici sunt fratii mei. Imi poti spune ce te-a adus aici?
-Eu sunt Iusef, si nu intentionez sa fac vre-un rau nimanui, eu doar vreau sa ajung la casa marilor dragoni.
-Ha ha. Tu? La dragoni? Acolo nu oricine ajunge, trebuie sa fi curajos, sa fi in stare sa te aperi de cele rele, nu sa incepi sa plangi, asa cum ai facut cand fratele meu Ritco te-a adus aici. Stiam ca vei veni la noi. Abram ne-a spus de drumul tau. Totul a fost doar un test de curaj, sa vedem daca meriti sa ajungi acolo.
-Nu cred, si chiar daca veti incerca sa ma opriti nu ma voi razgandi, trebuie sa ajung acolo.
-Bine, fie ca tine, dar pana nu imi demonstrezi ca meriti, vei ramane aici printre noi.
-Spune-mi ce si o voi face.
-O lupta. Daca il vei infrange pe Ritco, te voi lasa sa pleci, daca nu..stii tu..apropo, soarele acus rasare, mai ai putin timp sa imi arati cine esti de fapt.
Oftand si plin de intrebari, Iusef porni in cautarea lupului, dar padurea era mare, unde sa il gaseasca? Asa ca porni pe drumul sau, incercand sa uite ce trebuia sa faca. Mergand incet, Ritco sare din tufis fix in fata sa
-Unde pleci? Noi doi avem de lamurit ceva!
-Plec acasa, nu mai are rost. Sunt in stare sa ma lupt cu tine dar asta ar insemna sa te omor, si nu vreau asta. Am spus ca nu vreau sa fac rau, dar daca sunt nevoit sa aleg mai bine ajung acasa impacat decat vinovat ca am strapuns un biet animal.
Lupul zambind, si topaind in jurul sau ii raspunse:
-Ai un suflet mare, esti o fiinta rara, multi ar fi ales sa ma doboare doar pentru ideea lor, iti multumesc, si sa stii ca ai demonstrat ce trebuia. Muntele care vroiai sa il strabati poate fi ocolit pe cararea care duce inspre apus. Vei fi in siguranta, pana vei ajunge in dreptul lacului. Si inca ceva inainte sa ne despartim, lucrurile tale sunt un pic mai inainte, ai grija de tine! Ritco se facu nevazut.
Iusef ramasese mut. Nu ii venea sa creada, dar nu era vreme de stat, trebuia sa isi ia rucsacelul si sa o stearga cat mai repede de aici. Ajuns la locul spus de lup, aici gasi in afara de ce avea el inainte, o bratara. Se uita la ea uimit iar pe spate scria cu litere mari °Abram*..
