O seară de noiembrie. Atât ne-a trebuit. O seară în care să ne vedem față în față, ca mai apoi să fim atât de legați unul de altul.
Credeam ca distanța nu ne va permite să fim așa cum vrem, dar mi-ai arătat că atunci când iubești poți trece și peste asta. Mi-ai arătat că poți să ai încredere într-un om deși se află la mii de kilometri, tu m-ai învățat cum să te iubesc și să te înțeleg, să te aștept, să păstrez totul cum a fost la început.
Vizitele tale neașteptate îmi umpleau sufletul de bucurie, de o stare pe care n-o s-o mai simt cu nimeni altcineva. Când auzeam cuvântul “dorință” numele tău îmi apărea în minte, pentru că tot ce-mi doream era legat de tine. Mă făceai cea mai fericită când mă strângeai în brațe, doar tu îmi puteai da încredere și putere să înfrunt lumea asta rea. Îmi dădeai speranțe pentru viitor, mă făceai să visez cum ești lângă mine mereu și să te implic în orice plan de-al meu. Am avut momente în care simțeam că sunt cea mai fericită și că lumea e de partea mea. Asta până când m-a izbit realitatea, și mi-a arătat că totul e mult mai greu decât îmi imaginam, că lucrurile pot lua o întorsătură neașteptată chiar și atunci când ai cea mai mare încredere. Dorul de tine mă sufocă, simt un gol în stomac și lacrimile nu se mai opresc, nimic nu mai are sens… Viața e dură, realizezi asta după ce treci prin cele mai frumoase momente, iar atunci crezi că vei mai avea parte de așa ceva… Dar nu, unele clipe chiar nu se repetă. Rămân doar în suflet, unde ard și mai apoi te transformă în alt om… Alt om față de cel care erai atunci, și te întrebi dacă chiar ai trăit fericirea aceea. Nu poți întoarce timpul, uneori și cu cea mai mare grijă, lucrurile ajung cum e mai rău. Un lucru mi-e foarte clar, nu poți înlocui oamenii.
E noiembrie… Și îmi amintește de acel noiembrie… Te vreau înapoi.
Am inima bucăți.
