Cuvânt Înainte

1K 61 421
                                    

Ne dorim ca fiecare lucrare bună sau cu potențial să fie observată și apreciată. Astfel, Watting (TBWA 2018) are ca scop premierea, încurajarea și promovarea lucrărilor ce merită de pe această platformă.

• Termeni și condiții

1. Fiecare carte este acceptată, exceptând lucrările din categoria Aleator.

2. Înscrierile au loc la sfârșitul acestui capitol și numai acolo, printr-un comentariu ce trebuie să conțină titlul și numele respectivei lucrări și care trebuie adăugat la fragmentul (secțiunea) menit categorie din care face cartea ta parte. Orice cerere de înscriere care nu respectă cerințele prezentate mai sus va fi ștearsă fără alte explicații.

4. Cărțile vor avea eticheta #TBWA2018Wing pentru a le găsi. Restul nu vor fi luate în considerare.

5. Eticheta se adaugă în câmpul specific pentru acest lucru, nu în titlu sau în descriere.

6. Orice contestație se va face în următoarele două zile de la postarea rezultatelor. Vom încerca să analizăm și să rezolvăm problemele sau neplăcerile pe care ni le aduceți la cunoștință, dar NU și dacă acestea ne sunt semnalate la mai mult de 48 de ore de la încheierea concursului.

7. Înscrierile ce au loc după data limită (07.07.2018) nu vor fi luate în considerare.

8. Retragerile vor avea loc doar pe perioada de înscrieri și se vor face prin ștergerea respectivului comentariu și trimiterea unui mesaj privat în care aceste schimbări ne sunt aduse la cunoștință.

9. Cărțile nu vor fi editate pe perioada jurizărilor. Știm că poate părea ciudat, dar ne dorim ca lucrările să rămănă la același nivel de la momentul înscrierii până la momentul jurizării și, respectiv, momentul în care se acordă premiile. Vrem să știți că luăm această măsură doar fiindcă vrem să evităm unele conflicte ce s-ar putea, mai mult sau mai puțin, isca din cauza anumitor diferențe între gramatică, idee, punctuație (etc.) între momentul jurizării și cel în care vi se aduc la cunoștință cărțile câștigătoare. Dacă, totuși, cineva se abate de la regulă, sunt două posibilități: modificările sunt înainte sau după jurizarea cărții respective. Dacă sunt înainte, norocul lui. Dacă sunt după, oricum nu vor mai conta, cartea fiind deja jurizată de noi.

10. Retragerea în ciorne (indiferent de perioada acesteia) va aduce automat descalificarea.

• Detalii și informații

Înscrierile se pot efectua începând cu ziua a 7-a a celei de-a 6-a luni a anului 2018 (07 Iunie 2018) și se vor încheia oficial la ora 23:59, pe data de 07 Iulie 2018.

Premiile constau în listare în una dintre listele de lecturi ale contului (în funcție de categoria, tema și ideea cărții), un sticker decorativ pentru coperta cărți și, de-asemenea, promovarea lucrărilor câștigătoare pe paginile de Facebook și Instagram ale contului (pe care le găsiți în descriere) .

Numărul de premii acordate poate ajunge până la maxim trei/categorie, depinzând de numărul cărților înscrise la fiecare categorie, nefiind, de-această dată, repartizate pe locuri. Va mai există, la fel ca și în ediția trecută, un premiu special, acordat celei mai bune cărți înscrise în această ediție a concursului și încă câteva premii onorifice, în funcție de cărțile înscrise (aceste premii se vor acorda pentru: originalitate, viziune asupra vieții, etc, etc).

• Notare

Fiecare jurat va acorda o notă de la 1 la 10 lucrării și se va face media aritmetică [ (a+b):2, unde a și b sunt notele ].

Lucrările ale căror notă finală depășesc nota 8,5 vor fi premiate (în fiecare categorie.)

Cea mai bună carte din cadrul concursului va fi aleasă tot în funcție de note și, dacă mai multe cărți au aceeași notă, iar aceea e cea mai mare, vor fi rejurizate prin comparație.

Premiile speciale vor fi alese în funcție de ceea ce stă la baza lucrării. Aceste lucruri sunt luate în considerare și la notare, dar valorează la fel de mult ca celelalte detalii în acea etapă.

La cererea autorului, el va primi, în privat, o critică a lucrării. În capitolul dedicat rezultatelor vor apărea doar premiile și clasamentul cu notele obținute de toată lumea.

Înscrierile la cea de-a doua ediție pot fi efectuate mai jos (urmând pași explicații la secțiunea Termeni și Condiții.):

Acțiune:

Aventură:

Chicklit:

Clasice:

Dragoste:

Fanfiction:

Fantezie:

Ficțiune Adolescenți:

Ficțiune Generală:

Horror:

Istorice:

Non-Ficțiune:

Paranormale:

Poezie:

Polițiste:

Proză Scurtă:

SF:

Spirituale:

Thriller:

Umor:

Vampiri:

Vârcolaci:

Mult succes tuturor!

Data publicării: 07.06.2018
Ora publicării: 03:20a.m.
Jurații: inferno- --Smiley

Jurații: inferno-  --Smiley

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Watting 2018Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum