Epilog

107 13 3
                                    

Era dureros sa priveasca cum corpul neinsufletit al lui Sage era inchis intr-o carapace, pus la doi metrii sub pamant si acoperit de moloz. Atat doamna Turner si cat si Rodriguez s-au gasit amandoua aducand coliva si plangand. Noah a stat si s-a gandit pe timpul inmormantarii la tot ce s-a intamplat de cand a cunoscut-o pe Sage. Cum era tacuta cu un anumit scop, de parca chiar astepta ceva sau pe cineva sa apara. Gandindu-se cum l-a invitat incet in viata ei si l-a facut sa vrea sa stie mai mult ca mai apoi cand a aflat tot adevarul, ea sa dispara pe aceleasi urme ce au facut-o sa sufere.

Si-a amintit de parca ar fi fost o sclipire, stirea prezentata atunci cand i-au gasit corpul dar si pe al lui Tommy, si cum ea a zambit atunci el a scapat-o la pod. Mii de ganduri incepand sa ii treaca prin minte, toate ducand spre aceeasi pista, nimic nu a fost intamplator. Sage voia sa moara in acelasi mod in care a murit Tommy. Voia sa il gaseasca.

Insa cel mai probabil nu s-a gandit la cei ce raman in urma ei, cei ce au cunoscut-o si cei ce o sa aiba de suferit daca ea pleaca. A fost atat de prinsa de Thomas incat a uitat de ceilalti.

Noah nu se astepta ca dupa ce a schimbat scoala, sa dea de alta fata problematica care sa il conduca direct in viata ei, si sa dispara la fel printr-o tentativa de suicid. Nu ii mai ramasese decat sa repete istoria inca odata si sa se mute la alta scoala.

Sfarsit.


Multumesc tuturor cititorilor care au votat si au ajuns pana aici.

Terminata pe 27 mai 2018.

Nu vorbi cu eaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum