Fata in fata cu misterul

Noi inceputuri

Se spune ca noaptea este un bun sfatuitor. Insa nu toata lumea intelege puterea ei. Pentru mine noaptea a incetat sa mai fie o perioada de odihna cu mult timp in urma. Intunericul ei imi aduce liniste, iar acum ea imi da ocazia sa meditez si sa analizez fiecare aspect al vietii mele sub indrumarea lunii. Calauzita de lumina ei si alaturi de stele, descopar mereu ca existenta mea pe aceasta planeta nu este intamplatoare. Desi nu l-am gasit inca, stiu ca este un motiv pentru care eu traiesc. Trebuie sa fie.

Dimineata aduce cu ea un nou inceput si o noua sansa pentru mine. Razele jucause ale soarelui patrund prin geamul casei mele pustiite acum si imi gadila pleoapele. Desi nu vreau, stiu ca trebuie sa ma trezesc, fiindca nu imi doresc sa pierd avionul. Astazi este o zi mare pentru mine. La ora 10 voi fi intr-un avion spre insoritul Los Angeles, lasand in urma linistitul orasel in care am locuit timp de doi ani.

Ezit sa ma ridic, insa stiu ca nu mai pot sta in pat. In 15 minute sunt in fata usii. Cu castile in urechi si melodiile mele preferate la volum maxim, alerg pentru ultima data pe stradutele acestui orasel. Sunt cu gandul la noaptea in care am luat decizia ca este timpul sa imi extind orizonturile. S-a intamplat acum 3 nopti cand, ca de obicei, somnul nu era o optiune pentru mine. Avusesem o zi groaznica la serviciu si am hotarat ca este timpul sa accept oferta de munca primita de la o firma din Los Angeles. Voi fi consultantul lor in materie de probleme legale si avocatul conducerii firmei Evans Enterprises Holdings. De indata ce primele raze de soare au dispersat intunericul si linistea mea am si sunat la firma sa accept oferta lor.

Trec pe langa oamenii care mi-au fost vecini timp de 2 ani si ii salut politicos. In tot acest timp nu am reusit sa comunic prea mult cu nimeni din acest oras. Am preferat mereu solitudinea sigura in favoarea socializarii pline de primejdii.

Dupa circa 15 minute de alergare, ma intorc acasa, fiindca stiu ca trebuie sa ma pregatesc. Un dus, micul dejun si sunt pregatita de plecare. Imi iau ultimele lucruri ramase aici si ies pe usa, aruncand o ultima privire nostalgica in urma. Ramai cu bine casa....

Dupa un drum cu un sofer de taxi nu foarte amabil si putina aglomeratie in aeroport, imi gasesc locul in avion si ma instalez confortabil. Castile in urechi, cartea in mana si sunt pregatita pentru decolare. Va fi o calatorie foarte lunga spre o noua viata.

Primul pas, al doilea, al treilea.... Asa am pasit in noua mea viata. Desi stiu ca unele momente din trecutul meu nu pot fi lasate in urma si sunt menite sa ma bantuie, asta nu ma va opri sa imi scriu noul capitol din cartea vietii mele.

Ies din aeroport si iau un taxi. Ii dau adresa taximetristului si apoi admir de pe fereastra orasul pe care de astazi il numesc casa.

Douazeci de minute mai tarziu cobor in fata unei case simple si elegante. Doua etaje, trei camere si o sufragerie medie. Mi-a luat o zi sa o gasesc si este la doar cincisprezece minute de mers pe jos de noul meu loc de munca. In plus, gradina este conectata cu plaja si intr-un minut pot ajunge la ocean. Este casuta mea de vis. Intru, simtindu-ma ca un copil in fata acestei schimbari radicale si descopar ca ma simt deja ca acasa. Aproape toate lucrurile mi-au fost aduse inainte ca eu sa ajung si voi avea nevoie de vreo saptamana pentru a ma organiza. Insa tot ce imi doresc acum este o baie, ceva de mancare si un somn bun, fiindca maine este prima mea zi de lucru. Am emotii, insa ceva imi spune ca ziua va fi interesanta.

Dupa acea mult asteptata baie, am comandat o pizza de la un local gasit pe internet si m-am uitat la doua episoade din The Mentalist. In ciuda a tot si toate, eu chiar iubesc serialele politiste.

Urc la etaj si ma indrept direct spre camera mea. Tot ce am in ea sunt patul si dulapul gol, dar ma voi ocupa de asta cand voi avea timp. Ma intind pe pat si imi iau cartea din nou. Nu doar ca iubesc serialele politiste, dar ador si cartile politiste. Ironic, tinand cont de trecutul meu. Acum, spre exemplu, citesc Crima din Orient Express de Agatha Christie. Sunt pe la ultimele pagini cand oboseala pune stapanire pe mine, iar ochii mei se inchid fara ca eu sa ii pot opri.

Sunt pe o strada slab luminata de luna. Este frig si simt ca amortesc. Stau intinsa pe asfaltul rece si astept ca intunericul sa ma cuprinda complet, sa rapeasca ultima farama de aer din plamanii mei, ultima bataie a inimii mele. O ultima lovitura este poarta intre viata si ce se afla dincolo de ea. Insa lovitura nu vine. Dau sa ma ridic, dar sunt cuprinsa de valuri de durere si ma prabusesc din nou. Intorc capul in speranta ca Matt ma va ajuta, iar imaginea care ma intampina imi ingheata sangele si inima.

Ma trezesc tipand, iar lacrimile imi curg neincetat. Inima imi bate cu putere si nu pot inchide ochii pentru ca acel cosmar ma asteapta sa ma bantuie si sa imi distruga viata.

-Cosmaruri nenorocite! Strig frustrata si ma ridic din pat.

Ies afara si ma indrept spre plaja, asezandu-ma in asa fel incat picioarele mele ating apa. Este cald afara si cerul instelat imi da o senzatie de liniste. Rememorez trecutul si durerea ma cuprinde din nou, mistuind orice speranta pentru o viata normala si fericita. Totusi, ceva imi spune ca ziua de maine va aduce o schimbare in viata mea. Nu am asteptari, deoarece fericirea imi este interzisa, dar o mica parte din mine spera totusi ca ceva bun mi se va intampla si mie. Maine imi voi infrunta noul destin.