Fata in fata cu misterul

Surprize in Orasul Ingerilor

Dimineata aduce cu ea sfarsitul unui alt cosmar. Razele soarelul, ce-mi obliga pleoapele sa se deschida, par acum a fi adevarate zane din povesti. Ma ridic confuza, analizand imprejurimile. Se pare ca am adormit pe plaja. Ma scutur de nisip si pornesc spre casa. Nici macar nu stiu cat este ceasul, dar judecand dupa nuanta rozalie a cerului, as spune ca soarele a rasarit de curand. Ajunsa in casa, urc direct in dormitor. Ceasul de pe noptiera arata ora 5:00. Am timp suficient sa ma pregatesc. Concluzia fiind trasa, imi iau o pereche de pantaloni scurti, un tricou, tenesii, castile si telefonul si ies sa alerg putin. Aerul proaspat al diminetii ma revigoreaza, iar briza imi dezmiarda fata. Inchid ochii doar pentru cateva secunde, bucurandu-ma de senzatia de libertate pe care mi-o da alergatul. Le-am incercat pe toate, insa doar alergatul ma poate face sa ma simt asa, desi senzatia dureaza doar pana ma opresc. Cand deschid ochii este prea tarziu. Nu mai am timp sa reactionez si ma lovesc de cineva, cazand apoi cu gratia unui bolovan, direct in fund. Obstacolul meu nu pare afectat, el fiind inca in picioare si cand ridic privirea raman inmarmurita. O pereche de ochi de un verde nemaiintalnit imi prinde in capcana privirea si raman hipnotizata, nefiind in stare sa ma misc. Parul blond ii este dezordonat intr-un mod care ii da un aer degajat.

Dupa un timp el imi intinde mana iar creierul meu incepe sa reactioneze din nou. Ii accept ajutorul si ma ridic in picioare. Sunt pe deplin rusinata si mi-as dori sa-mi pot ascunde capul in nisip ca un strut, insa imi suprim aceasta dorinta si ridic capul privindu-l direct in ochi cu o oarecare urma de mandrie. Viata m-a invatat sa merg mereu cu privire inainte. Nu-si ia ochii de pe mine si pare ca ma studiaza din cap pana in picioare, fapt care, dintr-un motiv sau altul, imi da fiori.

-Multumesc pentru ajutor! Imi cer scuze pentru acest incident. Spun politicos si incerc sa-i prevad reactia, insa aceasta ma loveste ca un dus cu apa rece:

-Scuzele nu-si au rostul. Mai bine fii atenta pe unde mergi si nu mai visa la cai verzi pe pereti. Imi raspunde cu o voce ca de gheata, iar in ochii lui nu pot citi absolut nimic.

Dar care e problema lui? A fost un accident. Exagerarile astea nu isi au rostul. Dar fiindca sunt persoana directa care iti va spune mereu ce gandeste, evident ca nu am facut o exceptie nici de data asta:

-Mi-am cerut scuze frumos. Altceva nu pot sa fac. A fost doar un accident. Crede-ma ca nu era cel mai mare vis al meu sa ma ciocnesc de tine sau de altcineva in dimineata asta. Asa ca iti poti lua replicile artagoase cu tine si sa-ti vezi de treaba ta. Adio! Ii spun pe un ton nervos.

Pe fata lui se asterne un zambet arogant, iar eu ma intorc si plec fara niciun alt cuvant. Tremur de nervi si frustrare.

Uite asa mi-a stricat dimineata...

Ajung acasa putin mai calma. Am alergat tot drumul inapoi, doar ca sa pot uita. E bizar cum nesimtitul ala mi-a invadat mintea. Recunosc ca era un tip foarte atragator si probabil ca are lumea (sau macar jumatatea feminina) la picioare. Ma pregatesc pentru serviciu si la 8:00 ies din casa. Programul meu incepe la 8:30, deci am timp sa merg linistita. Admir aceasta particica din "Orasul Ingerilor" si ma las purtata de val in propriile mele ganduri. Fara sa imi dau seama, ajung la destinatie si, fara sa vreau, ma holbez la cladire stupefiata. Tipul asta Evans sigur are bani daca firma lui se afla intr-o asa cladire. Sincera sa fiu nici macar nu stiu cum arata noul meu sef. Banuiesc ca are vreo 50-60 de ani, dar nu am informatii despre el, fiindca nu prea m-a interesat.

Intru in cladire si raman si mai uimita. Daca exteriorul este luxos, interiorul este cu adevarat grandios. Nota personala: vezi daca au o harta pentru cladirea asta.

-Va pot ajuta cu ceva? Ma intreaba o femeie de varsta medie ce pare a fi o secretara.

-Da... Il caut pe domnul Evans. Sunt aici pentru a-mi lua in primire noul post.

-Aaa! Sunteti Kayla Turner?

-Da.

-Urmati-ma, va rog, domnisoara Turner. Domnul Evans va asteapta in biroul sau.

Ma conduce la un lift si tasteaza 10. Un birou la etajul 10... De ce nu ma mira? Liftul se opreste si intram intr-un hol luxos care pare mai mult receptia unui hotel de cinci stele.

-Biroul domnului Evans este acolo. Imi indica "ghidul" meu. Puteti intra.

Cu spatele drept si privirea inainte, merg spre biroul indicat. Usa este inchisa, asa ca bat cu incredere.

-Intra! Se aude o voce hotarata si putin familiara. De unde cunosc eu vocea asta?

Deschid usa si intru fara sa mai astept. Luxul si eleganta ma lovesc din nou si continui sa inaintez. Ma opresc insa imediat ce se intoarce cu fata la mine. Inima imi sta in loc pentru o clipa si simt cum incep sa ma enervez. In fata mea sta nimeni altul decat domnul "obstacol" artagos de azi-dimineata. Imbracat acum intr-un costum gri, isi trece o mana prin parul deja dezordonat si ma priveste cu acei ochi de smarald, arzandu-ma parca din priviri. Stau dreapta si il privesc la fel de intens si pentru cateva momente suntem intr-o competitie de "cine clipeste primul". Nu am de gand sa ma las intimidata si se pare ca nici el. Un zambet arogant ii apare din nou pe fata si se aseaza in scaunul sau, facandu-mi semn sa ma asez si eu pe scaunul din fata lui. Ma conformez si apoi astept sa spuna ceva. Pentru o vreme continua sa ma priveasca, iar dupa un timp se hotaraste sa rupa tacerea.

-Ce dimineata interesanta. Doua intalniri in doar cateva ore? Care erau sansele? Eu sunt Shane Evans.

Incep sa simt cum sangele imi urca in obraji, dar ma abtin sa-i dau o replica pe masura si spun simplu:

-Incantata de cunostiinta domnule Evans. Eu sunt Kayla Turner.

-Domnisiara Turner sper ca in timpul serviciului sunteti atenta si la altceva in afara de cai verzi pe pereti.

Si uite asa paharul se umple incet. Pentru binele lui si al meu, ar fi cazul sa renunte la sarcasm, fiindca fiecare picatura ma duce cu un pas mai aproape de explozie. Tremurul se intoarce si imi inclestez mainile in pumni, pentru a masca acest lucru.

-Domnule Evans nu am venit aici sa discutam incidentul de astazi si nici gandurile mele. Mi-ati citit CV-ul si m-ati angajat, iar daca felul in care lucrez nu este satisfacator pentru dumneavoastra, sunteti liber sa ma concediati. Insa nu aveti niciun drept sa ma judecati fara sa stiti daca sunt un angajat bun sau nu.

Cred ca nu se astepta la o replica din partea mea, pentru ca ma priveste pentru cateva clipe si apoi se ridica si se indreapta spre usa. Ma ridic si eu si il urmez, putin nesigura. Mi-am semnat oare concedierea cand nici nu am inceput?

Iese in hol si se indreapta spre usa care este fata in fata cu cea a biroului sau. O deschide si imi face semn sa intru. Fac ce mi se spune, dar ma opresc in mijlocul incaperii. Este un alt birou, mai mic decat al lui, insa mobilat la fel de elegant.

-Acesta va fi biroul dumneavoastra de azi inainte. Stella, secretara mea, va va pune la curent cu situatia firmei si care sunt atributiile dumneavoastra. Spor la munca! Imi spune cu o expresie serioasa si apoi iese, lasandu-ma singura.

Se pare totusi ca inca mai am un loc de munca. Insa e ceva ciudat cu Shane Evans si nu imi dau seama ce. Am o presimtire ca lucrurile sunt pe cale sa devina interesante.