sparkle-michael clifford

Prolog

Era ultimul cabinet din tot oraşul.Sper că au nevoie de ajutor,dacă nu mă dau bătută.

Intru în sala de aşteptare şi caut o privire miloasă care să mă îndrume prin acest labirint numit cabinet.Era uriaş,cu multe uşi numerotate cu plăcute argintii,gravate cu numele doctorului şi numărul sălii.Într-o zi una din acele plăcuţe va avea numele meu.

Mă învârt pierdută pe acolo când dau peste cineva.Era o femeie slabă ca o scobitoare,brunetă cu ochii mici şi verzi.După cum era îmbrăcată,probabil era femeie de serviciu.

-Uhm bună ziua.Mi-aţi putea spune unde pot găsi doctorul ce deţine acest cabinet?

-Îl găseşti la sala 4,doamna doctor Ashley Green.

Sala 4,sala 4,oare pe unde-i.Sunt la parter şi totuşi prima sală are numărul 42.

Ah cred că m-am prins,camerele merg în ordine descrescătoare deci sala 4 e la ultimul etaj.

Doamne-ajută că are lift,chestia asta are prea multe etaje.

Am dat într-un final şi de sala pe care o căutam.Am bătut uşor în uşă,nu-mi place s-o fac pe Hulk,poate avea vreo consultaţie.Un 'intră' răguşit s-a auzit dinauntru.Am apăsit pe clanţă,mâna îmi tremura mai rău ca telefonul meu când e pe silenţios.Aveam mari emoţii,era ultima mea şansă de am găsi o ocupaţie de vară şi nu-mi doream s-o dau în bară.

Stătea cu spatele un băiat cu părul verde aprins,era destul de bine făcut.În faţa lui era psiholoaga,avea în jur de 30 de ani şi era o blondă spălacită.

-B-bună ziua doamnă doctor.Mă numesc Maddie.

-Ia loc Maddie.Michael,am terminat pe azi.Mâine la aceeaşi oră,adu şi pozele alea de care-mi vorbeai.

-Sunt la facultatea de psihologie,în anul 3 şi aş dori să fac puţină practică înainte să-mi iau licenţa.Aţi avea nevoie de ceva ajutor pe timp de vară?

-Chiar aş avea.Majoritatea doctorilor pleacă în vacanţă,am avut un sezon plin şi avem nevoie de odihnă.

-Oh minunat! Când aş putea începe lucrul?

-Mâine la 4 e bine? Primul tău pacient va fi Michael,băiatul ce a plecat mai devreme.Eu voi fi în sală cu tine ca să văd cum te descurci şi ca să te ajut,şi Michael să nu fie prea speriat.Are ceva probleme puţin cam grave şi nu aş vrea să-l tulbur.

-Nu e nici o problemă,sper să-l pot ajuta.Să ajut oamenii e singurul lucru la care mă pricep.

***

Cel mai răsunător tunet pe care l-am auzit în viaţa mea m-a făcut să sar din pat.

Ouch.Tocmai am dat cu capul de dulap.

Încerc să mă ridic din pat,dar creierul şi muşchii corpului meu se pare că nu reacţionează în această situaţie.După 10 minute de chin profund,reuşesc să mă ridic.Era ora 6:52.E prea devreme ca să mă trezesc,dar oricum nu mă mai culcam la loc.Mi-am căutat telefonul şi căştile prin beznă.Pentru că mi-e prea somn şi mereu am fost o persoană nehotărâtă,am dat de shuffle şi am lăsat telefonul să decidă.

Come on skinny love,just last the year..

Am început să fredonez versurile o dată cu birdy,chiar dacă nu aveam voce,tot timpul mi-a plăcut să cânt.

Nici n-am observat când timpul a trecut aşa repede,era deja 8:37.Mi-am pus telefonul pe noptieră*pus e frumos spus,mai mult trântit ouch* şi am intrat în baie.M-am spălat repede cu apă super rece ca să mă trezesc din somnul meu de frumoasa adormită.Mi-am periat dinţii şi am coborât să iau micul dejun.Ca deobicei,nu era nimeni acasă pentru că tata era mereu plecat cu treburile lui de manager iar mama începe serviciul la 7:30.Îmi iau un măr şi un pachet de biscuiţi şi urc înapoi în dormitor.Le las pe măsuţă şi încep să-mi caut nişte haine prin dezastrul supranumit dulap.Având în vedere că de acum am un job pentru tot restul verii,ar trebui să mă îmbrac mai formal.O fustă neagră mulată,un maieu roşu şi un sacou negru formează costumaţia ideală pentru prima zi de lucru.Îmi încalţ balerinii din dantelă neagră şi îmi iau telefonul,cheile şi micul dejun şi ies din casă.

Okay Maddie,poţi face asta.Fără emoţii,e doar prima zi de lucru.Nu te stresa,o să fie simplu,te-ai pregătit 3 ani pentu ziua asta,trebuie să te descurci.

Am intrat în labirint şi am urcat la ultimul etaj,de data asta pe scări.M-am oprit în faţa uşii şi am tras aer adânc în piept,apoi am apăsat pe clanţă şi am încercat să zâmbesc cât mai frumos posibil,chiar dacă arăta puţin cam fals.

-Michael,ţi-o prezint pe cea care îţi va fi psiholog în această vară.Ea este Maddie.

-Hei Maddie..

Michael părea cam abătut,am putut simţi o urmă de tristeţe în glasul şi în privirea lui.

-Michael,dacă nu vrei să fiu psihologul tău e okay,eu doar am nevoie de nişte practică,nu e ceva permanent.

-N-nu,e okay,sunt de acord.

I-am strâns mâna şi i-am zâmbit călduros,iar el a încercat să schiţeze un zâmbet.Era un începu bun.

***

-Deci,acum câţi ani ţi-a murit tatăl?

-Acum 5 ani,se prăbuşise avionul în care se afla.

-Şi cum te-ai simţit să auzi această veste?

-Pentru o clipă inima mi s-a oprit,nu mai puteam să respir şi creierul refuza să mai funcţioneze.Toate planurile şi visele mele au fost distruse,la fel ca o fereastră ce a fost pătrunsă de un glonţ.Tata era singura persoană din univers care mă iubea şi mi-a fost smulsă brutal din mâini,fără drept de apel.

-Şi acum,după aceşti 5 ani,cum te simţi?

-Mă simt gol.Simt că sufletul şi fiinţa mea au plecat o dată cu el şi nu se vor mai întoarce niciodată.Nu o să mai pot iubi pe nimeni în toată viaţa mea.

-Asta se poate rezolva.