SÂNGE DE CONTEMPLATOR

Prolog | cândva într-un sfârșit de august

Scoarța copacului de care se sprijină îi zgârie pielea umedă dar nu i-ar putea pasa mai puțin. Răcoarea nopții îi usucă rimelul întins de lacrimi pe obraji. Părul îi e ud, hainele îi sunt ude, speranța a orice avea sa găsească acolo îi e scufundată și poate cataloga această noapte doar ca pe una pe care vrea să o uite.

  Acest loc uitat de lume îi e refugiu. Marginea prăpăstiei pe care deseori își leagănă picioarele varsă un oraș viu. Lumini, agitație, muzică, motoare, vânt, pământ, stele...
Serile de vară sunt frumoase.
Serile de vară sunt preferatele tuturor.
E o noapte într-un sfârșit de vară. Finalul a tot pentru toți cu toate. Clișeu, raționament, logică, numește-l cum vrei: totul are un sfâfsit. Ne naștem - murim. Așteptăm - se întâmplă.  Nu te aștepți - te lovește.

  —La ce te gândești? aude o voce lângă ea. Când nu tresare, realizează că ceva e în neregulă, ceva e stricat, ceva e pur si simplu defect la ea. Băiatul a apărut de nicăieri.

  —Clișee,  raspunde nu tocmai sigură de cum avea să continue discuția. Vrea să vorbească cu cineva fără nume, fără vârstă, fără trecut, doar cu un corp lăsat pe pământ la fel ca al ei și un chip sculptat de zei.

  —Viața e un clișeu,  mormăie cu o țigară de neaprinsă între buze. Iar moartea unul și mai mare,  se întinde pe spate în iarbă eliberând cerculețe de fum.

  —Câteodată nu ai vrea să te afli in alt loc? Atât de departe, unde nimeni să nu te cunoască, unde nimeni să nu apuce să te cunoască vreodată,  mormăie ea cu ochii inca spre oraș. Speră să o audă, e prea obosită de voci puternice.

  —Dacă e ce simți doar acum, eu o să îmi doresc asta veșnic. Nu e cam trist că fugitul din țară și schimbarea identității sunt ilegale?

Ea doar râde scuturându-și capul. El simte cum pieptul i se strânge.

  —Unde te afli acum? întreabă când se tolănește lângă el.

  —E iarnă. Sunt în inima pădurii. Toată natura îngheață în jurul meu dar focul șemineului îmi încălzește pielea aproape de ardere. E o cabană iar tot ce aud e șuieratul vântului în pod și lemnul trosnind. Tu?

  —Într-o decapotabilă, pe o șosea goală, cu vântul răvășindu-mi părul și muzica umplând liniștea. Îmi cânt plămânii odată cu versurile, spune ținându-și ochii strâns închiși nedorind să lase imaginea actuală să pătrundă în visul ei.

—Foarte diferite locurile, eh?

—Suntem diferiți. Nici nu mă așteptam să avem aceeași viziune asupra locului perfect.

  —Nu e locul meu perfect, e locul unde aș vrea să fiu acum. Trecător nu permanent.

  —Perfectul e derivat din fericire. Fericirea e o stare, vreau să îmi găsesc stabilitatea.

—Tot ce am vorbit până acum abia se leagă si încerc să îmi dau seama dacă sunt drogat și vorbesc cu o creație a imaginației mele sau tu ești chiar reală.

—Ce curios, ma gândeam la același lucru. Însă știu drept ca sunt drogată. Poate și putin beată. Unii ar găsi nesăbuit să recunosc asta dar nu sunt tocmai persoana cu cel mai mare control asupra acțiunilor sale.

—Dacă nu ești cu adevărat aici, subconștientul meu a făcut i treabă foarte bună.

—I-ai spune asta unei persoane pe care o cunoști? întreabă cu ochii inca închiși. Ii e teama ca o data ce ii va deschide lacrimile vor începe din nou sa cadă.

—Am fost sinceri până acum și o să continui să fiu. Nu, nu i-aș spune. Mă cunoaște și poate interpreta. Nu o să fie ultima dată când am să o văd iar persoana ar știi că eu nu spun lucruri de genul asta în viața reală.

  —Viața reala? șoptește ea.

  —Nu ne cunoaștem, nu vrem să ne cunoaștem și nici nu putem. Hai să considerăm seara asta alt univers. Poți să fi cine vrei acum cu mine. Dar mâine zidurile de ridică din nou, eu dispar, tu dispari.

Liniște. Un moment de tihnă, o secundă de nepăsare înainte să îi spună că are dreptate.

  —Urăsc cine sunt.

  —Urăsc chipul care mă urmărește de fiecare dată când ma uit în oglindă.

Afirmația nebunului chiar avea sens. Înțelesul putea fi răstălmăcit în atâtea feluri, din atâtea unghiuri... dar se stingea cu fiecare secundă în care se gândea la el.

  —Putem să urâm celălat univers în seara asta?

  —Putem urî toate universurile care nu sunt ăsta.

  —Crezi că în alt univers am avea o șansă?

—Dacă suntem în cel în care totul e posibil, zâmbește la lucrul prostesc pe care tocmai l-a rostit făcând-o si pe ea să zâmbească.