Mă îmbată mirosul îmbrățișării tale,
iar zâmbetul tău are gustul
primei raze de soare după o revoltă
a norilor.
Iubesc tăcerea ochilor tăi,
dimineața, la fel de tare cum
iubesc ecoul gândurilor tale
în momentele în care nu reușim să
ne îmbrățișăm prin cuvinte. M-ai făcut să te iubesc în momentul
în care mi-am auzit sufletul bătând la ușă.
Ai adus odată cu tine,
o liniște profundă și prezența ta
mi-a conturat ideea că oamenii
nu sunt creați pentru a iubi o singură dată.
Iubesc modul în care degetele tale
își recită poezia pe pielea mea
și în pași de vals ne sărutăm prin
fiecare privire.
Cu tine am învățat că totul
este trecător în iubire,
fiecare cuvânt își va găsi sensul propriu,
fiecare tornadă își va găsi
un curcubeu pe măsură.
Plouă în neștire pe câmpii îndepărtate,
printre margarete colorate în soare,
mișună cuvinte duioase pe
buzele noastre și inspirăm adânc fericirea.
Ai readus la viață tot ce am uitat
să mai simt, iar dorința de a te avea
etern chiriaș în sufletul meu
este cu atât mai intensă,
încât milioanele de picături de ploaie
ce ne dansează printre trupuri
ar deveni geloase.
Mă cutremur la gândul că aș fi putut
să nu te fi avut,
să nu te fi îmbrățișat profund,
sau să nu te fi sărutat cu atâta patimă.
