In need

Cap. 1 - "Toți au parte de un nou început"

   Mady    Un nume atât de simplu pentru o persoană atât de complicată ca și mine. Tot ce mi-am dorit vreodată a fost să trăiesc cu adevărat în lumea din care pretind că aparțin în fiecare zi.

  O elevă bună - tocilară, gândesc eu - care este în anul doi la liceul Kingstone din Illinois, Chicago. Ăsta este rolul pe care îl joc în fiecare zi pe scena vieții mele. Toată piesa asta a început în urmă cu doi ani când aș putea spune că am avut parte de un nou început. Toți au parte de un nou început, dar re-startul meu a avul loc sub forma unei .. alte persoane ?

  Mă gândesc de două ori înainte să ies pe ușă spunându-mi că ar fi foarte simplu să mă bag la loc în pat și să ignor minciunile pe care sunt nevoită să le spun zâmbind în fiecare zi, dar...

  Dar nu am să fac asta.

  Alung orice gând de regret, dezamăgire sau doar de frustrare gândind că asta a fost singura soluție și ies ușor ezitând pe ușă urcând în autobuzul școlii care se pare că mă aștepta pe mine. Ar trebui să mă simt flatată ? NU ! De ce ? Pentru că sunt singura dintre colegii mei liceeni care nu are o mașină și care încă merge cu autobuzul printre picii de clasa a doua.

  Mă așez lângă un puști, Kevin, care îmi fură sandwich-ul ori de câte ori are ocazia.

"Nu și de data asta, Kevin !" gândesc eu.

  Pe lângă ușile mari ale școlii mă simt ca o furnică printre oameni - gata să fie călcată în picioare. Apropindu-mă de dulapul meu îi văd pe cei-mai-buni-prieteni-ai-mei-care-cred-că-știu-totul-despre-mine-dar-totul-este-o-minciună. Viață complicată ? Am trecut de mult de stadiul acela.

— Bună, prieteni ! spun eu observând cearta dintre cei doi.

— Nu poți fi fan și al rechinilor și al piraților, Curt ! țipă Melody iritată.

— Bine-înțeles că pot, îi răspunde acesta păstrându-și calmul.

— Ce se petrece ? întreb confuză.

— Curt e un ciudat, răspunde Melody.

— Melody e încăpățânată, se împotrivește Curt.

— În calitate de viitoare femeie în politică și actuală conducătoare a grupului de dezbateri al școlii, țin să îți spun că treaba mea este să îmi susțin opinia și da, aș putea spune că sunt încăpățânată.

— Vă rog, mă luminează cineva ? întreb de-a dreptul de dinafară.

— Curt este fanul echipei de baschet a liceului nostru, al rechinilor și fan al echipei de baschet a liceului Danvor, al piraților a.k.a. cel mai mare dușman al școlii noastre ! Ceea ce este de-a dreptul o lipsă de fidelitate din partea lui.

  Îmi las prietenii să se certe în continuare, deși știu că Curt nu are nici o șansă în fața lui Melody și până la urmă va fi nevoit să îi dea dreptate... Asta dacă își dorește să aibă liniște pentru tot restul anului. Mă îndrept către panoul mare așezat pe peretele din fața dulapurilor ca să verific orarul. Da, chimie cu doamna Hennbur, gândesc eu. Întorcându-mă grăbită vrând să merg spre clasă ca să îmi prezint proiectul despre particulele de hidrogen, am lovit, accidental - evident, pe cel ce a avut ghinionul să stea în spatele meu. Mai exact piciorul meu a călcat exact pe piciorul ghinionistului care, după părerea mea, va avea nevoie de îngrijiri medicale, un control amănunțit al oaselor degetelor, o operație, poate chiar va fi nevoie de o proteză ! O, Dumnezeule, ce am făcut ?

— Scuze, scuze, scuze ! Îmi pare rău ! Iartă-mă ! spun întorcându-mă cu fața către accidentat și dându-mi seama ce penibil a sunat.

  Mi-am supra estimat puterea ? Poate puțin... Adică cine mă cred eu ? Hulk ?