AMYTI

Eu sunt Afiq

—Ce? Ii zic eu.

  Acesta se opreste in fata mea, uitandu-se crispat. Iar mai apoi imi spune ceva intr-o limba straina.

  —I don't understand you, ii spun cu engleza mea de balta, mimand.

  Acesta aproba din cap, intelegand.

  —Esti romanca? Ma intreba el.

  Aprob si eu din cap, un pic speriata.

  —Trebuie sa plec, ii zic miscandu-mi picioarele.

  Cand il vad ca vine in spatele meu, incep sa fug. Il vad cum se apropie din ce in ce mai tare de mine.

  —Stop, stop! Striga el dupa mine.

  Nu m-am oprit. Nu sunt nebuna. Fiind un barbat, a ajuns in dreptul meu, iar mai apoi in fata mea.

  —De ce fugi? Ma intreaba el cu o romana putin pocita.

  Ma prinde de mana, oprindu-ma. Cu cealalta incep sa cotrabai prin geanta. Scot repede portofelul si telefonul si i le intind, plangand.

  —Nu vreau sa mor, lasa-ma te rog, iti dau tot ce vrei.

  El imi da drumul la mana. Scapand tot ce aveam in maini, si geanta pe jos, incep sa fug. Ma uit in spate, vazandu-l cum sta acolo, uitandu-se la mine. Dupa ce am ajuns la o distanta de cateva strazi, m-am oprit din alergat, continuand sa merg intr-un ritm alert. Am vazut blocul in care stau, apoi am fugit inspre el. Dau sa imi iau geanta, insa geanta nu era. Cheile erau in geanta, acum cheile sunt undeva langa barbatul ala. Nici macar nu puteam sa intru in scara.

  Nu aveam bani, nu aveam telefon si era miezul noptii. M-am asezat pe bancuta din fata blocului, strangand geaca de fas pe corp. Dupa cateva minute m-am ridicat, nevrand sa mor de frig. Am inceput sa alerg un pic in jurul bancutei, iar mai apoi m-am asezat tot pe ea, imbufnata.

  Cateva masini treceau pe strada, niciuna oprind. Imi inchid usor ochii, adormind acolo.

  ***

  Imi simt capul impins intr-o parte. Imi deschid incet ochii, incercand sa imi misc corpul inghetat. In fata mea, imi vad stand vecinul, un om de cincizeci de ani cu doi copii cu varste apropiate de a mea.

  —Ira? Ce faci aici?

  Se incrunta la mine, incercand sa ma ridice, insa oasele mele amortite si inghetate nu putusera sa faca fata actiunii. Ma aseaza inapoi. Simpatia sa pentru mine ma uimea de fiecare data. Puse mana pe nasul meu, strambandu-se.

  —De cat timp ai stat aici? Esti bocna, de ce nu te duci in casa?

  Imi dezmortesc corpul, iar mai apoi acesta imi da jacheta lui, asezandu-se langa mine. Ii povesetesc cele intamplate noaptea trecuta.

  —Iti voi da telefonul meu, sa iti suni apropiatii.

  Am zambit, multumindu-i din toata inima. Formez imediat numarul Mariei, explicandu-i starea mea neglijanta. Imi framant mainile in asteptarea raspunsului ei.

  —Momentan sunt parintii mei acasa, insa stiu unde poti sta pana cand rezolvi.

  Ea imi dadu o adresa, pe care deja o stiam. Acolo era hotelul logodnicului ei. I-am multumit de ajutor, apoi am inchis apelul, dandu-i domnului Mircea telefonul inapoi. Ii multumesc din nou, apoi plec.

  Ma urc in autobuz, fara bilet sau bani. Stau cu privirea pe fereastra, uitandu-ma dupa controlori, iar cand ii vad ma dau imediat jos, insa ei ma vad si ma opresc.

  —Biletul sau abonamentul, domnisoara, spune bosorogul din fata mea.

  —Va rog frumos, domnule, mama ea, este in spital, trebuie sa ajung imediat la ea, spun plangand.