O nouă șansă

Capitolul I

                - Câștigătoarea concursului de sărituri peste obstacole în manej închis de anul acesta este... Isira-Makena Cooper și frumosul său pur-sânge englez! Se auzi vocea prezentatorul în boxe.

Inima Isirei bătea cu puterea unui uragan, iar pulsul ei o luă la goană. Era foarte emoționată, își dorise să câștige acel trofeu și muncise mult pentru al obține.

Pentru ea trofeele și premiile erau un mic omagiu adus răposatului ei bunic, cu care crescuse de la un an.

Urcă pe mica scenă și luă trofeul.

- Felicitări domnișoară Cooper! Bărbatul întinse o mână spre ea.

Isira o strânse ușor și îi zâmbi.

- Vă mulțumesc foarte mult!

Când coborî de pe scenă fu asaltată de o mulțime de persoane care o felicitau.

- Felicitări, dragă Isira! Și "La mulți ani". O femeie de vârstă mijlocie,cu părul blond strâns într-un coc elegant la ceafă și îmbrăcată într-un frumos costum de călărie bleumarin, ieși din mulțime. Ochii săi de culoarea migdalelor o priveau blând.

- Vă mulțumesc, doamnă Haterford! Fără dumneavoastră nu aș fi ajuns aici! Isira o strânse în brațe pe femeie.

Helene Haterford era directoarea clubului de călăreți profesioniști, din care Isira făcea parte de un an.

- Nu vorbi prostii! Tu ai toate meritele pentru fiecare trofeu în parte! Eu sunt o simpla directoare a unui club ecvestru. Femeia îi zâmbi dezvelindu-și dinții imaculați.

Isira îi întoarse zâmbetul.

De când ajunse la clubul ecvestru al Helenei Haterford ajunse să își facă mulți prieteni, inclusiv pe nepoate ei, Olivia. Ea era doar o călăreață amatoare, dar de fiecare dată când aveau ocazia făceau câte o plimbare călare.

- Olivia nu a venit și ea? întrebă Isira când se îndepărtată de scenă.

- Nu a putut să vină. Sora mea a obligat-o să meargă cu ea la un botez. Parcă o văd pe Olivia într-o rochie..., spuse Helene amuzată.

Isira începu să râdă la remarca Helenei. Amândouă știau că Olivia nu ar intra într-o rochie nici moartă.

- Apropo de prieteni. Unde e Anthony? spuse ea uitându-se căutându-l cu privirea.

- Este ocupat, spuse Isira puțin tristă.

- De obicei nu te lasă singură nici o clipă. E ciudat că te-a lăsat să vi singură în Arles, spuse Helene privid spre Isira.

- Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu am să mă supăr chiar de ziua mea! spuse ea .

- Așa te vreau! Acum trebuie să plec, dar promit că te sun când ajung acasă. Am un cadou pentru tine, spuse Helene sărutând-o pe frunte părintește.

- Nu trebuia să vă deranjați!

- Prostii! Orice pentru eleva mea preferată! mai spuse ea și dispăru în mulțimea de oameni.

Isira merse spre grajduri unde era Farenhai. Trebuia să-l pregătească pentru plecarea înapoi acasă, la ferma lui Alehandro.

Intră în grajduri, care erau goale înafara de cai concurenților. Probabil toți erau la cortul cu mâncare.

Farenhai era în prima boxă. Deschise poarta și intră.

- Hei, frumosule! Isira îl mângâie pe coama frumos împletită.

Ce zici de un periat înainte de plecare?