❗️+18 ATENȚIE! Cartea conține violență fizică, limbaj licențios, conținut sexual, consum de droguri și crime. Citiți cu precauție! ❗️
Alyei mereu i-a fost teamă de moarte, iar viața se pare că o pedepsește într-un mod crunt, luându-i toți oamen...
"All our times have come. Here but now they're gone. Seasons don't fear the reaper. Nor do the wind, the sun or the rain. We can be like they are. Come on, baby! (don't fear the reaper) Baby, take my hand. (don't fear the reaper) We'll be able to fly. (don't fear the reaper) Baby, I'm your man."
Blue Öyster Cult - Don't fear the reaper
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Marți, o zi atât de călduroasă, un 23 iulie atât de înflăcărat încât Alya crezuse că picioarele îi vor lua foc din cauza asfaltului încins de soarele arzător. Ea știuse, însă că trebuia să continue să meargă până când va ajunge la cimitirul din colț, unde tatăl ei zăcea fără viață sub pământ. Era pentru prima oară când fata mergea singură la mormântul tatălui ei, prima dată când avea puterea să facă acel lucru.
Cu lacrimile șiroaie pe chipul palid, intrase pe cărarea mică ce ghida drumul printre morminte, ținând un nou buchet de trandafiri în mână. Era sigură că acela pe care îl dusese mama sa data trecută se veștejise deja.
— Ce dor îmi este de tine, tată, spuse ea, înlocuind buchetele de trandafiri de pe mormântul părintelui său.
Alya lăsă ca un oftat să sâsâie în concordanță cu vântul care ușor, ușor începea să bată și deodată un zgomot – ca și cum o creangă se sfărâmă – se auzise fix lângă ea, dar de grabă ce fata își întoarse privirea, sunteul se și oprise.
– Oare să fie doar în mintea mea?se întrebase fata speriată și astfel sărută mormântul tatălui ei cu dorința de a pleca mai repede din acel loc, considerat de ea, sinistru.
Ajunsă pe aleea din fața casei ei, Alya vru să intre cât mai repede. Avea un sentiment ciudat, un sentiment care o avertiza că era urmărită, iar acel gând nu îi dăduse pace deloc până când ajunse în fața ușii. Într-un final avuse curajul nesăbuit de a privi în spate, dar mai rău se speriase singură.
O umbră ca de gigant stătea lângă un copac și inima Alyei începu să bată cu putere în piept. Voia ca umbra aceea să nu fie acolo, lângă copacul ce stătea leneș în curtea sa, fix lângă fereastra camerei ei, dar era acolo. O persoană era acolo și o privea.
— Nu! Nu ești acolo, nu ești acolo! încearcă ea să-și întărească ideea cu înverșunare, dar cu toate că încerca să se încurajeze singură, acea umbră misterioasă tot acolo era.
Alya își încleștase pumnii și merse curajoasă spre umbra ce stătea ascunsă după copac, dar, la câțiva metri pe care tânăra îi parcursese, umbra deja dispăruse ca și cum nici măcar nu fusese acolo, sub privirea ei bulbucați. Nodul din gât parcă-i astupase căile respiratorii, iar ochii parcă o usturau.
