Capitolul 1 - Întâlnirea.
[ NU E CORECTAT O_O ]
[Asculaţi asta în timp ce citiţi : http://www.youtube.com/watch?v=AByfaYcOm4A , dacă se termină daţi replay]
>> O zi perfectă de primăvară, norii albi ca laptele gRevocareravitează pe cerul albăstrui, razele soarelui îmi mângâie faţa şi peste tot pluteşte parfumul mugurilor care doar ce au înflorit, este ziua perfectă pentru a sta cufundată în cartea mea preferată sub bătrânul cireş înverzit. Mă simt bine, dar parcă weekendul nu mai trece, deja mi-e dor de problemele din cartea de mate şi de explicaţiile doamnei Scarlat, profesoara de chimie. O briză îmi răcoreşte pielea în timp ce suspansul creşte în paginile pătate de cerneala neagră. Lumea plină de necunoscut m-a introdus într-o parte ciudată, pe care ard de nerăbdare s-o descopăr, dar din nefericire strigătul tatălui meu mă aduce înapoi în suflul vântului de sub bătrânul cireş al copilăriei mele. <<
Tata - Vilu, draga mea hai să-ţi zic ceva.
Eu - Vin. -alergând ca un copil cu cartea în mână-
Tata - Scumpa mea, astă-seară vor veni un prieten de-al meu din domeniul afacerilor împreună cu fiul lui.
Eu - Bine. Pot să ajut cu ceva ?
Tata - Nu e nevoie.
Eu - Dar tata, ştii că îmi place să ajut.
Tata - Ştiu, dar pentru treburi avem angajaţi. Du-te şi caută ceva drăguţ cu care să te îmbraci.
Eu - Bine.
Tata - Scumpo, nu te supăra, vreau doar cei mai bun pentru tine.
>> Am plecat puţin întristată către camera mea pentru că mie chiar îmi place să ajut, oricum nu-mi trebuie ca altor fete 5 ore să aleg cu ce să mă îmbrac. Domne, oricât de politicoasă aş fi, mi-am dat seama că nu v-am spus cine sunt. Eu sunt Violetta Castillo, fiica lui Cristian Castillo renumitul afacerist. Mdeah , poate că tata are destui bani, dar nu-mi place să mă port cu nasul pe sus, mă consider o fată simplă şi normală . Unii consideră şcoala un loc de plictiseală, dar pentru mine e locul meu de refugiu , ador să citesc, să fac probleme la matematică şi să învăţ limbi străine. Sunt o tocilară, o ciudată fără prieteni, de fapt am o prietenă, singura mea prietenă, o cunosc de când eram mici şi ştiu că nu m-ar lăsa la greu. Mi-am ales rochiţă asta http://weheartit.com/entry/114436786/search?context_type=search&context_user=lynyin&page=2&query=rochi şi am coborât tiptil pe scări spre bucătărie. <<
Eu - Alicia, pot să te ajut ? -punându-mi şorţul pe talie-
Alicia - Domişoară, nu cred că vă lasă tatăl dumneavoastră.
Eu - Te rog, Alicia, promit să fiu cuminte. :o3
Alicia - Bine, dar să nu vă murdăriţi că ne mănâncă tatăl dumneavoastră.
Eu - De câte ori să-ţi mai repet să-mi vorbeşti la per tu ?
Alicia - Scuze, domnişoară, adică Vilu.
Eu - Bun, hai să te ajut.
>> Am început să o ajut pe Alicia să pregătească masă, eram doar fericită că nu eram lângă fiţoşii din facultate. Poate că fiul prietenului tatălui meu e drăguţ şi îmi voi face încă un prieten. Am aranjat şerveţelele, tacâmurile şi paharele pe masă, apoi m-am dus după farurii. <<
Tata - Vilu, ce faci ?
Eu - Ajut.
Tata - Off, scumpo.
