Cate randuri am scris aici, atatea priviri am aruncat asupra ta, desi imi este cam inconfortabil sa recunosc asta, pentru ca este prima data cand nu ma mai adresez cuiva care nu exista. De fapt, nu credeam ca voi ajunge sa scriu vreodata despre tine, fata care imi agata sperantele ce nu inceteaza sa apara, in cel mai frumos colt al mintii ei. Coltul in care le simt de fiecare data in siguranta, deoarece sunt vegheate de ideile tale ce ti le asterni de fiecare data cand ai ocazia.
Si asta este unul din lucrurile ce le astept cu nerabdare. Sa-ti lasi cuvintele pline de sensibilitate si adevar sa-mi imbratiseze existenta, pentru ca odata ce am parte de acest tratament -cateodata neasteptat- totul incepe sa se contureze in jurul meu. Nimic nu este mai frumos decat sa-mi imaginez ca iti spun toate aceste lucruri in fata. Ca-ti vad in acelasi timp si expresia fetei sau zambetul ce s-a asezat frumos pe fata ta. Sau ca iti aud rasetul ce ma va instiinta ca nu e ceea ce pare, ca ce aud de fapt este coloana sonora a vietii mele de care mi se atern se pare totodata si visele. Dar oare poti sa-ti amintesti ce am zis intr-un capitol necitit de-al meu? Cum ca cel mai probabil imi voi pierde zambetul cand voi auzi cum suna acea coloana sonora? Ei bine, asta nu se va intampla, pentru ca in preajma ta pot sa-mi pierd doar cuvintele.
Da, chiar asa! S-a intamplat de cateva ori -si zic de cateva ori pentru ca imi este rusine sa spun ca de fapt mereu s-a intamplat asta- insa pana la urma din acest motiv scriu aceste randuri. Sa-ti spun tot ceea ce simt, atat fata de tine, cat si de toate lucrurile care imi alcatuiesc viata. Desi nu stiu exact cum vei reactiona la aceste cuvinte. Probabil vei surade pentru cateva minute sau secunde, iar dupa imi vei multumi frumos, spunandu-mi ca asta e unul din cele mai dragute lucruri care s-a putut intampla de ziua ta. Si poate chiar asa se va petrece totul, dar pentru mine conteaza doar ca am reusit sa fac asta. Sa-mi imaginez ca vorbesc cu tine. Chiar daca nu imi este usor, sincer, pentru ca nu stiu daca imi vei aproba toate aceste sentimente, avand in vedere ca nu te cunosc prea bine. Si nici nu stiu daca o sa ti se para corect tot ce zic eu aici, pentru ca pana la urma nu este greu sa te pierzi cu totul printre randuri si sa ajungi sa vorbesti despre altceva..
Insa si tu scrii. Deci stii exact cum este. Cateodata chiar ma intreb cum era daca tu nu iti traspuneai deloc toate lucrurile pe care le simti pe hartie sau daca nu te intalneam. Daca pur si simplu nu incepeam sa vorbim.. probabil doar continuam sa te admir de undeva departe, fara sa ma gandesc ca intr-o zi persoana ta ma va interesa atat de mult incat sa ma faca sa scriu aceste randuri. Insa iti vine sa crezi sau nu, s-a intamplat. Si nu stiu daca te bucuri de asta la fel cum o fac eu, poate ti se pare de fapt ciudata aceasta situatie insa cum stii si tu, imi place sa scriu. Si in acelasi timp, daca pot, sa-i fac pe oameni fericiti cu ajutorul cuvintelor mele.
Nu stiu daca imi iese chiar de fiecare data, dar gandul ca ti-as putea fura un zambet, ma face sa ma simt implinita. Ti-as spune cuvinte frumoase in fiecare zi, desi nu stiu daca le-ai crede. De fapt as putea sa fac asta tot timpul. Chiar ma gandesc ca eu te vad cel mai diferit din toate persoanele cu care ai avut ocazia sa te cunosti, insa asta nu cred ca e un lucru rau.
Pentru ca pana la urma tu esti cea diferita dintre toti ceilalti si ma gandesc ca merita sa ti se intample lucruri diferite. Ca asta. Nu multa lume se trezeste cu niste randuri scrise despre el in care sunt puse niste sentimente pe care tu nu credeai vreodata ca le va simti cineva fata de tine. Insa stiu ca tu ai putea face fiecare om sa se simta diferit prin cuvintele pe care le scrii. I-ai putea calauzi chiar. Spre ceva nou. Spre neconoscut.
Sau poate chiar spre aceasta intrebare:
'Ce faci atunci cand o persoana necunoscuta, dar pe care o cunosti totusi , a ales sa scrie toate aceste randuri chiar despre tine si nu despre altcineva?'
