Fara gloante

Capitolul 1

      - Vreau o luptă corectă! Știți regulile. În caz de knockdown, cel care l-a doborât, se va retrage într-un colț neutru pentru a putea începe numărătoarea. Fără lovituri cu piciorul sau genunchiul, fără lovituri sub centură! spune arbitrul.

      Adrenalina mă cuprinde, iar sângele îmi fierbe în vene. Dau mâna cu rivalul, așteptând începerea confruntării. Pulsul mi-o ia razna, când se bate gongul și prima rundă începe.

      În seara aceasta am un adversar pe măsură. Michael Turrner, furia roșie, venit tocmai din Austria. Un tip masiv, ce mă eclipsează cu înălțimea sa, dar și cu spatele mult prea mare și bine lucrat. Olimpic național la matematică, fost campion de baschet, fotomodel, băiatul acesta este un multitalent. O să am ceva bătăi de cap.

      Încerc să îmi găsesc balansul, dar  primesc un pumn, în plină față, iar eu cad pe spate.

      - Maxwell este doborât și numărătoarea începe. Dar, vai, nu asteaptă terminarea acesteia că se ridică. Uite-te ce joc de picioare are... Ce lovituri... Am presimțirea că scorul va fi unul strâns. Nu-i așa Ty?

      - Ai dreptate Jerry! Amândoi au mult potențial pentru titlu' și se observă, cât de mult s-au pregătit pentru acest meci.

      - Așa este! Se specula în presă, cum că acesta, ar fi ultimul meci, al lui John Maxwell, diavolul din New York.

      - Fac pariu, că va face ca acest meci, să fie memorabil. Băiatul ăsta are talent, nu glumă! E un adevărat campion!

      Sunt captivat de discuție, lucru ce îi permite adversarului să mă prindă în colț și să mă imobilizeze cu lovituri care apar parcă de nicăieri. Arbitrul ne desparte, iar eu mă îndrept spre colțul meu.

      - John! Ce este în capul tău? Unde te uiți? Vreau să fii atent la pașii lui, să nu îl lași să te prindă în colț, ai înțeles?! Ai un întreg ring, nu-l irosi! țipă antrenorul.

      Gongul se bate pentru a nu știu a câta  oară în această seară, anunțând runda finală. Înaintez, pregătit să îl fac praf pe adversar. Încep să mă mișc în ring, așteptând să atace și o face. Îmi dă un croșeu de dreapta, ce îmi întoarce capul. Atât încasez, căci demonii din mine, s-au trezit la viață, dezlănțuind iadul din interiorul meu. Nu degeaba mi se spune diavolul din New York.
  
      Lovesc cu toată forța pe care o dețin, în repetate rânduri, slăbindu-i puterea adversarului. Cu ultima picătură de adrenalină, îl lovesc în fața, iar adversarul cade la podea.

1...2...3...

      - V-am spus că acest meci va fi memorabil! John este pregătit să câștige și să se retragă, cu titlul de cel mai bun boxeur al lumii la categoria grea!

7...8...9

      - Și Turnner este tot la podea! Nu pot să cred! Este egal? Oare ce părere are juriul?

      - Doamnelor... și domnilor! Câștigătorul titlului, de campion mondial, la categoria grea, este nimeni altul, decât... Diavolul din New York, John Maxwell!

      La auzul acelor cuvinte, genunchii parcă au devenit de gelatină, iar eu simt că mă voi prăbuși. În secunda a doua lângă mine se înființează domnul Kurakao, antrenorul meu, care mă prinde de după umeri, parcă citindu-mi gândurile.

      - Felicitări, John! Dar se putea și mai bine! Să te văd, dacă vei reuși să iei și probele de la academie și să ajungi în organizație. spune el serios, fără a lăsa la iveală vreo trăire emoțională.

      - Lasă-mi campionul, Hideki! Sunt sigur că se va descurca! Doar este băiatul meu! spune tata rânjind spre antrenorul meu, apoi se întoarce spre mine și îmi strânge mâna.

      - Felicitări fiule! Sunt foarte mândru de tine!

      Simt cum obrajii îmi iau foc. Simt cum sunt atât de aproape de scopul meu, încât îi simt gustul. Gustul victoriei!

      Timp de 10 ani, domnul Kurakao, m-a supus celor mai cumplite antrenamente sperând că o să mă dau bătut. Dar nu. Azi am reușit să îi șterg zâmbetul de pe fața încrezută și brăzdată de riduri.

      - Băiatul... meu... a... crescut! spune mama printre suspine sărindu-mi în brațe, apoi mă strânge de obraz, cum obișnuia să-mi facă în copilarie.

      - Felicitări campionule! spune domnul Ross, apropiindu-se de mine și bătându-mă pe spate. Ar trebui să sărbătorim! La Joe's?

      Deși am terminat de câțiva ani buni școala generală, am păstrat legătura cu domnul Ross, fostul meu profesor de matematică și totodată directorul școlii.

      Anii, stresul și oboseala și-au pus amprenta asupra bărbatului mic de statură ce îl adoram în copilărie. Cărunțit, înainte de vreme, dar cu aceiași ochi mari și blânzi albastri și cu zâmbetul până la urechi, Matthias Ross este micul meu erou urban.

      Îmi amintesc că datorită lui, îmi doream să devin profesor. Conexiunile pe care le creea cu elevii săi, explicațiile detailate și exactitatea cu care ne vorbea... Cu toate acestea soarta a avut și are alte planuri pentru mine.

      - Sigur Matt, sună bine. spune mama veselă. Doar trebuie să sărbătorim!

      -Da, sigur, dar am ceva de făcut. mă fâstâcesc eu. Vă prind eu din urmă.

      Mă îndepărtez treptat de ei, gândindu-mă doar la micuța mea pistruiată, care acum stă pe canapea și mă așteaptă. Deși nu îi place să mă vadă în ring, deoarece îi este frică să nu mă rănesc, Tessa a venit să mă vadă în ultimul meu meci.

      Se repede să mă strângă în brațe, dar nu reușește să facă decât 2 pași căci aceasta se împiedică și cade, dar reușesc să o prind cu puțin înainte de a atinge marmura rece a locației. O așez cu grijă pe canapeaua roșie și pufoasă.

      - Vai, eroul meu! spune ea sărindu-mi în brațe și mă sărută de parcă aceasta ar fi ultima dată. Se îndepărtează ușor de mine și îmi zambeste poșnaș, apoi mă verifică cu atenție dacă am vreo zgârietură. Oftează scurt și îmi depune un sărut scurt pe buze.

      - Trebuie să vorbim! spunem amândoi în cor, apoi izbucnim în râs.

      - Tu primul. spune ea, cu o mină ușor abătută.

      - Ok... Uff... Scumpo... Nu am crezut niciodată în dragoste la prima vedere, suflete pereche şi iubire neinteresată. Dar de când te-am cunoscut pe tine, am aflat ce sunt fluturii în stomac, cum este să iți fie dor de persoana iubită şi să iubești sincer.Dar încă nu am aflat ceva. Nu am aflat cum e să petrec restul vieţii cu tine. 

      Mă așez în genunchi și inima îmi ramâne în gât, ritmul cu care aceasta bate este asurzitor. Caut cu disperare mica cutiuță de catifea roșie în buzunar. Cuvintele parcă îmi rămân blocate pe vârful limbii, atunci când găsesc obiectul pierdut și îl întind spre ființa care mi-a arătat ce înseamnă să trăiești cu adevărat.

      - Vrei să te căsătoreşti cu mine? spun eu dintr-o singură suflare și nu știu exact dacă a înțeles ceea ce am întrebat-o.

      Inima mi se opreste în loc, când văd dintr-o dată cum se crispează și pe obrazul ei alb se scurge o lacrimă. Sper să accepte, căci nu știu ce m-aș face fără ea. Ea este lumea mea. Femeia aceasta micuță ce stă în fața mea, este tot ce mi-am dorit de la viață. Ea este sufletul meu pereche. Mâinile ei micuțe le strâng ferm pe ale mele, apoi mă ridică în picioare.

      - John... Da! Vreau să fiu soția ta!

      Emoțiile mă copleșesc. În încercarea de a-i pune inelul, corpul îmi tremura incontrolabil astfel încât scap inelul, acesta aterizând la picioarele mele. Mă aplec să ridic inelul in același timp cu Tessa, ciocnindu-ne cap în cap. Ridic inelul apoi mă îndrept de spate frecându-mi fruntea, ca mai apoi să începem amândoi să râdem.

      Eram așa de fericit, încât nici nu mi-am dat seama când au început oamenii să se strângă în jurul nostru. Abia când am strâns-o în brațe pe mica mea roșcată, oamenii au început să ne aclame, iar eu am conștientizat cât de priviți suntem.

      O sărut scurt pe buze și apoi plecăm spre restaurant, ca să sărbatorim cea mai frumoasă zi din viața mea.