Korean love story (**/**)

№1 Mana destinului

Era mana destinului.Imi placea asta si se pare ca nici el nu dadea inapoi.Puteam spune ca primesc prea mult si recunosc ca nu meritam.S-ar fi putut sa primesc o sansa pe care nimeni nu a avut ocazia sa o primeasca pana acum! O sansa de care voi profita la maxim.Era prima si simteam ca nu am nevoie de a doua.

-NaNa, spune el pe un ton familiar, ai scapat asta.

Se apleaca dar unnie reactioneaza repede.O ia si fuge la ea in camera.

-U-unde a plecat?

-Nu stiu, vine inapoi, hai la masa.Permite-mi sa iti iau haina.

Imi da haina lui si ma asteapta in picioare pana ma intorc.Imi trage scaunul pentru a ma aseza iar primul care remarca asta este tata.

-Ce baiat politicos.Ma cunosc de mai bine de 30 de ani cu parintii tai dar nu am avut ocazia sa te vad niciodata.

-Eu am auzit de dumneavoastra, stiu ca sunteti marele CEO Parkmobiles si ca sunteti majoritarul actionar al corporatiei Samsung.

-Vad ca stii destule despre mine baiete, ma simt flatat.

-Domnule, daca nu va suparati as vrea sa discut un moment cu fata dumneavoastra.

-Desigur tinere!

-Mon Hyun Jong! Nu crezi ca esti cam tupeist?*spune tatal lui*

-Dragule, lasa-i sa se cunoasca.

-Au doar 16 ani!

-Tatal lui Hyun Jong, am incredere in baiatul tau de cand l-am vazut.Stiu ca sunt mici dar dupa cum am vorbit cu dumneavoastra inainte sa ajunga cei doi, vor merge la studii in strainatate impreuna.

-Aveti dreptate,zice doamna Mon cu blandete.

-Ai grija cum te comporti!

Ce faceam eu in tot acest timp? Radeam.Ma simteam bine cu toate ca acum 1 minut am aflat decizia parintilor nostri.Amandoi eram surprinsi dar nu ne deranja cu nimic.Absolut nimic.

Ne ridicam de la masa si mergem in camera mea.

-E pe aici!

-Frumoasa casa!

-Multumim!

-Si...nu te-a surprins intalnirea noastra?Eu unul nu ma asteptam.Ai un nume frumos.

-Intr-adevar, m-am intrebat ce cauti aici dar mi-a facut placere ca te-am revazut!

-Imi pare bine.

Ne asezam.El parea destul de timid dar cand a ramas cu mine mi-am dat seama ca nu era deloc asa!

-Am auzit multe despre tine de la parintii mei!

-Mai exact ce?

-Prima data credeam ca esti o pisica, nu o fata.Mama mea imi spunea ca esti adorabila si foarte cuminte.Mai zicea ca ai ochii sireti ! La ce sa ma gandesc? La o pisica!

Am inceput sa rad.

-Pisica?Ok, asta e prima oara cand am auzit asa ceva!

-Sper ca nu te-ai suparat dar aveam 3 ani cand mi-au spus parintii ca au gasit o fata frumoasa pentru mine!

-Tata mi-a spus ca are sa imi prezinte pe cineva si credeam ca e vorba de viitoarea lui sotie, in nici un caz de tine !

Rade, se simte bine iar eu simt cum fericirea imi invadeaza tor corpul.

Nici nu cred ca asculta ce ii spuneam, se uita la mine.

-Stii, poti sa imi spui oppa!

-Sau poate ca nu!

-De ce? Nu o sa raspund decat daca imi spui asa! Incearca doar odata!

-Cat sa fie? 30 de minute?

-De cand ?

-De cand ne cunoastem!

-Si ce?Tatal tau a spus sa ne simtim confortabil!

Si asa am ajuns sa ii spun baiatului dupa care sunt de-a dreptul innebunita "oppa".

-O..o...nu pot!

-Inspira,expira, inspira, ex...

-Yaaaa! Ce faci?

Ii arunc o perna peste fata! Si ne tachinam si mai tare:

-Tu esti bun drept moasa!

-"Oppa","Oppa" ! Incearca!

Noi eram la etaj iar parintii erau inca la parter.Partea proasta este ca se aude cam tot iar el nu stia asta asa ca am zis "de ce nu?"

-Oppa!*in soapta*

-Tu! Mi-ai zis oppa! Nu? Da! *tipa*

Intre timp la parter:

-"Tu!Mi-ai zis oppa!Nu?Daa! " , il imita tata amuzat de situatie, cred ca se vor intelege de minune!

-Domnule Park, zice linistit dar cu caldura domnul Mon, fiica ta este o persoana foarte importanta, va fii in regula daca merge sa studieze in strainatate?

-Desigur, asa cum ti-am mai spus, eu am incredere mare in cei 2.

Revenind la etaj

-Nu ne cunoastem de mult dar mi se pare ca te stiu de o vesnicie....stii cand te-am vazut prima data?

-Hmm, cred ca atunci cand am fugit dupa tine pentru a-ti inapoia bluza.

-Gresit! Nu tu mi-ai inapoiat-o! Domnul profesor a facut-o.Eu am luat-o dar tu te tot holbai la mine.

-Stiu dar....

-Tu mi-ai facut-o cadou! Acum 7 ani eram la spital impreuna cu toti copii care sufereau de leucemie,mai stii?

-Dar eu...

-Lasa-ma sa termin....1 minut iti cer!

Se scuza si merge sa isi ia haina de jos unde parintii nostri il intreaba daca totul este in regula.El nu scoate nici un cuvant si vine inapoi.

-Tata de ce nu a stiut nimic?

-Nimeni inafara de mama si tata nu a stiut nimic!

In ochii lui simteam sinceritate si bucurie in acelas timp.

-Tu ai fost implicata in multe voluntariate, tatal tau a vrut sa te invete de mica sentimentul de compasiune, iubire fata de ceilalti si asa ai ajuns la mine.Eram baietelul cu bandana pe cap care asculta muzica rock....mai stii? Mi-ai luat o casca din ureche si mi-ai spus tot ce ti s-a intamplat...atunci treceai printr-o perioada grea. "Ai o familie, bucura-te ca sunt alaturi de tine! Iubeste-i!" eram mici, erai frumoasa... nu pot sa uit...

In spital era frig, dardaia si trebuia sa plec acasa.Tin minte foarte bine ca am luat haina tatalui meu care era pe spatarul unui scaun din apropiere si am puso peste el.I-am promis ca voi trece peste tot, ca voi lupta iar el mi-a promis ca se va face bine pentru a ne reintalnii.

-Asta e haina? Este o haina veche! Ai pastrat-o bine!

-Ti-ai adus aminte?Acum imi vine! Am imbracat aceasta haina in speranta ca ma vei recunoaste dar tot eu a trebuit sa iti reamintesc!

Asa era! Asta a fost haina tatei.Nu imi venea sa cred.

-Acum trebuie sa ti-o inapoiez!

Mi-a lasat haina pe umeri si a fugit dupa Jolie.

Am coborat dupa el dar deja era prea tarziu, plecase.Vorbele lui imi invadau mintea iar inima pulsa mai tare decat a facut-o vreodata.