Ghid

1.
“Viața parcă nu-i trăită fără chestii în exces.”
Nu e o seară prea strălucită. Sunt eu, două țigări și niste gânduri despre fosta iubire. Mi-am făcut obiceiul să ies singur seara și să mă plimb cu muzica dată la maxim în căști. Ador ceea ce ascult și deseori folosesc  versuri din melodii pe post de descrieri când postez poze pe Instagram. Îmi place să citez din melodiile pe care le ascult. Mereu m-am întrebat cum se simt oamenii care sunt citați. Oare își doresc asta? Oare se simt mândri că există cineva care apreciază atât de mult produsul lor încât aleg să împartă mai departe acele idei sau pur și simplu sunt dezgustați din cauza egoismului? Probabil sunt unii care se gândesc că ce au spus e doar al lor și că alții nu merită să susțină aceleași idei. Probabil cei care nu vor să fie citați se consideră atât de superiori încat nu acceptă faptul că alții ar putea fi de acord. E posibil să nu îți convină când alții cred ceea ce crezi și tu? Cred că nu te mai simți special, cu cât mai mulți oameni gândesc la fel, nu mai rămâne nimic special. Mi-ar plăcea ca oamenii să mă citeze, dar sigur aș avea preferința de a alege eu ce au dreptul să citeze. Nu pot lăsa lucruri importante pentru mine pe mâna oricui, deci de ce ar trebui să le dau dreptul să spună lucrurile pe care eu le gândesc și le simt? Mă gândesc, că dacă eu am venit primul cu o chestie, ar trebui să îmi aparțină,nu? Bineînțeles, ca să fiu citat ar trebui să fiu mai întâi citit ți ca să fiu citit ar trebui să compun, să scriu. Încă nu mă consider un scriitor, maxim o încercare. Pentru unii probabil sunt scriitor. Ca scriitor ar trebui să ai ce împărtăși, iar eu nu prea am lucruri de transmis. Tot ce fac este să mă plâng de toate problemele mele de optsprezece ani, uneori scriind la întâmplare ce am în minte, alteori făcându-le chiar să rimeze sau doar să pară că e rimă acolo. Doar am curajul să spun ce e în mintea mea, un lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl fac. Probabil trebuie să te gândești foarte mult la tine ca să fii un scriitor. Scrii din tine și asta înseamnă să încerci să te cunoști. Ești obligat să te cunoști!
-Cum mai ești? Ai mai vomitat?
Mă simt atât de trist când A. și B. mă  întreabă asta. Mă simt ca un om pe moarte, adică demn de milă. Apreciez toată grija lor și nu te întreabă nimeni zilnic dacă ai mai vomitat, doar că nu vreau să fiu cel pe moarte. Sunt ok, sunt trist doar în timpul liber. Vomit zilnic, de mai multe ori pe zi, vomit mai mult decât mănânc. De la un timp mă simt tot mai scârbit, nu mai suport nimic și orice lucru minor mă umple de greață. Am avut niște probleme cu posesivitatea în ultima relație, iar tipa era genul căreia îi plăcea să se expună și să fie privită mereu, acum orice decolteu văzut la altă tipă îmi amintește de fosta și îmi provoacă greață și vomit. Am păstrat legătura cu ea, o mare greșeală, dar îmi doream asta. Aproape fiecare conversație cu ea mă determină să vomit.
-Sunt ok, doar că îmi trebuie ceva de făcut ca să nu mă mai gândesc la căcaturi. Nu fac nimic productiv și mă gândesc tot timpul la chestii.
Sunt la liceu la mine în clasă împreună cu B.. Azi intrăm la zece dintr-un motiv de care nu îmi pasă, dar noi am venit mai devreme. Am pus niște muzică la boxe și discutăm. Eu aș putea numi chiar bârfă discuțiile noastre, deși el nu intenționează asta, eu mereu transform o conversație inocentă într-o bârfă. E o linie foarte subțire între “a-ți da cu părerea” și “a bârfi”. Presupun că în momentul în care apare numele cuiva și tu, deși doar presupui idei, faci totul să sune ca o certitudine, spui “adevăruri”, astfel toată discuția se transformă în bârfă. Lui nu îi pasă de alte persoane, sau cel puțin asta susține cu tărie mereu, și se rezumă doar la ce are în jur și e legat cumva direct de el, dar eu mă simt atât de scârbit și nu mă pot abține din a asocia persoane cu acțiuni când facem haz de tipuri de oameni. Ăsta e al patrulea an de când suntem în aceeași clasă și abia acum am devenit apropiați. Desigur, de când am început liceul l-am tot băgat în seamă, dar nu era ceva reciproc, el nu rezona cu mine. Era izolat într-un fel, sigur avea motivele lui. El mereu își aduce aminte discuții și întâmplări din trecut. De curând mi-a spus ca în clasa a noua îmi scosesem pula în timpul unei ore și o bălăngăneam aiurea prin aer, m-a citat în felul urmator: “Sper să o vadă cineva”. Eu chiar nu îmi pot aduce aminte lucrul ăsta, dar am încredere în el dacă spune că s-a întâmplat. Adică, știu că îmi mai scoteam pula pe afară din când în când, dar nu au rămas drept momente remarcabile pentru mine. La sfârșitul clasei a unsprezecea am fost într-o excursie la Iași cu clasa. Au venit persoane și de la alte clase, printre care și A.. Speram să mă împac cu ea. Bineînțeles, nimic nu a decurs după cum am vrut eu. B. a ajuns să fie împreună cu ea, iar eu am rămas doar cu: “Frate, deci am fost în excursie și am băut bere cu proful de geografie până la trei dimineața!”. Deși nu mi se pare nimic extraordinar, îmi place să menționez asta, pentru că nu oricine bea bere cu un profesor de-al lui până la trei dimineața. In fine, ideea e că B. s-a combinat oficial cu A. la câteva zile după excursie. Nu îl acuz de nimic, îl înțeleg perfect de ce s-a îndragostit de ea, să nu mai zic câte mii de recenzii geniale a auzit din partea mea  despre ea, de câte mii de ori am ridicat-o în slăvi, spunând tot timpul că e perfectă, că ea e Dumnezeu. Nu prea am știut cum să mă simt pe moment, dar m-am bucurat ulterior. De la întamplarea asta suntem apropiați. Nu știu exact cum ne-a apropiat, pentru că nu eu i-am combinat, tot ce am facut a fost o acțiune de copil de doișpe ani, m-am dus să le zic amândurora că se plac reciproc, nimic mai mult. Probabil a fost și faptul că am fost prezent, iar el nu a avut cu cine să vorbească despre ce simte în afară de mine. Putea să nu o facă, dar a ales să se deschidă și eu am ales să îl ascult. Merită ascultat. Știam că e mare chestie faptul că se confesează.
-B., hai să luăm două beri.
Eu mereu aș bea bere.
-Ai bani? m-a întreba pe un ton prietenos. Nu a fost o remarcă în genul: “păi pula mea, vrei să bei, dar nu ai bani”, a fost mai degrabă: “frate, vreau să știu dacă ai bani, pot cumpăra eu berea dacă e”.
-Nu am, dar fac rost. O să cer fetelor în pauză.
Asta este una din problemele mele, uneori mă port precum o târfă. Nici măcar nu sunt una de calitate. Au fost mereu fete care m-au plăcut, iar eu profitam de lucrul ăsta, profit acum, căci în curând nu vor mai merge lucrurile așa. Mereu simt nevoia să am un contact fizic cu fetele, iar unele îmi dau bani dacă le cer. Desigur, că nu sume extraordinare, dar mă mulțumesc cu puțin. Cred că maximul pe care l-am cerut unei tipe a fost suma de zece lei. Având în vedere că  zece lei pentru mine înseamnă un bidon de bere și trei țigări la bucată, este suficient cât să mă mulțumească. De câte ori nu mi s-a reproșat: “Sergiu, tu vrei doar bani.”. Bineînțeles, că vreau bani, dar nu vreau doar bani. Nu mă pot mulțumi doar cu bani. Le vreau și pe ele. Nu mă refer la sex, pentru mine sexul e prea important ca să îl fac cu oricine. În schimb ador să mă sarut cu ele în timp ce le dezbrac. Doar le dezbrac. Chiar mă mulțumesc cu puțin.
-Frate, vorbești doar despre tine. Fiecare frază a ta începe cu: “eu cred că, eu am făcut, eu am zis, eu, eu și din nou eu”. Devine obositor, Sergiu.
-Despre ce altceva să vorbesc? Întotdeauna am vorbit despre mine. Mereu am încercat să fac în așa fel încât eu să contez, să fiu în centrul atenției sau cel puțin să primesc niște atenție. Au fost dăți când m-am înjosit, am mințit, am înflorit povești. Mereu mă plâng de parcă aș avea probleme, când de fapt viața mea e destul de roz. În plus am optișpe ani, nu înteleg cum aș putea avea probleme la vârsta asta, îmi place să exagerez, știi prea bine. Eu îi ascult pe alții doar ca să mă asculte și ei înapoi. Vreau să fiu ascultat când vorbesc despre mine și merge. Cu cât vorbesc mai mult despre mine și îmi spun singur calitățile, oamenii chiar cred că le am. Cum îmi dau seama? Îi testez. După niște episoade de super încredere de sine mă prefac a fi o victimă și mă plâng de cât de “ratat” sunt. Și ghici ce? Toată lumea îmi spune că nu sunt. Toți îmi spun: “Sergiu, ești special. Ai felul tău de a fi!”. Cel mai nostim mi se pare când fetele, în situațiile astea, menționează de fiecare dată că arăt bine, deși nu are legatură aspectul meu cu lucrurile de care mă plâng.
Am exagerat din nou. Chiar am momente când mă consider prea special și chiar am impresia că pot manipula oameni. În ultimul timp m-am plâns de faptul că nu pot trece peste o relație. O cheamă Gabriela, arată incredibil. Am început cu aspectul și mă opresc la el, pentru că nu știu ce alte complimente mai merită. Bineînțeles, spun asta din cauză că am fost rănit. Dacă aș fi fost întrebat acum trei luni ce cred despre ea, lista de complimente nu s-ar fi terminat niciodată. Am avut o seară în care am mers la A. acasă, pentru că mă simțeam super de căcat. Mare noroc am cu ea.
2.
“Înaintez singur spre nicăieri și n-o să-ți zic urmează-mă”
-Scuze, că te-am deranjat din nou.
-O să pretind că nu am auzit asta.
Ce dur a spus-o.Chiar simt că deranjez pe oricine în ultima vreme.
-Căcat, e din cauza perioadei prin care trec. Uit mereu că nu deranjez, chiar dacă simt asta.
-Of, chiar nu era cazul.
-Da, știu. Probabil mai am nevoie de timp și câteva beții.
-De timp și liniște. Dacă urmează să zici că-ți găsești liniștea în beții, te omor.
-Nu e vorba de asta, doar că eu asociez bețiile cu haosul. Nu îmi rezolv problemele în liniște, nu mă pricep prea bine la acceptarea realității. Mă duc mai mult spre iluzii.
-Wow. Faptul că ești conștient de egoul tău în momente ca astea e ceva. Bravo, Sergiu, la asta nu mă așteptam. Dar..tot ce ține de iluzie.. și egoul e tot o iluzie. E bine că înveți.
-În ultima lună am încercat să mă cunosc mai bine. Nu prea știu cine sunt și de cât sunt capabil.
-E chiar super că încerci chestia asta, să te cunoști cât mai bine. Adică, mi s-a întamplat asta cu G., a venit inevitabil, fie că am vrut sau nu, am ajuns să aflu niște răspunsuri despre mine. Și m-a ajutat enorm. De atunci m-am tot dezvoltat, a fost un rău necesar. Nu vreau să fac pe deșteapta, probabil știi deja chestia asta. Ai zis că tu nu iți găsești rezolvare în liniște. Căcat! Ai zis că ai nevoie de timp si câteva beții.. ideea e că dacă tu crezi că așa o să îți rezolvi problemele, nu o să se întâmple. Nu așa se rezolvă o problemă. Dacă îți rezolvai problema cu Gabriela în liniște, până acum.. nu te mai gândeai la trecut. Nu zic că o uitai complet, dar nu mai făceai unele chestii legate de ea.
-La final te înșeli. Dacă aș fi încercat să îmi rezolv în liniște lucrurile, probabil mă sinucideam deja. Ar fi însemnat să țin tot pentru mine, sentimentele mă depășesc.
-Nu e adevărat, dimpotrivă.
-De ce?
-Pentru ca nu ai mai complica lucrurile.
-Poate nu ne referim la aceeași liniște.
-La asta mă gândeam și eu..
-În liniște înseamnă să analizez situația și să mă conving că e ok. Sunt atât de multe semne de întrebare lăsate, încât singurul rezultat ar fi să cad într-o negură a tot ce înseamnă să te simți rău. În situația asta, neclară pentru mine, am nevoie de niște haos. Niște beții, dar bețiile alea unde se râde și bei atât de mult încât ai putea fi împacat și cu ideea de a mânca căcat literalmente. Haos la modul: să fie tot timpul ceva, altceva, în minte sau în decor.
-Cum zici tu.
E clar că am devenit obositor, ca de obicei. Oricum, mă ajuta mereu A., a fost prezentă de foarte multe ori și în foarte multe circumstanțe. Dacă ceva se schimba în convingerile mele, ea este prima care și-ar da seama de asta. O cunosc încă din gimnaziu. Nu m-am purtat prea drăguț cu ea la început. Îi pusesem odată mâna pe fund când stăteam la coadă la Maya și nu mi-a zis nimic, în schimb îmi amintesc ce mesaj mi-a lăsat pe facebook: “Când ești singur te porți cumsecade și exemplar, dar când ești cu prietenii tăi devii cel mai mare jeg. Nu știu ce vrei să demonstrezi, dar mi-am schimbat părerea despre tine”. Vorbe destul de dure, știind că veneau din partea unei fete de vreo treișpe-paișpe ani. Mă bucură acum reacția ei, pentru că s-a respectat pe ea ca fată înfruntându-mă. E posibil să fi întalnit doar două tipe care se respectau. În rest mi se pare că văd doar cum iși bat joc de ele. De la haine la gesturi și jur că  îmi e frică să le știu percepția despre ce e în jur. Am învățat să nu subestimez cât de proști pot fi oamenii, dar încerc să nu aflu.
Singura relație oficială cu A. fost în clasa a opta. Am încetat să încerc să îmi mai explic de ce mi se întamplă lucruri extraordinare, iar faptul că unei persoane îi pasă de mine mi se pare cel mai extraordinar lucru. Am învățat să accept și să fiu recunoscător. Bineînțeles, atunci nu eram așa. Am fost împreună undeva la trei săptămâni, probabil, iar în astea trei săpămâni i-am scris o poezie în care îi spuneam că o iubesc. Sunt sigur că a fost una dintre cele mai jalnice lucrări de ale mele, în prezent am dificultăți la a compune ceva de mulțumitor, nu vreau să îmi amintesc ce am scris atunci. Ideea e că tot ce făceam era să o sărut și să încerc să o pipăi. Insistam foarte mult pe treaba cu pipăitul, oricât de jalnic sună asta. La paișpe ani asta mă ducea în extaz. Înca țin minte cum eram în spatele școlii gimnaziale cu ea și un prieten și poșteam țigări cu el. Tot ce făceam era să o sărut pe A. și să îi pun mâna pe fund. Chiar dacă era iarnă, chiar dacă era îmbrăcată gros, chiar dacă nu simțeam absolut deloc plăcere. Mă consideram grozav, făceam pauză doar cât să mai trag câteva fumuri. Relația nu a durat, m-am despărțit de ea sau cel puțin așa îmi amintesc. Ideea e că s-a întâmplat să tot apară în viața mea. În clasa a noua, când eu eram certat cu Tina, iar ea era certată cu G., ieșeam afară și vorbeam. Era ceva inofensi. Eu credeam că era ceva inofensiv. Daca ar fi să aprofundez amintirea întâlnirilor noastre și cea a conversațiilor, nu era ceva tocmai inofensiv. De ce? Ne ascundeam de cei pe care îi iubeam. Experimentam un fel de aventura. Îmbrățișările de atunci? Cele mai minunate simțite vreodată de mine. Îngrozitoare momentele când partenerii noștri ne prindeau, dar nu ne opream. Mereu ne apropiam cumva. Din cauza asta G. m-a detestat mai bine de un an. Apoi în iarna clasei a zecea. Atunci am plăcut-o din nou, deși ea nu simțea la fel.
-Ești, i don’t know, ce vrei tu să fi. Aproape orice vrei. APROAPE, depinde la ce te gândești.
-Asta e gen: “Ești aproape ce vrei tu, Sergiu. Nu vei fi niciodată iubitul meu, hehe”.
Desigur, faptul că doar eu simțeam că o plac a facut ca prietenia noastră să devină ciudată. Din partea mea era simplu, voiam sa fim împreuna, dar ea era cea care se afla în dificultate. Ea mă simpatiza și trebuia să aibă grijă să nu mă rănească. Ea era confuză mai mult. Nici măcar nu știa sigur că nu mă place. Mă făcea și pe mine confuz, nu știam cum să mai interpretez majoritatea gesturilor și vorbelor ei.
-Dacă se va înrăutăți situația, Sergiu?Mai ales că știm DIN NOU ce simțim, nu știu cum va decurge totul.
-Acceptăm situația, dar ce înseamnă “mai rău” din perspectiva ta?
-Să ne distanțăm iar..
Ăsta era doar începutul disparițiilor și regăsirilor prin minune dintre noi doi. Oricum, aveam toate motivele să o plac. Nu știu cat de intenționat o făcea.
-Apropo, sunt atat de ... ? de multe ori lăsa spațiu de interpretare.
-Nu știu, îmi redai atâtea sentimente pozitive și mereu mă faci să zâmbesc.
Aia a fost iarna în care i-am cumpărat un accesorie pentru gât drept cadou, iar ea mi-a dat două pachete de țigări și o brichetă roz. A fost iarna în care mergeam acasă la verișoara ei și îi beam vinul oțețit de pe balcon. A fost iarna în care îmi spusese să facem ceva de revelion împreună, dar m-a lăsat baltă. Aș putea spune că nu m-am împotrivit, îmi era destul de greu să fiu “doar prietenul” fetei de care îmi place. Ne apropiasem dubios de data asta. Aștepta pe cineva la o intersecție, iar eu am întrebat-o de nicăieri dacă vrea să mergem să bem câteva beri în cimitir. A acceptat. Am băut bere și am discutat de parcă ne-am vedea în fiecare zi, de parcă vorbeam în fiecare zi. Mi-am permis lejeritatea de a mă pișa doar întorcându-mă cu spatele la ea și nu s-a simțit deranjată de comoditatea mea.
-De fiecare dată se întampla așa. Mereu ajungem să fim apropiați, chiar dacă de fiecare dată spunem că vom pune stop definitiv.
Da, chiar a avut dreptate. Era vară și începusem din nou să fim apropiați. A fost diferit de data asta. Înca țin minte când am mers cu ea la Ploiești, mie îmi trebuiau teneși, iar ei pantaloni scurți. Ne-am ținut de mână toată ziua, iar seara am fost la ea să maâncăm puțin. Îi cumpărasem mamei și mătușei ei câte un ecler. Gestul a fost mai mult pentru matușa ei, pentru că îmi dăduse câteva țigări înainte să plecăm la Ploiești. Ideea e că dupa ce am mâncat am ieșit afară și luasem gunoiul ei să îl aruncăm. După ce am aruncat sacul în ghenă, A. m-a tras de braț și m-a sărutat. Când am plecat acasă am facut aceeași mișcare pe care o aplicase ea. Nu voiam să rămân dator. Eram în extaz. Când am intrat în casă mi-am amintit cum fusesem cu ea pe un bloc cu o săptămână înainte de sărut și stătea cu capul pe pieptul meu. Ne uitam la stele, iar mie a început să îmi bată inima tare.
-Aș vrea să te sărut.
Cât de penibil a fost că am zis-o, trebuia doar să o fac.
-Mai bine nu, Sergiu...
La doar o săptămână distanță ea m-a sarutat. Restul verii l-am petrecut împreuna, vorbind și stând tot timpul. Bând bere și ocazional fumând iarbă. Înca țin minte când am fumat prima dată împreună că ne-am sărutat în timp ce aveam ciocolată în gură și mi s-a părut cel mai delicios sărut posibil. A fost mare lucru să fumăm împreună, de obicei când cumpăra,îmi dădea partea mea și fumam separat. Îi plăcea să fumeze singură. Într-o noapte chiar a dormit la mine. Mă atenționase înainte, că oricât de excitată ar fi, nu vrea să ne futem. Am fost de acord și ca să mă țin de promisiune, căci i-am promis că mă voi abține, în noaptea aia m-am îmbătat atât de rău încât am avut chef doar să dorm. În schimb, de dimineață, nu m-am putut abține. Dupa ce s-a plâns că a dormit prost din vina canapelei mele de căcat, am început să o sărut. Pe buze, pe sâni, pe picioare, pe burtă, am încercat să sărut tot. Era destul de amuzant, căci bunica mea era în bucătărie și pregătea micul dejun. A trebuit să plece foarte repede din cauza unui telefon primit de la mama ei, iar imaginea cu ea grăbită să se îmbrace și să plece acasă rămâne una dintre cele mai excitante văzute de mine. A fost chiar mai excitant decât momentele când îi sărutam sânii. Nici măcar nu își mai luase sutien pe sub tricou, era atât de evident că nu are unul, dar îmi plăcea prea mult ce văd ca să îi atrag atenția, în plus cred că era conștientă că nu și-a pus sutienul.
Oricum, s-a terminat și atunci magia. Ne-am certat într-o seară pe un subiect necunoscut și știu că eu am terminat-o cu un: “Du-te dracu!” și aia a fost. Probabil a fost legat de tipa din București. Știa de prietenia mea care era un fel de mai mult decât o prietenie cu ea. Probabil devenise geloasă. În vara aia mi-a spus că mă iubește de câteva ori, dar când îi spuneam că și eu o iubesc îmi cerea să încetez. Deseori îmi spunea să mă duc la București, de ce trebuie să îi cer ei acordul. Nu voiam să fac ceva greșit, nu știam ce e între noi. Chiar păream un cuplu. A fost vara în care am înghițit cu ea toate căcaturile, de la Tantum Rosa la scorțișoară. Era amuzant cum mereu doar asupra ei își făcea efectul. Nu am mai auzit nimic din partea ei până la sfârșitul clasei a unșpea, când am fost în excursia la Iași. Tot ce mai pot spune acum e: S-a întâmplat din nou. Chiar dacă are un iubit acum, suntem din nou apropiați.
La început mă simțeam ciudat, pentru că eram un trio și eu mă sărutasem în trecut cu iubita prietenului meu. Bine, de când m-am sărutat și cu el mă simt chit pentru asta. Eram într-un moment de depresie datorat despărțirii prin care treceam. L-am rugat să vină în oraș, căci el nu stă aici, și am băut, mi-a ascultat toate aberațiile mele, toată disperarea mea. M-a ajutat. Fără el, probabil aș fi stat în genunghi pe treptele alea toată ziua și aș fi plâns și mi-aș fi repetat cât de mult mă urăsc. Când l-am condus în stația unde trebuia să aștepte autobuzul, s-a apropiat de mine și m-a sărutat. L-am lăsat să o facă și chiar mi-a plăcut. Nu mai e nimic să mă facă să mă simt ciudat. S-a întamplat chiar să mă masturbez la A. acasă după ce s-au sărutat și pipăit lângă mine. Li s-a părut ceva super că m-am masturbat în momentul ăla. E foarte posibil ca în viitor cei doi să se fută peste mine sau cel puțin lângă mine. Totuși, le las spațiu, nu mai insist să stau tot timpul cu ei. Simt că trebuie să îmi văd și eu de treburile mele. În plus, îmi fac rau să îi văd tot timpul așa fericiți împreună.
3.
“M-am plictisit, să scriu silit nu mi-e permis de spirit.”