Labrinth || n.h

Prolog

O privesc din umbră. Îi ştiu toate mişcările. Tot ce face, ce-i place să mănânce, ce muzică ascultă şi chiar şi mărimea de la sutien. Mi-a fost în de-ajuns o mică privire cu ocheanul din camera mea. 

Blocul meu e faţă-n faţă cu al ei, acelaş etaj, doar numărul apartamentului e diferit, dar totuşi sunt numere potrivite ; eu 26, ea 28. Nu vi se pare o nimereală perfectă? Ea e perfectă pentru mine. Sper ca şi ea să fie când mă voi prezenta mâine la apartamentul ei cu flori şi ciocolată. M-am documentat mult în relaţii, presupun că florile şi ciocolate dăruite unei fete sunt cele mai acceptate. Florile (trandafiri) îi arată că ţii la ea căci culoarea roşie înseamnă iubire, iar ciocolată îi arată afecţiune. În concluzie eu ţin la ea şi vreau să-i arăt afecţiunea mea. 

Sper doar că mă va accepta aşa cum sunt, n-aş vrea să-mi închidă uşa în nas pentru că ştiu că eu nu sunt perfect  la fel cum e ea. Eu sunt doar un geniu în tot ce înseamnă tehnologie. M-am izolat în acest apartament de când aveam 10 ani. Au trecut tot atât de când lucrez în laborator cu uraniu şi încerc să creez noi statistici pentru omenire, dar de când s-a mutat ea vizavi, am dat laboratorul peste cap. Stă neadins de aproape 5 luni în care le-am petrecut urmărind-o, studiind-o. Probabil mă credeţi un obsedat, dar nu neg. 

Iubirea pe care am dezvoltat-o pentru ea e sinceră la fel cum e şi iubirea pentru laborator. N-am primit niciodată vizite aici, nici măcar de la tata. I-am spus să nu mă mai caute de când s-a recăsătorit după moartea mamei mele. Ea e singura persoană cu care mă înţelegeam, ceilanţi din familie mă credeau un idiot, că îmi petrec viaţa studiind planetele şi încercând să combat teoriile lui Newton, să te dezvolt, să descopăr ceva util pentru omenire. Când eram la şcoală am învăţat despre tot felul de genii a istoriei care a schimbat omenirea. Aş vrea ca şi moştenitorii mei să înveţe despre mine. Da, despre mine. Credeţi că sunt prea egoist? O să vedeţi că nu sunt egoist, mă gândesc la alţii,dar alţii nu se gândesc niciodată la mine. De asta vreau să mă fac văzut, auzit şi să nu mai trebuiască să ţip atunci când vreau ca cineva să mă ajute. 

Aş putea spune că Eve a mea, de vizavi, ar putea să mă însoţească pe prima pagină a cărţii de istorie şi tot acolo să fie scrisă povestea noastră de dragoste, dar până atunci, dragii mei, eu vă invit să o citiţi aici, unde voi scrie amănunţit fiecare întâmplare. Când îi voi păşii mâine pragul şi îi voi înmâna trandafirii şi ciocolata, îmi va sări în braţe şi atunci vă voi spune totul. 

Abia aştept să fie a mea. 

M-am dus spre ochean şi am tras o privire la geamul ei. Draga de ea îşi împletea părul în fiecare noapte pentru ca o doua zi să-i fie ondulat. O dată, când o priveam de la masa apropiată din cafenia, am auzit-o zicându-i prietenei ei : "Îmi place ca părul meu să fie intens şi ondulat,dar nu dat cu ondulatorul. Asta ar înseamna să dispară toată naturaleţea părului.De asta îmi place să-l împletest în fiecare noapte." 

Nu-i aşa că e minunată?

Am văzut cum corpul ei perfect s-a ridicat şi s-a dus spre veoză şi a stins lumina. 

"E timpul stingerii" mi-am spus mie însumi, chicotind. 

Mi-am stins şi eu veoza şi m-am lungit în pat. Imaginea cu ea de mai înainte cu bustieră şi pantaloni trei-sfert, negri şi aşa am adormit. Cu gândul la ea. 

***

M-am trezit devreme, ca de obicei, la 08:00. Mi-am făcut rutina de dimineaţă şi am fost gata la 08:15, atunci când ştiam că se trezea Eve. M-am dus în fugă spre ochean fix în momentul în care s-a ridicat şi s-a întins pentru câteva minute. Mulţumesc Domnului că are geamuri imense de sticlă şi că foloseşte traperii transparente, deşi nu pot vedea chiar tot. Blestemaţi să fiţi, pereţi nenorociţi.