Jurnal de inger

Ziua I - Noțiuni de viață

Noi scriem cântece despre viața voastră, dar eu prefer jurnalele. Foile se întorc în praful lăsat de noi și simt atingerile noastre. Parcă fiecare lacrimă, fiecare zâmbet se impregnă în celulele moarte ale foii. Iar aici cărtile nu au final, așa cum nici aceste cuvinte probabil nu o să aibă. O să aștern pe hârtie imaginea voastră, deci dacă veți citi asta, vă veți lupta cu voi înșivă. Aruncați-vă în valurile de hartie doar dacă aveți curajul să suportați tăieturile pe care le lasă.

Cum să spun asta? Noi trăim sub valuri, în foc, prin aer și chiar și pe pământ. Locul nostru este însă sfânt, chiar dacă nu am fost sfinți înainte de aripi. Și aici, suntem serviți cu bucuria voastră, din care bem cu apreciere. Iar fiecare din lucrurile pe care le facem, le facem ca voi. Avem propriile orașe, propriile plăceri, propriile grădini. Ne e dor de tot ce făceam înainte, însă acum parcă facem mai bine. Orașele ne sunt sufletele, plăcerile sunt gândurile, iar grădini ne sunt sentimentele, toate ale voastre. Lumea noatră este pictată cu forme perfecte. Atât de clare că atunci când vrei să le atingi, par tăioase. Așa este și timpul, doar că el nu pare, ci este în adevăratul sens al cuvântului. Firele sale se întind împrejur și poți să te prinzi de ele, dar nu te duc niciunde. Pur și simplu sunt acolo, așa cum și frunzele sunt fiindcă există o floare sau un copac. Din timp se naște viață, exact ca dintr-o plantă. Uneori, acești spori ai vieții zboară în jurul nostru, dar nu avem voie să îi atingem. Îi lăsăm liberi pentru că în trecut am făcut greșeala să îi furăm de la voi.

Viața mea a fost ca o rundă de suișiuri și coborâșuri, tocmai din această cauză. Nu cădem o singură dată, așa cum spune tradiția voastă. Chiar și aici, în grădini, lumea este nu tocmai perfectă. Am vrut să vă furăm din timp, din existență. Si așa am fost învățați că oamenii buni se nasc prin durere, iar îngerii prin chin. Ne-am zvârcolit în foc până ne-au crescut din nou aripile și ne-am înălțat din pieile noastre arse. Cum poți să te naști mai curat și mai drept decât trecând prin tot și luând-o de la capăt? De atunci, când cad, durerea îmi este alinare. Voi vă înjunghiați pe la spate fără emoție, iar durerea nu vă mai este pace. Vă amăgiți cu niște plăceri ce doar măresc impactul căderii. Eu, în schimb, ca și frații mei, nu mai simt nimic din dorința mea. Suntem stăpâni pe ceea ce facem și simțim, iar timpul e scurt și ușor de risipit. De aceea zâmbiți, căci zâmbetele trec mai greu și decât lacrimile.