P.O.V.Emma
-De cînd m-am nascut vă certaţi ! am spus că să fiu auzită.
Chiar dacă aveam lacrimi în ochi încercam să nu plîng şi să mă ţin tare.
- Puisor dute te rog în camera ta. Te r...
Dar nu reuşi să termine deoarece a fost întreruptă de palma tatei care sa lipit de obrazul ei fin.
Mama suspinind a căzut la pămînt. Mam speriat şi fără să aştept am fugit în camera mea.Îmi era frică că tata să nu mă lovească şi pe mine.Am ajuns în camera mea am încuiat uşa mam trântit pe pat şi am început să pling .
De ce nu am rămas acolo cu mama să o ridic?! De ce sunt atât de slabă?! Trebuie să mă întorc acolo să o ajut, dar nu pot! Mie prea frică...
Deodată am auzit un ciocanit în uşa.
- Emma eşti acolo?! Sunt medic! Ieşi te rog. Eşti în siguranţă...
Cu puţină frică am deschis uşa şi acolo era medicul care vine de fiecare dată cînd tata o bate pe mama.
-Mergi la spital cu mine şi cu mama ta său rămîi acasă cu tatăl tău?
- Vreau cu mama la spital.
-Iaţi cîteva haine şi ne vedem în două minute jos. Bine?
-Mhm...
Am închis uşa puţin speriată. Mama la spital??! E chiar atât de grav ?!?!?Ce să întîmplat cît eu eram în camera mea.?...Miam strîns cîteva haine intrun ghiozdanel şi am luat şi nişte haine deale mamei.Am ieşit din casă şi afară mă aştepta o maşină mică şi roşie.
La volan era medicul.
-Ambulanta a plecat, nu a putut să ne aştepte...
Tot drumul spre spital nici unul dintre noi nu a spus nimic dar eu intrun sfirsit mam gîndit să rup tacerea.
-Ce să întîmplat cu mama?
-O să afli îţi promit dar nu acum. mia spus medicul oftind. Cînd am ajuns la spital am auzit că mama vă fi operată, sigur era ceva grav...
Sper că vă plăcut acest capitol.Să ştiţi că vă mulţumesc mult pentru că aţi citit acest capitol. Asta a fost doar începutul mai departe lucrurile se complică...O.O...
Sper că următorul capitol să îl postez mîine.
Baftă la citit mai departe.
