Iubire mai presus de orice

Capitolul întâi

M-am trezit în zorii zilei, pregătită pentruprima zi din ultimul meu an de liceu.
Am tras draperiile grele de la ușacare dă înspre balcon pentru a mă bucura de soarele abia răsărit. Am ieșit pebalcon, apoi am coborât pe scara din partea dreaptă a acestuia, făcută din fierforjat și marmură, la fel cum este și podeaua balconului și am început să măplimb prin curte, bucurându-mă de soarele abia răsărit și de tufele detrandafiri multicolori.
Mi-am făcut o cană de cafea, m-amașezat pe balansoarul din curte, făcut din lemn, dar având o structură solidăși un acoperiș suficient de larg încât să nu te plouă atunci când stai înbalansoar, făcut din țiglă de carton de culoare maro, cu o nuanță mai închisădecât culoarea lemnului.
De obicei, în zilele ploioase aleverii, îmi plăcea să mă duc și să stau în foișorul din spatele casei, pentru aputea să scriu în jurnal dar și pentru că acolo mi se părea mai liniște, datfiind faptul că fuseseră plantați niște pomi, de jur împrejurul acestuia,creându-ți astfel acea senzație.
Terminându-mi cana de cafea, m-am dusla bucătărie să o spăl, aruncând o privire ceasului de pe perete care indicaora 8:00. În mai puțin de o oră jumătate trebuia să fiu la liceu.
Așa că m-am dus sus, mi-am făcut unduș și, îmbrăcată din nou în pijamale, am deschis larg ușa șifonierului,gândindu-mă la ce anume să port azi.
Mi-am ales o rochie de culoareapiersicii, din dantelă, cu corset și mâneci lungi până la cot, dar fără umeri,fusta acesteia având un volan din satin lung până în apropierea genunchilor, înaceeași nuanță a piersicii, prins de partea de sus a rochiei cu o bordurăîngustă, de numai 3 rânduri, de pietricele portocalii.
Mi-am împletit apoi părul lung, negru șiondulat, într-o coadă de pește, pe partea stângă, prinzându-l apoi cu uncleștișor în formă de fluture cu aripi portocalii. M-am așezat apoi în fațaoglinzii pentru a mă gândi asupra machiajului. Am ochii căprui, migalați, ca aitatălui meu, cu gene lungi și dese, tot la fel ca ale lui, însă sprâncenelearcuite de la natură sunt moștenire genetică de la mama, chiar dacă sunt la felde negre ca și părul. În ceea ce privește trăsăturile pe care le am moștenirede la ei, îmi place să cred că am caracterul mamei, o rusoaică temperamentalăși vulcanică, pe care doar tata, un chinez de un calm inimaginabil, îl poatestăpâni iar fizic în proporție de 95% semăn cu el.
Așa că am ales să îmi aplic un fard depleoape de culoare portocalie, o linie fină de tuș la capătul căreia am făcut ocodiță nu foarte lungă dar puțin mai vizibilă decât restul liniei, fond de ten,pe care l-am aplicat așa încât să nu fie foarte evident și un ruj portocaliu.
Am luat setul primit cadou de lapărinții mei, la una dintre aniversări, care conține un colier la baza gâtuluiformat din 5 flori, cu câte 5 petale, floarea din mijloc find cea mai mare, opereche de cercei lungi a căror floare mare se prinde de ureche cu ajutorulunui ac cu șurub, brățara care este identică colierului, numai că aredimensiuni mai mici, însă același sistem de prindere cu cleștișor și un inel pecare care mi l-am pus pe degetul mijlociu și, evident, nelipsitul ceas, cucadran tot în formă de floare de culoare protocalie.
M-am încălțat cu o pereche de sandale,cu talpă ortopedică și curelușe din piele lăcuită de culoare protocalie, ceaveau un mic fluturaș pe partea din exteriorul acestora. Am luat o poșetă stilplic, portocalie din piele lăcuită, suficient de încăpătoare încât să-mi potbăga telefonul și cheile mașinii.
Am încuiat ușa terasei pe interior,urmând să cobor pe scările din casă și să o iau prin spate, apoi prin curte,trecând prin fața lui Rex un rotwailler cam de vreo trei ani, cu blana înculoarea ciocolatei cu lapte și ochi cafenii, care stătea liniștit cu botul pelabe în clipa când am trecut pe lângă el. Am aruncat o privire cătrecastroanele lui cu apă și mâncare și m-am gândit că are suficient cât să-iajungă până mă întorc eu de la liceu.
L-am mângâiat pe creștetul capului însemn de la revedere, apoi am ieșit pe poarta din fier forjat, care are areaceleași model complicat ca și scara și balconul, numai că, pe partea cealaltă,are un material din plastic rezistent de culoare fumurie, care să nu le poatăpermite curioșilor să se holbeze, am încuiat-o cu cheia și m-am dus la garaj să-ldescui și să-mi scot mașina, apoi l-am încuiat și pe acesta.
M-am urcat la volanul Range Rover-uluimeu de culoare albastru-închis metalizat și m-am pierdut în traficul diminețiipână la intrarea în parcarea Liceului St. George, parcare pe care am observat-odeja aproape plină, deși mai erau circa trei sferturi de oră până la începereafestivității.
Acolo i-am văzut, pentru prima datădupă trei luni, pe prietenii mei: Maddison Jacobs – o fată de vreo 1,85 mînălțime, cu păr roșcat natural și ochi verzi de nuanță deschisă, zveltă, cutalie ca de viespe – Robert Anthony – un băiat de 1,90 m, brunet, cu ochicăprui, jucător de bachet în Liga I - și Mark Anderson care are și el 1,70 m,părul blond și ochii albaștri precum cerul fără nori. La cei 1,60 m ai mei, măpot considera lejer pitica grupului, dar asta n-are importanță.
Maddie a fost cea care m-a văzutdintre ei, făcându-mi semn cu mâna, așa că m-am dus înspre masa lor, aflată laumbra unui nuc cu tulpina foarte groasă și m-am așezat în fața ei, cu Robert șiMark la dreapta și la stânga mea.
- Hei, frumușico! mă întâmpină Robertatunci când m-a văzut. Ce mai faci?
- Bine fac. Voi?
- Ne-am gândit să mai dăm și noi pe lașcoală, dat fiind faptul că e festivitatea de deschidere a ultimului nostru ande liceu.
- V-ați hotărât ce veți face după, îiîntreb.
- Haida-de! pufnește Maddie. Nici nuam început școala că tu deja ne întrebi despre asta, dar nici nu știu de ce mămir, din moment ce tu deja știi ce vei face, nu?
- Da, eu, spre deosebire de alții,știu deja ce vreau să fac mai departe, îi răspund eu zâmbind ironic în colțulgurii.
- Deci, ce ai de gând să faci maideparte? îi ia vorba din gură Mark lui Maddie, alegându-se apoi cu o privire urâtădin partea ei. Nici ei nu îi place să i se taie vorba, sau să i se ia vorba dingură, la fel cum s-a întâmplat acum, la fel cum nici mie nu-mi place.
- Păi m-am gândit să mă înscriu laFacultatea de Jurnalism ca și reporter sau prezentator al știrilor TV.
- Eu vreau să mă înscriu la cea deEconomie Politică, poate cine știe, președintele va avea nevoie de un creier caal meu ca să-i rezolve problemele de genul ăsta. Tu, Mad?
- Eu vreau să fac cursuri de modeling,căci la corpul pe care îl am, sigur voi deveni viitorul înger al Victoriei.
Răspunsul ei fusese dat ușor înzeflemea, copiind tonul pe care îl folosise Mark, drept răzbunare pentru că nua lăsat-o să zică ce avea de zis. Știind asta, atunci când ea a rostitrăspunsul, eu am rânjit.
- Iar eu vreau să-mi văd mai departede cariera mea de baschetbalist, răspunse Robert. Sigur una dintre universitățimă va remarca și îmi va oferi o bursă.
Mi-a plăcut la Robert faptul că emereu un optimist convins, total opus mie, care sunt o negativistă, însă euconsider negativismul meu ca fiind un alt fel de realism.
Clopoțelul sună, așa că eu șiprietenii mei ne ridicăm de la masă pentru a merge în sala în care are locfestivitatea de deschidere.